Afaceri de la zero

Afaceri de la Zero. Stup edition. Roxana Simion a deschis o florărie online cu 1.000 euro după ce a urmat un curs de designer florist şi planul său este de a se extinde şi cu spaţii fizice

08.05.2024, 00:06 Autor: Miruna Diaconu

Antreprenoarea are în plan deschiderea unei florării fizice în judeţul Ilfov, zona Tunari-Otopeni, cât şi investiţia într-un magazin online cu un portofoliu de produse standard.

Roxana Simion a urmat un curs de designer florist în primăvara anului trecut doar din dorinţa de a învăţa ceva nou, dar şi pentru a se relaxa după job. După doi luni şi jumătate, cât a durat cursul, Roxana Simion a ajuns să îndrăgească mult acest domeniu şi s-a hotărât să îşi deschidă propriul business cu flori, The Flower Studio, imediat după terminarea cursului.

„Am zis că nu mai are sens să stau pe loc, să mă gândesc prea mult pentru că altfel s-ar putea să treacă timpul şi să nu mai am curaj să fac asta. şi înainte aveam pasiunea asta, dar nu pot să zic că era foarte dezvoltată, însă am descoperit foarte multe lucruri interesante. M-am gândit că poate fi o afacere destul de bună şi mi-ar plăcea să fac asta în fiecare zi”, spune Roxana Simion.

Odată cu deschiderea businessului, Roxana Simion a renunţat la jobul său pentru a se ocupa în totalitate de mica afacere. Businessul a pornit la finalul verii trecute, iar investiţia s-a ridicat la doar 1.000 euro, fiind incluse aici şi costurile necesare pentru urmarea cursului de designer florist. The Flower Studio a pornit ca un business online, având o prezenţă doar pe reţelele de socializare. „Primele luni ştiam că sunt de test, unde eu pot creşte pe partea de social media, să mă cunoască oamenii, să vadă ce fac. Am investit foarte mult timp la început pentru a crea lucruri, pentru a face un portofoliu”, explică ea.

Antreprenoarea se gândeşte însă să îşi dezvolte micul business şi să îşi deschidă propriul spaţiu fizic, pentru a fi aproape de clienţi. Atunci când cumpără flori, oamenii preferă să facă astfel de achiziţii de magazine, din florării, şi mai puţin din mediul online.

„Nu avem un site pe care se poate comanda, comanda se face pe Facebook, Instagram sau la numărul de telefon. Aşa am plecat cu afacerea şi ca o perioadă de test, să vedem potenţialul ei, ca mai apoi să fim siguri de investiţia pe care vrem să o facem într-un punct de lucru fizic”, adaugă ea.

Roxana Simion îşi doreşte să investească şi într-un magazin online, însă pentru un astfel de pas e necesar să construiască un portofoliu de produse standard, pe lângă cele personalizate pe care le realizează în prezent.

„În momnetul de faţă, eu primesc comanda şi în funcţie de aceasta eu merg şi achiziţionez florile şi tot ce este necesar. Odată cu deschiderea florăriei, vreau să fac şi acest pas către un magazin online.”

Florăria fizică va fi deschisă în judeţul Ilfov, în zona Tunari-Otopeni, care s-a dezvoltat considerabil în ultimii ani. Planurile antreprenoarei sunt de a merge şi cu o a doua florărie fizică şi de a dezvolta segmentul de evenimente.


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania