Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Povestea unor tineri care au vrut să ajute la învierea tradiţiei şi să ajute meşteşugarii români să readucă în atenţie arta lor. Din această aventură a ieşit o afacere

17.09.2023, 14:00 Autor: Alina-Elena Vasiliu

Proiectul Învie Tradiţia s-a desprins în urmă cu şase ani dintr-o agenţie de comunicare şi marketing, Promocrat pe numele ei. A început de fapt ca un proiect de CSR pentru sprijinirea zonei de meşteşug şi artă populară, dar a devenit, uşor-uşor, o afacere în sine, de care este astăzi responsabilă o echipă de antreprenori cu entuziasmul în sânge.

Ce-am dorit să dăm ceva înapoi lumii, cu expertiza pe care o aveam, respectiv de antreprenoriat, marketing şi comunicare. Proiectul a început organic, am luat ţara la pas, am întâlnit meşterii populari de renume, artizanii locali, le-am aflat problemele, am discutat despre ce ar putea fi făcut şi am creionat o idee de proiect”, povesteşte Cosmin Cucoş. Au descoperit astfel că multe meşteşuguri au ajuns la ultima generaţie de artişti populari, riscând să fie date uitării. Inspiraţi de aici, au creat aşadar proiectul Învie Tradiţia, care aduce într-un loc, pe o singură platformă online, obiecte fabricate de artizani de peste tot din România. „Am început cu un magazin online, care la lansare aduna cam 1.000 de produse realizate de meşteri populari din tot arealul geografic al României.”

Afacerea este deţinută de agenţia de comunicare Promocrat, prin firma Promocrat Media SRL, avându-i ca acţionari pe Alexandru Gavril, Alexandru Alucăi, Cosmin Cucoş, Elena Bicher şi Cosmin Muscălescu, plus Andrei Cucoş şi Andreia Niculiţă, determinanţi în implementarea şi operaţionalizarea proiectului. Backgroundul acţionarilor este variat si complementar, punând în comun o expertiză bogată în antreprenoriat, finanţe, growth & digital marketing, performance marketing şi ospitalitate. „Investiţia iniţială a fost în jurul a 25.000 de euro şi a constat în branding, logistică, realizarea magazinului online şi stocurile iniţiale de produse.”

Magazinul online Învie Tradiţia reuneşte obiecte fabricate în România, excepţie făcând doar două-trei produse realizate de meşteri din afara ţării. În total, circa 30 de producători locali sunt listaţi pe platformă, prin intermediul a peste 2.000 de produse. „Cred că avem cea mai mare colecţie de obiecte tradiţionale româneşti de pe internet, de la lut şi ceramică la sculptură în lemn, ţesătură, port tradiţional, obiecte de decor, pielărie. Am reuşit să combinăm obiecte din toate arealurile geografice cu produse alimentare naturale, de la producători români şi afaceri mici, şi să oferim celor ce ne trec pragul magazinului obiecte unice.”

Principalii clienţi sunt, evident, iubitorii de artă populară, cei mai mulţi alegând să cumpere de pe platformă produse pe care le fac apoi cadou. Există însă şi cei care caută produse pentru utilizarea lor în scop personal. O altă categorie importantă de clienţi o reprezintă companiile care desfăşoară relaţii comerciale cu firme din afara României sau care au filiale în alte ţări şi caută produse pentru a le oferi cadou sau pentru protocol. O a treia categorie sunt companiile care organizează evenimente şi care oferă produsele realizate de artizanii locali ca giveaway-uri, iar a patra sunt băcăniile.  Fiind vorba despre produse lucrate manual, de toate tipurile, dar şi opere de artă de complexităţi şi utilizări diferite, preţurile pot ajunge şi la 1.000 de lei, aşa cum se întâmplă în cazul iilor tradiţionale de exemplu. Există însă şi opţiuni de produse care costă chiar şi 10 lei.

„Cei mai mulţi bani din proiect merg direct la meşterii populari”, spun fondatorii Învie Tradiţia. Anul trecut, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 150.000 de euro, cu un profit de 27.000 de euro şi un angajat. Până la pandemie, firma a funcţionat cu trei salariaţi, însă ulterior şi-a restructurat activitatea pentru a putea rămâne in piaţă. „Cel mai important proiect al anului trecut a fost Cooperativa Învie Tradiţia, proiect prin care am adus în prim-plan, pe lângă meşterii populari, şi producători locali de calitate, pe zona de mâncare. 2022 a fost anul în care am operaţionalizat proiectul acesta, ne-am dat seama că se completa foarte bine cu misiunea noastră şi am făcut-o tocmai pentru a susţine financiar proiectul, generând o nouă linie de venit. În prezent, pe partea de cooperativă, cooperăm cu principalele băcănii din Bucureşti şi, bineînţeles, produsele pot fi găsite in magazinul nostru online.” Dezvoltarea zonei de cooperativă este, de altfel, şi planul principal pentru următoarea perioadă.

O altă zonă importantă sunt cadourile corporate, unde acţionarii vor să se dezvolte mai mult, mai ales că o mare parte din produsele pe care le comercializează sunt opere de artă. „Totodată, cumpărând de la noi, companiile fac şi misiune socială, pentru că susţin comunităţile de meşteri populari şi producători locali, povestea lor o pot transmite şi angajaţilor. Deci este un câştig mare de ambele părţi.” Câştigarea încrederii meşterilor a fost, pentru echipa Învie Tradiţie, una dintre cele mai mari provocări de până acum. Apoi organizarea logistică a fost o altă bornă importantă. „Trebuie să facem educare în această zonă, deoarece produsele noastre, care de multe ori sunt mult mai calitative, sunt acoperite de obiecte de serie realizate în ţări îndepărtate, pe care oamenii fie din neştiinţă, fie din alte motive le preferă. Dar cea mai mare provocare au fost anii de pandemie, când interesul cumpărătorilor a scăzut drastic şi am fost nevoiţi să rezistăm doi ani, să pivotăm pentru a putea rămâne în piaţă.” În aceşti ani a venit ideea de Cooperativa Învie Tradiţia pe care au operaţionalizat-o anul trecut. Tot în aceşti doi ani, comenzile corporate au fost salvatoare. La fel cum şi Învie Tradiţia a devenit o afacere salvatoare pentru meşteşugurile pe cale de
dispariţie.  

Fiind vorba despre produse lucrate manual, de toate tipurile, dar şi opere de artă de complexităţi şi utilizări diferite, preţurile pot ajunge şi la 1.000 de lei, aşa cum se întâmplă în cazul iilor tradiţionale de exemplu. Există însă şi opţiuni de produse care costă chiar şi 10 lei.



Cinci idei de afaceri de la zero

Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

Eclarts – cofetărie (Bucureşti)

Fondator: Alexandru Papugiu

Investiţii: 400.000 de euro

Cifră de afaceri în 2022: 500.000 de euro

Prezenţă: pe Calea Victoriei din Bucureşti


Mezzy – atelier de haine (Timişoara)

Fondatoare: Andreea Mezei

Cifră de afaceri în 2022: 20.000 de euro

Prezenţă: online


Albastru de Marea Neagră - cărţi poştale (Constanţa)

Fondatoare: Norina Grigoraş

Investiţie iniţială: 2.000 de lei (400 de euro)

Prezenţă: în librăriile Cărtureşti şi la Prăvălia cu Cărţi din Constanţa, în librăriile Cărtureşti din Bucureşti, Sibiu şi Cluj-Napoca


OfOfOf Boba – local cu bubble tea (Bucureşti)

Fondatori: Eduard Morărescu şi Dragoş Safta

Investiţii: peste 60.000 de euro

Prezenţă: în Centrul Vechi din Bucureşti


HomeFriends.app – marketplace pentru meşteri (Bucureşti)

Fondator: Ştefan Căpătaru

Investiţie iniţială: 30.000 de euro

Prezenţă: online, pentru Bucureşti şi judeţul Ilfov



ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania