Burse - Fonduri mutuale

Interviu ZF. Victor Gansac, CEO al Safetech Innovations: „În România există o lipsă de conştientizare a nevoii de securitate cibernetică. Companiile consideră că e responsabilitatea colegului de la IT“

Victor Gansac, CEO al Safetech Innovations, companie specializată în soluţii de securitate a informaţiei: „Nu există în clipa de faţă o lege a securităţii cibernetice. Există reglementări doar în anumite domenii, precum zona reglementată de ASF sau zona financiar-bancară reglementată de BNR. Pe alte sectoare de activitate publice sau private nu există reglementări. Din acest motiv, nu sunt implementate măsuri adecvate“.

Autor: Alex Ciutacu, Tibi Oprea

10.12.2018, 00:08 1323

Securitatea cibernetică devine o problemă din ce în ce mai „fierbinte“ pentru companii, în special pentru cele listate la bursă sau pentru cele care activează în sectorul financiar, iar companiile din România tratează superficial această ameninţare.

Companiile din România, inclusiv cele listate la bursă, nu conştientizează impactul pe care îl poate avea un atac cibernetic asupra activităţii, dar şi asupra imaginii companiei, iar majoritatea nu au oameni specializaţi în securitate cibernetică.

„Pot spune că în România, dar nu numai, există o lipsă de conştientizare a nevoii de securitate cibernetică. Dacă vorbim de securitate fizică, fiecare companie, bancă, instituţie, îşi insta­lează un sistem de control de acces, o barieră sau măcar un paznic la poartă. În zona cibernetică trebuie să acţionăm la fel, să ne protejăm singuri în faţa atacatorilor, interni sau externi. Din păcate acest lucru este foarte puţin conştientizat la nivel de top management, se consideră că este respon­sa­bilitatea colegului de la IT, dar lucrurile stau cu totul altfel. Companiile trebuie să-şi implementeze un departa­ment de managementul securităţii“, explică Victor Gansac, CEO al Safe­tech Innovations, companie speciali­zată în soluţii de securitate a infor­maţiei. Mai mult, Gansac consideră că „securitatea trebuie să fie un proces de business intern, o activitate a organizaţiei“, iar companiile autohtone sunt mai puţin acoperite pe acest segment.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO