Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Doi tineri de 29 de ani, dornici să renunţe la munca de birou, au pariat pe un business cu o cafenea în cartierul Domenii din Bucureşti

27.12.2022, 00:06 Autor: Alina-Elena Vasiliu

Amenajarea localului a fost gândită şi pusă în practică chiar de cei doi tineri, care au urmărit să aibă un spaţiu modern şi neîncărcat, fiind obligaţi şi de înălţimea redusă a spaţiului.

Miruna Mihălcescu şi Mihail Şerban sunt doi tineri, de 29 de ani fiecare, pentru care ideea de a fi angajaţi nu a fost suficient de atrăgătoare, astfel că au ales să facă o schimbare către domeniul antreprenoriatului. Aşa au reuşit să deschidă, în luna februarie a acestui an, Butter, o cafenea în mijlocul comunităţii din cartierul Domenii.

„Ideea ne-a venit într-un moment în care ne întrebam cât timp o să mai lucrăm la birou. Am găsit spaţiul pe care îl avem acum la sfârşitul anului 2021 şi l-am luat, neştiind ce o să urmeze. Abia apoi au venit ideile şi am deschis în februarie 2022“, a povestit Miruna Mihălcescu la emisiunea online ZF Afaceri de la zero. Au găsit spaţiul într-o zi de vineri, iar luni s-au hotărât să-l preia. Mihail lucra anterior în afacerea familiei, iar Miruna avea un job într-o corporaţie, în domeniul automatizării.

Au vrut să încerce businessul pe cont propriu, iar după cele câteva luni de experienţă acumulată, spun că domeniul HoReCa, pe care şi l-au ales, nu este deloc simplu. Investiţia lor iniţială a fost de circa 25.000 de euro, bani provenind din economii. „Nu aveam experienţă în prepararea cafelei, aşa că am făcut cursuri înainte de deschidere. Am învăţat astfel şi meseria de barista. Încercăm să avem varietate în meniul de cafea şi de produse de patiserie. Avem cafea din Guatemala, Etiopia, Brazilia. Cea din Etiopia este preferata clienţilor, se potriveşte foarte bine cu laptele“, a spus Mihail Şerban.

Au ales pentru cafeneaua lor numele Butter, cuvântul englezesc pentru „unt“, pentru că au considerat că este un produs care le place tuturor. În plus, au vrut de la început să aibă în ofertă şi produse de patiserie, care au la bază unt.  „Colaborăm din acest punct de vedere cu Grain Trip, o brutărie-cafenea de la care aducem croissante şi alte produse. Pentru cafea, colaborăm cu prăjitoria Dropshot.“

Un espresso la Butter costă 8 lei, iar un flat white este 16 lei. Clienţii sunt în general din categoria de vârstă apropiată de 25 de ani şi peste, iar media unei zile ajunge la circa 100 de cumpărători de cafea.

„Avem doi angajaţi în prezent şi ne gândim la deschiderea unei a doua cafenele, dar asta se va întâmpla ceva mai târziu. Cu siguranţă va purta tot numele Butter“, spune Miruna.

Amenajarea localului a fost gândită şi pusă în practică chiar de cei doi tineri, care au urmărit să aibă un spaţiu modern şi neîncărcat, fiind obligaţi şi de înălţimea redusă a spaţiului.

„De asemenea, pentru că vin dintr-un mediu unde am putut să lucrez din cafenele, mi-am dat seama că trebuie s-o fac friendly pentru working individuals, astfel că fiecare masă are priza ei, iar internetul e de mare viteză“, povesteşte Miruna Mihălcescu.

Un espresso la Butter costă 8 lei, iar un flat white este 16 lei. Clienţii sunt în general din categoria de vârstă apropiată de 25 de ani şi peste.


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

⇒ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

⇒ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania