Gabriela Toma a crescut încet. De fiecare dată când o auzeamcitind în cenacluri, o comparam cu Ofelia Prodan (spre disperareaei). Când în sfârşit am avut în mână Cântecul geamănului,Humanitas, 2009, am realizat că lucrurile s-au complicat. În sensbun!
Marca acestei poezii este tensiunea obţinută prin juxtapunereade imagini complexe, dispuse în eşafodaj suprarealist. Însă nu credcă se poate constata aici decât coşmarul oniric, în afara deliruluişi a dicteului. Dacă există un delir, el este constantpsihanalizabil. Orice gest, poziţie sau cuvânt devine un simbol.Mai întâi avem liftul şi o ascensiune încâlcită, niciodatăeliberatoare: "urcă odată cu mine,/ mai sus decât poate liftul săte ducă/ vei înţelege:/ minţile noastre sunt nişte diapozitive,/imaginile se reiau dimineaţa:/ trupul meu gol/ lângă trupul tăugol". Există o stază a fiinţării, un fel de catalepsie ce mascheazăfabuloasele rememorări/călătorii horror - o iniţiere în angoasă:"vecinii bat în uşa umedă a apartamentului/ pe care a crerscutmuşchiul verde" (urcă odată cu mine).
Mult din imaginarul poetic al autoarei vine dinsprecinematograf: "aici totul poate fi înşelător,/ chiar şi filmul luigodard/ şi repeetiţiile lui bergman" (aici). Suplimenteleculturale nu sunt asimilate complet şi asta se vede. Aceasta ar fia doua direcţie a poeticii sale, nu neapărat cea maiînţeleaptă.
Un al treilea vector este poezia de atmosferă, relaxată,chill-out. Un univers somnolent, oarecum tern, dar mustind de opoeticitate latentă. Simplitatea şi firescul scriiturii suntcuceritoare: "în drumul spre casă/ senzaţiile cunoscute/ rulează pegeamul autobuzului/ la radio un poet recită poemul/ în care nimeni/nu e părăsit/ înainte să apună soarele" (filtru). Este odovadă de maturitate să alternezi intensitatea maximă cu momente deacalmie subtilă. Se evită astfel impresia de teatralitate sau deprofunzime căznită. Tot în sprijinul acestui minimalism delicatvine şi poemul ritmul celeilalte inimi: "căluţul de mare îşischimbă culoarea pielii în palmele mele,/ visează fuga printrealge/ eu privesc de aici/ fuga fratelui meu abel din faţarachetelor, teama londonezilor invadaţi de pescăruşii flămânzi" şitot aşa. Un fel de peisaj distrat, obţinut prin ricoşeu. Ca văzutprin ochii idioţilor lui Lars von Trier. De asta şi sunt tentat săapropii o parte din creaţia Gabrielei Toma de doctrinaperformatistă, cea care încearcă să depăşească ironia postmodernă,debusolată, prin empatie şi contemplaţie. Exact cum spun şi douăversuri din fisură: "el se gândeşte mai departe/ la muzicafado şi la râul tajo".
Dar marota este simbolul, taina risipită în ţăndări şirecuperabilă de oriunde: "la dud a început totul. s-au aşezat lamasă prietena/ mea, copilul şi un profesor de italiană/ şarpele seuita/ foarte atent în ochii celor care vorbeau" (blocul cu patruetaje). Totul se complică dintr-o dată şi acest tot esteînregistrat cu un fel de electroscanograf: "frica este interiorultău intim/ pe care îl arăţi/ celuilalt"(omuldintrenisipuri). Iar după ascensiunea cu liftul urmeazădeplasarea pe orizontală. Vecinul Lazăr sapă un tunel ca săavertizeze sau ca să aducă presa. Evident, alienarea separăfiinţele, care însă nu trăiesc crize existenţialiste, ci pur şisimplu au comportamente burgheze ce maschează angoasa. Nu mai estevremea gesturilor şi gândurilor mari, cabotine până la urmă. Acumfiecare îşiconsumă tragedia la bloc, civilizat şi fără clamoare. Oabsurdo-tragedie cu mesageri şi spioni: "tata îmi ghiceşte sâmbătaîn cafea/ vecinii vin şi ascultă la uşă/ <<dacă aş avea ooglindă/ aş fi mai puţin singur>>/ apoi în interfon cineva măroagă să-i deschid/ vecina de la 3 caută în lada noastră cuamintiri/ îşi taie un deget în lampa veche/ picături de sânge seevaporă odată cu respiraţia" (34G).
Cred că toate aceste mişunări angoasate pregătesc unele poemesuperbe, venite meteoric ca rezolvare a încâlcelilor.Transparenţe, aşa cum le intitulează poeta. Fine, aluzive,perfecte: "el îmi notează blocajele,/ scurtcircuitele vorbirii şiale sexului:/ gândurile îi sunt clare/ oricine poate şti/ femeiacare-i ţine de urât seara./ afară se inventează o nouă realitate/pe care n-o mai închide în el/ o ascultă cu ochii închişi/ lasă totce a fost important/ pentru locul din stânga/ unde respiră uşorcelălalt".
Ritmul fericirilor nu este continuu. Apar mereu încordări ce sevor semnificative. Fragmente ca: "bărbatul în haine negre stănemişcat pe această piatră/ copiii îi desenează cu creta păsări pespate./ când lipseşte îmi pierd echilibrul" (fereastra), mise par bătătoare la ochi, la ...minte. Poeta vrea să ne răscoleascăemoţional şi mental. Rămânem crispaţi şi vizualizăm năuciţimişcarea. E o regie evidentă. În afară de aceste montăripretenţioase, Gabriela Toma posedă o artă superioară colegelor eide promoţie.
Felix Nicolau este conferenţiar universitar laFacultatea de Litere şi Limbi Străine a Universităţii "Hyperion" şila Universitatea Tehnicǎ de Construcţii din Bucureşti. A publicatcǎrţi de criticǎ şi teorie literarǎ (Anticanonice, Homoimprudens,Eroismul eminescian), un roman (Tandru şirece) şi versuri (Bach, manele & Kostel, Salonul deinvenţii). Colaboreazǎla revistele Arca, Cuvântul,Luceafǎrul de dimineaţǎ, Steaua, Tomis, Ziarul de Duminicǎ.Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
