Ziarul de Duminică

Testul copacului

Testul copacului

Click pentru imaginea marita

01.10.2008, 15:16 414

Urmeaza o tema dezvoltata doar in intimitatea atelierului, strans legata de precedenta prin nevoia unei observatii care traverseaza aparenta imaginii si se constituie din cercetarea structurii compozitionale a capodoperelor picturii clasice. O ultima tema o reprezinta tema copacului, dezvoltata in tehnica desenului in carbune-conte, o tema ce combina strictetea observatiei in natura cu spiritul de sinteza al unui artist exersat in limbajele ce transcend aparentele.

De dimensiuni ce frizeaza monumentalul, seria de "copaci" da posibilitatea artistului sa-si elibereze energia artistica, limitata in pictarea portretelor de rigoarea raportului cu modelul; iar linia, obligata in cazul analizelor de tablou sa se conformeze unor drastice trasee compozitionale, este acum libera sa genereze propriul spectacol.
Observate in prejma Lapusului natal, salciile devin copacii desenati cu predilectie de artist. Copaci de factura baroca, contorsionati prin natura lor botanica, ce se preteaza la o plaja a raporturilor tonale ce pleaca de la negrul intens al carbunelui ars pana la diafanul argintiu al frunzelor-sageti, pe care artistul ii deseneaza cu voluptate, depasind pe hartie aparentele fenomenale si conferindu-le semnificatia unor adevarate semne plastice.
Dar "copacii" lui Valovits Lazslo au ceva de spus dincolo de frumusetea sobra a propriului corp: dramaticul tonului unic, nuantat dupa metodele tehnicilor gravurii, posturile zbuciumate, trimit in zona clasica a gravurii spre Callot si Goya, cu ale lor atroce Orori ale razboiului. Copacul este in aceste gravuri solitarul martor tragic, companion sau instrument de martiraj al fiintelor umane, prinse in valtoarea razboiului, parand a purta amprenta unor corpuri ce si-au trait ultimele clipe in cumplite torturi sau fiind expresia fizica a urletului de durere si disperare. Departe de conotatiile arborelui sacru in jurul caruia s-au nascut religiile druidice, ce raman abordabile doar in idilicul unor scenarii prerafaelite, copacii din desenele artistului clujean par a fi expresia unei istorii nemilostive, marturisind, in acelasi timp, despre solitudinea materiei vii in fata eternitatii mortii.
Un cunoscut test psihologic se realizeaza punand subiectul sa deseneze un copac. Valovits Lazslo realizeaza de aproape doua decenii acest "test" nu pentru sondarea propriilor abisuri interioare, ci incercand sa determine in noi acele reflectii pe care arta le-a declansat intotdeauna cu mijloacele sale inofensiv-persuasive ce se adreseaza naturii noastre sensibile.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO