Auto

Renault inaugurează astazi centrul tehnologic de la Titu unde vor fi proiectate viitoare modele Dacia şi Renault

Renault inaugurează astazi centrul tehnologic de la Titu unde vor fi proiectate viitoare modele Dacia şi Renault

Autor: Bogdan Alecu

15.09.2010, 10:22 215

Grupul Renault inaugurează miercuri la Titu, jud. Dâmboviţa,noul centru tehnologic de testare Renault Technologie Roumanie, înurma unei investiţii de peste 400 mil. euro. În noul centru careinclude 32 km de piste de încercare vor fi proiectate viitoarelemodele Dacia şi Renault, acesta fiind cel de-al doilea centrutehnologic al Renault ca mărime după cel de la Paris. Astfel,România intră în clubul ţărilor în care nu numai se asambleazămaşini, ci se şi proiectează.


Printre modelele care vor fi testate aici în perioada imediaturmă­toare se numără versiunile cu motoare Euro 5 ale modelelorDacia actuale, iar din 2011 viitoarea generaţie a Logan, programatăpentru a intra în fabricaţie în 2012.

RTR a proiectat, potrivit reprezen­tanţilor companiei, mai multde 50% din SUV-ul Duster, a cărui concepţie a fost însă începută înurmă cu aproximativ patru ani în Franţa.

Centrul de testare include atât bancuri de probe, clădiri debirouri, cât şi peste
32 km de piste de încercare, care includ atât un "inel" exterior pecare este testată viteza maximă a automobilelor şi care va fiterminat pe 15 septembrie, cât şi circuite secundare de testare asuspensiilor în diferite condiţii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO