Vasile Bozga: Tranzitie dus-intors

27 feb 2006 Ziarul Financiar

Dincolo de aparenta severa, irascibila si aproape tot timpul incruntata, prof. univ. dr. Vasile Bogza tradeaza multa sensibilitate - rezultatul educatiei primite intr-o vreme in care instructia culturala inca era o conditie obligatorie pentru orice tanar care nazuia catre o cariera intelectuala. Finalul confesiunilor probeaza talentul literar exersat in anii de liceu. (Marcela Gheorghiu)



La Cenaclul "Vasile Alecsandri" din Oradea l-am avut coleg si pe Gheorghe Grigurcu (mai mic in varsta decat mine), dar si pe D.R. Popescu, despre care nu stiu, insa, daca a absolvit liceul la Oradea sau la Beius. Mircea Zaciu (despre care am amintit in numarul trecut) manifesta un talent precoce de prozator de finete, de interior, de intimitate, dar nu a ajuns sa dea proza de amploare. A reusit ca istoric literar, mai putin in critica. A scris cateva scenarii de film, precum si cunoscutul Jurnal...

Daca stau sa ma gandesc, sunt un supravietuitor, fiindca vreo trei-patru dintre cei enumerati nu mai sunt astazi printre noi.

In ce ma priveste, se stie, desigur, "ca nu e om sa nu fi scris o poezie". Am scris si eu una, o poezie cu care organizatorii m-au purtat pe la diverse sezatori literare, dar la un moment dat am stat si m-am gandit: "Este ea macar la nivelul valoric al lui St.O. Iosif?". Am conchis ca nu si atunci am decis sa fac ceea ce i-a indemnat Bunul Dumnezeu pe cei care au venit dupa terminarea darurilor din poezia lui Marin Sorescu: "Voi sa va faceti critici literari". Ceea ce am si facut, pentru o vreme. Dar viitorul avea sa ma trimita intr-o cu totul alta directie.

Cei din jurul meu ma indemnau spre Facultatea de Litere, eu insa voiam sa devin diplomat. Parintii mei - tata ceferist, mama casnica - nu aveau alonja necesara (ca sa ma exprim cu maxima deferenta) spre a ma indruma intr-o anume directie universitara. Optiunea statea in mainile mele. Pentru ca doream sa fac diplomatie, m-am interesat si am aflat ca Academia Comerciala din Cluj, refugiata, atunci, la Brasov avea o sectie diplomatica.

Am venit, insa, si la Bucuresti. Cand cineva din provincie ajunge in Capitala, prima impresie pe care o incearca este aceea de invalmaseala. Forfota bucuresteana m-a determinat sa ma intorc la Brasov. Admiterea mea la facultate a coincis cu reforma invatamantului din 1948, care a fost aplicata incepand cu aprilie 1949, astfel incat am inceput cursurile de doua ori, in septembrie 1948, si in aprilie anul urmator.

Pana in aprilie 1949, mi-am dus viata intr-un ritm dolce-moderato. Apoi noile orientari au inceput sa fie puse in practica. Doi ani am studiat la Brasov... Un timp splendid din viata mea. Locuiam in cladirea actualului hotel Coroana, in care, pe vremea aceea, functiona caminul studentesc "Iustin Georgescu". Apoi Academia Comerciala din localitate s-a desfiintat, contopindu-se cu cea din Iasi, iar studentii au fost distribuiti in orasul Copoului si la Bucuresti. Eu m-am transferat la Academia de Studii Economice din Capitala. In vreme ce majoritatea colegilor mei au optat pentru facultati de trei ani, eu am ales "Economie generala", unde se faceau patru. Aveam - gandeam eu - o oarecare inclinatie teoretica, dar inclinatia este una, iar la fata locului, pe toata intinderea celor patru ani, a fost cu totul altceva. Optiunile se mai distileaza in timp...

La ASE am facut anii III si IV. Dupa absolvire, in 1952 am fost repartizat la Academia Militara Generala, vizavi de Institutul Pedagogic caruia i se spunea Mica Sorbona. Aici, insa, nu am rezistat mai mult de doi ani. De altfel, din cei 35 de colegi repartizati o data cu mine, trei ani mai tarziu nu au mai ramas decat trei, care aveau sa si iasa la pensie din armata. Corpul ofiteresc fiind plin de "tovarasi devotati", proveniti din fosti cizmari, croitori, ciobani etc. (meserii onorabile, de altfel), grefa nu a prins, a fost eliminata. Destul de tarziu a reusit, atunci cand si armata s-a mai tehnicizat, iar exigentele au crescut. Intre timp, in decembrie 1952 mi-am sustinut licenta, pe care am luat-o cu diploma de merit. Am beneficiat, cu acest prilej, de intelegerea viitorului general-locotenent Constantin Popa, un om de o inteligenta sclipitoare, devenit si adjunct al ministrului Apararii, pe Serviciile speciale.

In 1954 am fost trecut in rezerva: pe 23 august am fost avansat, la exceptional - aceasta insemnand inainte de termen - in grad de capitan, iar pe 4 octombrie am fost scos in rezerva ca necorespunzator! Eu insa eram acelasi, nu ma schimbasem in 48 de zile. Facusem cerere de primire in Partid si mi-a fost respinsa, pentru ca, la verificare, in comisie se afla un domn din aceeasi extractie mentionata mai devreme, originar din Oradea, care si-a adus aminte ca pe 10 mai 1946, elevii oradeni strigau in Piata Teatrului "Traiasca Regele!" si alte sloganuri de acelasi tip. La megafoane se scanda "Regele si Petru Groza!", noi raspundeam in Piata "Regele, Regele!". Astea erau vremurile atunci, iar noi eram "sub vremi". Si, apropo de vremi, sunt unul dintre cei care au prins doua tranzitii: una dus, alta intors...

Dupa trecerea in rezerva, trebuia sa ma angajez undeva. M-am dus la Ministerul Invatamantului. Posturile erau blocate. Am avut insa noroc ca ma cunostea un fost profesor pe care l-am reintalnit acolo si care mi-a deblocat un post de preparator principal. Dupa un an, in 1955, am devenit asistent la Catedra de Istoria economiei nationale din ASE. Din 1966 am devenit lector, iar in 1973, la un an dupa ce mi-am dat doctoratul, am ajuns conferentiar. Imediat dupa aceea, Elena Ceausescu a inghetat posturile, astfel incat din 1973 si pana in 1990 nu mi-am putut lua gradul de profesor universitar. Au trecut, astfel, 17 ani, timp in care m-am pregatit, am scris, am asteptat...

Si totusi, nu vreau sa pun punct fara sa ma reintorc, in copilarie, la Micul Gimnaziu asezat in centrul Orsovei, dar si pe malul Dunarii, pentru a evoca o frumoasa disparuta, despre care am uitat sa vorbesc. In josul apei, in sensul de curgere a fluviului, se afla Insula Ada Kaleh...

In vreme ce, din pricina razboiului, in toata tara, bunurile principale - zaharul, uleiul, painea - erau cartelate, insula Ada Kaleh, gratie pozitiei sale geografice deosebite, detinea un privilegiu pe care si regimul antonescian l-a respectat. Localnicii aveau dreptul la libera vanzare a propriilor produse: tigari, rahat (25 de feluri, dintre care rege peste celelalte era rahatul cu nuca), zaharul care se vindea in cutii de 5 kilograme, la fel de alb cum e a doua zapada (cred ca avea un grad de rafinare de 96%) - un aspect practic care imi vine acum in minte. Altminteri, pitorescul insulei! Zidurile, minaretul din centru cu balconul in care se plimba muezinul, chemand populatia la rugaciune, prelungirile nisipoase de o parte si de cealalta... Situata dupa un cot al Dunarii, Ada Kaleh avea o clima speciala, datorita careia cresteau acolo fructe exotice: lamai, fistic, pere cu o aroma speciala, mere cu miez rosu... In recreatie, noi, copiii, mergeam pe malul Dunarii, in piata si cumparam produse de Ada Kaleh: fructe, fistic sau nuga. Turcii de pe insula erau pasnici, cunoscatori de limba romana. Unii erau barcagii, multi castigandu-si existenta din transportarea amatorilor de produse din insula, altii erau pescari, iar altii lucrau in manufacturile de tutun, in fabricutele de zahar sau in alte mici intreprinderi de pe insulita...

Insula Ada Kaleh a fost de doua ori scufundata: o data, in amintire - copilaria mea s-a petrecut sub ape ca in baletul "Rusalka" - si a doua oara, atunci cand a fost sacrificata marsului impetuos al modernizarii energetice. O parte din populatia turca de pe insula a fost mutata pe insula Simian, putin mai jos de Turnu Severin - putini au acceptat, insa, aceasta solutie. Altii au fost trimisi in Dobrogea. Dar cei mai multi au vrut sa se intoarca in patria de origine, Turcia.

Abia mai tarziu aveam sa fac legatura dintre placerea efectiva pe care o simteam cand mergeam la Ada Kaleh si impresiile de acum, distilate literar in cartea lui Romulus Dianu "Nopti cu luna la Ada Kaleh". Luna apune zilnic, in vreme ce Ada Kaleh a apus definitiv.
 
Cuvinte cheie:
Vasile
, Bozga:
, Tranzitie
, dus-intors
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide