Bănci și Asigurări

Specialistii BNR: Inflatie de 3,5%, de-abia in 2015

02.12.2002, 00:00 85

Romania va fi pregatita sa intre in Uniunea Monetara Europeana (UME) dupa anul 2011 si, cel mai probabil, in apropierea anului 2015, chiar daca va adera la Uniunea Europeana in 2007, potrivit unui scenariu elaborat de Lucian Croitoru si Cornel Tarhoaca, consilieri ai guvernatorului BNR.
"Romania va ajunge la o rata a inflatiei de 3,5%, dupa scenariul nostru, abia in 2015. Pentru a atinge criteriile de convergenta, aprecierea reala a leului este absolut necesara si vom avea un produs intern brut pe cap de locuitor (PIB) de 65% din media europeana numai 2015", a declarat Lucian Croitoru la un seminar privind integrarea europeana.
Statele candidate la UEM trebuie sa indeplineasca criteriile stabilite prin Tratatul de la Maastricht, care vizeaza un nivel al datoriei nationale mai mic de 60% din nivelul PIB, un deficit bugetar sub trei procente din PIB, precum si anumite conditii impuse asupra nivelului inflatiei.
Cei doi analisti considera necesara o apreciere reala a leului in raport cu moneda europeana de aproximativ 7% in perioada 2003-2006, de 6% pe an in perioada 2007-2010 si de 2,5% pana la intrarea in UME.
Dupa 2010, cursul de schimb ar trebui sa se stabilizeze, potrivit scenariului, in jurul unui nivel situat sub 30.000 lei/euro, in vederea trecerii la euro ca moneda legala in Romania.
Urmarind graficul aprecierii reale, Croitoru estimeaza ca somajul ar trebui sa creasca cu 5% pe an pana in anul 2010, cand va atinge o rata 18%.
In ceea ce priveste rata inflatiei, scenariul prevede un nivel de 8% in 2005, 5% in 2006, iar pana in 2009 o scadere la 4,5%. In perioada 2010-2015, rata inflatiei va cobori, treptat, pana la 3,5%.
In opinia lui Croitoru, liberalizarea contului de capital nu poate crea mari dezechilibre in economie, ci va ajuta doar la cresterea investitiilor directe care vor sprijini aprecierea reala a cursului de schimb.
Incepand cu 1 ianuarie 2003 nu vor mai fi supuse autorizarii BNR tranzactiile  rezidentilor cu valori mobiliare straine, creditele pe termen scurt acordate de nerezidenti rezidentilor, imprumuturile cu caracter personal acordate de rezidenti nerezidentilor, precum si garantiile acordate de rezidenti nerezidentilor. Urmatoarea etapa de relaxare a operatiunilor de capital si financiare se va derula de la 1 ianuarie 2004.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO