Îmi amintesc de o poveste plină de tâlc a fermecătoarei,stenicei artiste Ligia Macovei, care, în linii mari, spuneaurmătoarele: studentă fiind, a primit ca temă de atelier executareaunei replici libere (mediul, dacă nu mă înşel, era tapiseria) dupăun tablou de Picasso. Lipsa lâneturilor adecvate cromatic, saupoate dorinţa de a jongla cu universul maestrului, au făcut-o săajungă la o concluzie cutremurătoare, care i-a slujit despre crez oviaţă întreagă: nicio culoare ori nuanţă înlocuitoare nu sepotrivea în "duplicat". Toate cădeau, fără drept de apel, dinimagine, reclamând revenirea la culoarea originală. Totul erarostuit să rămână aşa cum rânduise geniul spaniolului. Poate, defapt, chiar asta era esenţa geniului său.
Mi-am amintit de pilda doamnei Macovei, cu asupra de măsură,văzând, în sala (sălile, de fapt) Brâncuşi de la PalatulParlamentului, expoziţia Annei Ravliuc* (o artistă, bănuim, depeste Prut, tânără şi frumoasă, dacă e să ne luăm după poza dincatalogul expoziţional, şi deosebit de cochetă căci, nicăieri,nu-şi precizează vârsta, ci doar isprăvile artistice, absolutcopleşitoare ca număr). Sălile uriaşe, greu de umplut până şipentru retrospectiva unui pictor la sfârşit de carieră, suntdolodora. Pereţii gem de lucrări, fiecare culoar al spaţiului pusla dispoziţie e folosit pentru tablouri, tablouaşe, schiţe.
O ploaie harnică de culori, de fapt o inundaţie, produce o ciudatăsenzaţie de anxietate. Toate lucrările laolaltă şi fiecare în partefoloseşte (desigur, e doar o impresie) toate culorile din paletă,curcubeul e luat şi stors de sensurile înlănţuirii sale şi apoidescompus şi recompus în simili-curcubee. Amprenta expoziţiei, dacăe să-i găsim una, este tocmai aceasta: orice culoare ai înlocui dinnăvala impetuoasă a doamnei Ravliuc, rezultatul ar fi la fel destimabil precum originalul. Iar originalul e aproape întotdeaunastimabil, în sensul meseriei: desenele sunt corecte, culorile bineîntinse, tehnicile multiple şi cuminte utilizate, temele vor sărezoneze grav, însă doar ca să flateze cine ştie ce gusturi deachizitori proaspăt îmbogăţiţi.
Când nu sunt pastişe (vezi foto 1, tabloul intitulat "Troika", şifoto 2, celebrul "Caii lui Neptun", al lui Walter Crane -1845-1915) sau viziuni puternic pitoreşti, cu hazaice nurlii şiaburi orientali, tablourile sale se împiedică de subiecte "adânci",tratate comercial, precum această moarte trăgând lehamisită dinţigară (foto 3). Problema domniei-sale nu e lipsa de talent, ci,cum se întâmplă uneori, neputinţa de a-l stăpâni. Industrioasă,trecând de la un stil la altul (foto 4, 5, 6, 7) şi de la o temă laalta, cu uşurinţa mecanică pe care plasticienii, îndeobşte, ofolosesc spre a-şi prepara grundul pentru pânză, Anna Ravliuc îşiare publicul ei entuziast. Dacă îşi va afla şi criticii judicioşi,care să-i domolească ardoarea creativă, are toate şansele să intrepe făgăşul artei adevărate.
*) "Shadows of Forgotten Acestors", expoziţie deschisă până pe31 august 2010
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
