Simone Signoret (1912-1985) a fost una dintre cele mai mari şimai frumoase actriţe ale secolului XX, prima franţuzoaică onoratăcu un Oscar, un Cesar şi cu multe alte premii (între care BAFTA şiEmmy) pentru rolurile admirabile din câteva filme celebre.Căsătorită cu regizorul Yves Allegret între 1944 şi 1949, s-aîndrăgostit de Yves Montand cu care s-a căsătorit în 1950, uniuneadurând până la sfârşitul vieţii. Memoriile sale, intitulate"Nostalgia nu mai e ce-a fost"* au fost publicate în 1978 şi auapărut recent şi în limba română, în traducerea Elenei Bulai, laEditura Curtea Veche.
Vorbim în acest număr al Ziarului de Duminică despre aceastăcarte de memorii din mai multe motive. Simone Signoret a avut ostrălucită carieră internaţională, a fost adorată şi a cunoscutcâteva dintre cele mai importante personalităţi ale lumii artelor(film, teatru, literatură, pictură) din a doua jumătate a veacului,dar şi numeroase personalităţi politice sau cu un rol deosebit îndesfăşurarea evenimentelor. A fost o actriţă care s-a implicat încădin timpul războiului în acţiuni sociale, spre sfârşitul vieţiiajungând să-şi neglijeze cariera artistică în favoarea aceleia demilitantă pentru cauze umanitare. Dar peste toate - şi o dovedescaceste memorii - a avut un mare talent literar.
Memoriile sale pot fi citite ca un document literar, dar şi cadocument istoric în acelaşi timp. Sunt convingătoare şi reuşesc săzugrăvească, să învie, cu mai multă forţă decât un studiu doct deistorie evenimente petrecute în mai multe decenii, care auinfluenţat sau atins multe destine. Începând cu războiul al doileamondial, hărţuirea evreilor (tatăl ei era un lingvist evreufrancez, fapt pe care ea a fost nevoită să-l ascundă pentru a-şisalva viaţa), activitatea Rezistenţei, apoi fascinaţia comunismuluipentru stânga occidentală, îndeosebi franceză, dezamăgirea unora şineîncrederea altora la demascarea crimelor stalinismului,mcchartismul, revoluţia din Ungaria înăbuşită de tancurilesovietice şi multe altele - toate văzute din pespectiva omuluisimplu şi a militantului de stânga, pe care mai niciodată cei cuputere nu-l iau în seamă. Signoret îmbină admirabil istoria mică cuistoria mare.
Yves Montand şi Simone Signoret au fost oameni de stânga, fără săfie vreodată şi comunişti. "Noiembrie 1956 a zguduit lumea, a ucisla Budapesta şi în Suez, a dezamăgit milioane de oameni debună-credinţă şi a încântat un mare număr de ticăloşi. În ceea cene priveşte, pentru Montand şi pentru mine, noiembrie 1956 esteluna cea mai tristă, cea mai absurdă, cea mai crudă şi cea maiinstructivă din întreaga noastră viaţă." Sunt uimitoare momentelepetrecute la sfârşitul lui 1956 în turneul lui Yves Montand dinUniunea Sovietică şi cu deosebire masa, care a durat câteva ore,oferită de cei cinci lideri ai ţării, în frunte cu Hruşciov, încare Yves Montand şi Simone Signoret nu s-au sfiit să le spună cumse vedeau în Occident acţiunile sovietice. Iar Hruşciov a înghiţittotul!
Turneul lui Yves Montand din 1956-1957 a cuprins toate ţările"lagărului socialist", inclusiv România, unde intervenţia celor doisoţi a permis încheierea unei mult amânate căsătorii între oromâncă şi un francez. "Nu am văzut România - scrie Signoret. Amvăzut români. Nu ţăranii săraci despre care povesteşte PanaitIstrati. Români din Bucureşti, pe care nu trebuia să te străduieştiprea mult să-i faci să-ţi povestească ce vesel era Bucureştiul dealtădată. Era un mic Paris. Ei, da! Cu Garda de Fier, cu alianţa cuHitler. La Bucureşti, ruşii nu erau iubiţi, ca şi la Varşovia. LaBucureşti, nu hotărâseră ei să devină socialişti." În câtevarânduri e surprins destinul unei naţii.
Nu e singurul moment în care Simone Signoret se referă în memoriilesale la români. Mai amintim pe cel de la pregătirea pentru scenă a"Vrăjitoarelor din Salem", celebra piesă a lui Arthur Miller. "DinBrooklyn, unde trăia el pe atunci, şi de unde nu putea să iasă,pentru că i se retrăsese paşaportul, Miller a încredinţat piesaagentului său literar, şi astfel, într-o zi, Elvira Popescu ne-acontactat în legătură cu <<o piesă, drrragă domnule, drrrragădoamnă, a unui englez al cărui nume nu-l cunosc, vorrrrbeşte în eadespre draci şi păpuşi, e foarrrte frumoasă, traducerea va fi gatasăptămana viitoarrre, şi voi fi foarte ferrrricită să o citiţi şieu să o montez. (...) Să montezi <<Vrăjitoarele>> cuMontand şi cu mine în rolurile Proctor-Rosenberg, în plin războirece, într-un teatru imens, era o idee care ţinea de nebuniaromânească a Elvirei şi de flerul în afaceri al lui Julien. (...)Nebunia românească a dat roade, flerul în afaceri şi el."
Cartea de memorii este un foarte lung interviu, luat de MauricePons, care spune în cuvantul introductiv: "Mai mult decât Istoria,ne interesează viaţa, cu cortegiul ei de bucurii şi necazuri, despaime şi victorii, cu străfulgerările de nebunie şi declarviziune, cu jocurile de umbre şi lumini trasând frontiere întreprovocări şi angajamente, pariuri şi riscuri. Ne intereseazăoamenii şi măştile care urmează sau intersectează cortegiul şi carese numesc, parcă din întâmplare, la fel ca aceia aflaţi pe primapagină a ziarelor, Montand, Hruşciov, Tito, Marilyn, Malraux,Overney… Ce de lume am întâlnit în această călătorie!"
Merită, în sfarsit, să recomandăm această carte tuturor celor carefie au trait perioada postbelică, fie au citit atent despre eapentru că "Nostalgia nu mai e ce-a fost" este una din foartepuţinele cărţi la sfarsitul căreia exclami, ca în Proust: "Amregăsit timpul pierdut!"
*)Simone Signoret - "Nostalgia nu mai e ce-a fost". EdituraCurtea veche. Traducere din limba franceză de Elena Bulai. Cuvantînainte Maurice Pons.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
