• Leu / EUR4.9405
  • Leu / GBP5.6264
  • Leu / USD4.5913
Articolele scrise de

Cristina Roşca

 

 

Sunt economist de formaţie, dar jurnalist de vocaţie. Sau cel puţin aşa îmi place mie să cred. Am ajuns la Ziarul Financiar acum mai bine de un deceniu, din întâmplare, şi nu am mai plecat.

 

Absolvisem Facultatea de Relaţii Internaţionale din cadrul ASE, mă înscrisesem la masterul de Geopolitică şi Diplomaţie. Visam să schimb lumea dintr-o poziţie de consul sau poate chiar ambasador. Aveam vise mari recunosc. Am ajuns între timp să cred că poţi schimba lumea şi din alte poziţii, cum e cea de jurnalist.

 

Interviurile pot mişca pieţe, rezultatele financiare pot trage după ele competiţia, iar reportajele - în special cele de călătorie, dar nu numai - îi pot face pe oameni să viseze. Sau cel puţin aşa îmi place mie să cred.

 

Îmi place să povestesc despre călătorii, gastronomie şi arta de a trăi frumos pentru suplimentul de lifestyle al Ziarului Financiar – După Afaceri Premium unde sunt editor-şef.
Dar scriu cu acelaşi spor (şi drag) despre retail – alimentar, de modă, de electroIT -, despre fuziuni şi achiziţii şi piaţa HoReCa la Ziarul Financiar.

 

Vorbesc cu antreprenori şi executivi de top despre planurile lor pentru România, despre perpectivele economiei şi ale consumului privat. Analizez cifre şi bugete pe care le pun apoi în cuvinte. „Investighez” despre ce tranzacţii se pun la cale în piaţa din România şi apoi încerc să aflu ce impact ar putea avea asupra pieţei locale.

 

Am venit la ZF (cum îl ştiu cunoscuţii şi prietenii) în august 2008, în ajun de criză financiară. Am trăit-o din plin, la fel cum m-am bucurat de anii de creştere care au urmat.
După zece ani la Ziarul Financiar îmi place să cred că am învăţat mai multă economie decât la facultate. Dar cum economia se schimbă în permanenţă, mai am ceva de învăţat.

 

Producătorul de ambulanţe şi vehicule speciale Deltamed din Cluj investeşte 4 mil. euro în extinderea producţiei. Capacitatea de fabricaţie va creşte cu 50%

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9405
Diferență: 0,3045
Ieri: 4.9255
Azi: 4.5913
Diferență: 0,0196
Ieri: 4.5904
Azi: 5.6264
Diferență: 0,4481
Ieri: 5.6013
Azi: 5.0084
Diferență: 0,407
Ieri: 4.9881