Bogdan Vladuta se joaca, la cei aproape 40 de ani ai lui, cutemele grave, grele de sensuri ale artei, cu dezinvoltura dejongler. Cu vreo doi ani in urma, arborand o superbie de senator(desenator?) roman, facea din capitala Italiei, din Caput Mundi -un Kaput al Lumii mediteraneene, distrugand toate cliseele legatede solaritatea Romei, de mirosurile ei stenice de pin, de adieriletamaduitoare de apa sarata venind dinspre Ostia. Roma lui Vladuta(pentru ca exista asa ceva) devenise un labirint al catacombelor,al miturilor sumbre, un pandemoniu planetar, un oras calare intretoamna si iarna, intre moarte si ceea ce e dincolo de ea.Experienta lui romana se aduna, pe atunci, intr-o expozitie socantasi, apoi, intr-un album insolit.
Urmandu-si drumul in raspar cu limbajele curente, artistul,devenit intre timp si proprietar/ curator de galerie, a pus la caleo expunere a propriilor opere de ultima ora in Recycle Nest (28ianuarie-15 martie), locatia de pe strada Icoanei nr. 17, pe care oadminstreaza impreuna cu Sorin Neamtu.
Numele locului e si arta poetica personala si declaratie deprincipii manageriale: in acest cuib al reciclarilor isi vor gasilocul pe simeze acele opere contemporane care se refera la trecut,la o dimensiune clasica, pe care, insa, ele, operele, isi propun sale topeasca intr-o viziune noua. Bin-ul de pe computer devine Nest,spatiu al recuperarilor, al grijii arheologice fata de obiecteleaduse la lumina (imaginati-va relatia sentimentala, de facturasimilara, dintre pasarea care isi alinta puiul vs. savantul caremangaie cu pensula praful de pe hrisoave sau cioburi), alcoabitarii intre secvente temporale diferite. Galeria are untraiect teoretic precis, si, in afara faptului ca si-a desenatplanul viitor de expuneri, a initiat si tiparirea unei reviste/catalog care este nu doar un clasor de imagini ale operelor caretrec prin Recycle Nest, ci si o antologie de analize si textecritice sau programatice. O revista care trebuie nu doar salutataconventional, ci si consultata in regim de urgenta.
Expozitia propriu-zisa are doua panouri: la parterul cladirii,precum o catapeteasma vegetala, un tablou de dimensiunea peretuluipe care sta sprijinit. El insusi compus din trei secvente, o paduretaiata in trei repertorii cromatice, o inlantuire de zabrele, deverticale arboricole, care merg de la albul de mesteacan la brunulinchis al lastarisului de stejari (foto 2). Dintrecatargele lemnoase, care par ca lasa malurile plutind pe lumina,scrijelit in pasta picturii sta scris: "Animula, vagula, blandula"(Mic suflet ratacitor si bland), versul celebru al Hadrian,imparatul pe care nu doar Marguerite Yourcenar ni l-a descris ca"varius, multiplex, multiformis". Sub aspectul traditional altabloului plein-air, impachetat ca un diminutiv pictural(animula...), se zbate un suflet chinuit si multiform care, candsimte ca uneltele plastice si-au spus cuvantul, lasa cuvintelepropriu-zise sa picteze.
Cuvintele zgariate pe panza (o obsesie mai veche a luiVladuta), revin si in suita de tablouri expuse la etaj, panze mariinghesuite cu "otravita" intentie, aproape suprapuse, si menite sasufoce, sa sugereze claustrare, coridoare ale mortii, cafarnaumuriale descompunerii. Din nou cuvintele. Gandul ma duce direct laNisa, la Benjamin Vautrier, cel care a pictat o viata intreagacuvinte, fie in franceza, fie, mai ales, in occitana. Toatememorabile: "Frumosul este urat"; "Daca vrem sa schimbam omul,trebuie sa schimbam arta" (asta n-a zis-o chiar Vladuta?);"Vindeti-mi sufletul dumneavoastra!"; "Prea multa picturainutila!". Toate rotunjite si clare, cu caracter "blandula", darplesnindu-te nemilos peste fata.
Pe un autoportret, de la Recycle Nest, ce-l infatiseaza peartist spalandu-se pe picioare (foto 3), sta scris, cuverzale: "Foarte putini oameni pot rezista la misiunea curateniei".Pe un alt autoportret, scos ca la Herculanum din foile suprapuseale tencuielii: "Cand pictez, stiu ca voi muri?" Jocuri de-a v-atiascunselea, jocuri care incep, ca la Arghezi, cu moartea.
In sala de la etaj se aduna cateva autoportrete (vezi foto1), secvente ale unei paduri de Vladuta, sub lumina tuturoranotimpurilor si epocilor. Ma gandesc la ele ca la o singura PiatraRosetta, unde, ca sa-l descifrezi pe autor si sa-i pricepihieroglifele, trebuie sa confrunti toate variantele si toatelimbile in care acesta vorbeste, numindu-se doar pe sine.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
