Burse - Fonduri mutuale

Lupsan, Intercapital: Indecizia investitorilor, vinovata de apatia din piata

25.09.2007, 18:18 26

Bursa nu reuseste sa iasa din incertitudine. Ultima sedinta s-a inchis cu pierderi pe linie pentru indici, in conditiile in care valoarea tranzactiilor a fost de doar 6 milioane de euro.
Desi unii dintre investitori acuza viitorul IPO al Transgaz de scaderile din ultima perioada, brokerii spun ca nu acesta este adevaratul motiv al apatiei. Unii jucatori spun ca apropierea subscrierii la noua oferta ii face pe multi sa vanda din actiuni pentru a avea lichiditati, tinand seama si de faptul ca piata se asteapta la o suprasubscriere a ofertei.
Brokerii sustin insa ca momentul posibil al subscrierii, luna noiembrie, este inca departe si ca nu au primit semnale din parte clientilor cum ca ar fi interesati de a vinde din detineri in vederea participarii la oferta Transgaz. De altfel, si lichiditatea redusa pe segmentul de actiuni din ultima luna vine sa sustina faptul ca nu se vinde puternic pentru a face rost de bani lichizi.
Ieri valoarea totala a tranzactiilor din piata reglementata a fost de 6,2 milioane de euro, cu putin peste minimul acestui an, de 5,8 milioane de euro, la inceputul lunii iunie. "Ceea ce marcheaza puternic piata in ultima perioada este factorul indecizional. Cei care au lichiditati spera la preturi mai bune, iar cei care sunt pe actiuni nu se hotarasc daca sa vanda. Avem de-a face cu cel mai neinteresant septembrie din ultimii ani", spune Adi Lupsan, director adjunct la societatea de servicii de investitii financiare Intercapital Invest.
Piata tinde sa trateze IPO-ul Transgaz ca pe o repetare a istoriei in cazul Transelectrica, in care in saptamanile ce au urmat listarii randamentele au fost peste asteptari. Anul trecut, la doua zile dupa incheierea ofertei Transelectrica, BET si BET-FI atingeau minimele din 2006, dupa care revenirea a culminat cu intrarea la tranzactionare a companiei de transport de electricitate.
Acum problema este lipsa investitorilor straini, mai ales a celor institutionali. Pe segmentul RASDAQ, acolo unde orice achizitie a unui pachet dintr-o companie de catre un "institutional" era urmata de euforie in randul investitorilor romani, dezinteresul strainilor se simte mai serios. "De circa doua luni investitorii straini nu mai sunt atat de activi pe Bursa, si de aceea si RASDAQ-ul a suferit corectii pe mai multi emitenti. Au lipsit achizitiile fondurilor de investitii, iar investitorii se afla in expectativa", spune Adi Lupsan.

Actiunile Bancii Transilvania (TLV) au pierdut ieri 2,22%. Valoarea tranzactiilor cu titlurile bancii s-a ridicat ieri la un nivel de 1,55 mil. euro (5,29 milioane de lei), reprezentand primul rulaj de la Bursa. In cadrul sedintei de tranzactionare de vineri Timis Gavrila a cumparat 30.000 de actiuni ala Bancii Transilvania. Tranzactia s-a realizat la un pret de 0,895 lei/actiune, mai mare cu 0,015 lei/actiune fata de pretul de inchidere, valoarea acesteia ridicandu-se la un nivel de circa 7.900 de euro (26.850 de lei). Actiunile bancii au pierdut de la inceputul lunii 2,84%. Ultima tranzactie cu titlurile Bancii Transilvania s-a perfectat in sedinta trecuta la un pret de 0,88 lei/actiune.

Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au pierdut ieri 1,15%, pe fondul unui rulaj de aproximativ 389.000 de euro (1,34 mil. lei), printre primele zece din piata. Cele cinci societati de investitii financiare (SIF) detineau la finele lunii august depozite bancare in valoare de 127 de milioane de euro (406 milioane de lei), in crestere cu 50% fata de finele anului trecut, potrivit situatiei portofoliului la finele lunii august. Depozitele bancare reprezinta circa 3,66% din activele nete cumulate ale societatilor de investitii financiare, care se ridicau la finele lunii august la 3,47 miliarde de euro. Cea mai mare parte a depozitelor SIF sunt constituite la BCR, BRD si Banca Transilvania.

Actiunile Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagra (EFO) s-au apreciat ieri cu 4,5%, pe fondul unei lichiditati de circa 65.000 de euro (221.000 de lei). Dan Paul, presedintele Asociatiei Brokerilor si vicepresedinte al Bursei de Valori Bucuresti, a fost ales membru in cadrul Consiliului de Administratie (CA) al companiei de turism THR Marea Neagra. Actionarii companiei au mai decis saptamana trecuta sa-l numeasca in conducerea societatii pe avocatul Titus Prescure, dupa ce Mihai Fercala, presedintele SIF Transilvania, a renuntat la aceasta pozitie. Ultima tranzactie cu titlurile Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagra s-a perfectat ieri la pretul de 2,09 lei/actiune.

Titlurile Comelf (CMF) s-au apreciat ieri cu 5,26%, valoarea tranzactiilor cu titlurile companiei ajungand la un nivel de 27.000 de euro (90.000 de lei). Producatorul de echipamente pentru protectia mediului a raportat pe primele sase luni ale acestui an afaceri de 16,12 mil. euro (53,2 mil. lei), in crestere cu 21,9% (in euro) fata de cele 13,22 mil. euro (46,8 mil. lei) inregistrate in aceeasi perioada a anului trecut. Profitul realizat in primul semestru a avut o dinamica mult mai accentuata, acesta urcand cu 66,6% fata de rezultatul din prima jumatate a anului trecut, pana la 0,75 mil. euro (2,5 mil. lei). Ultima tranzactie cu titlurile Comelf s-a perfectat la un pret de 6 lei/actiune.

Actiunile Braiconf Braila (BRCR) au sarit ieri cu 24,75%. Tranzactiile cu titlurile producatorului de confectii au inregistrat ieri un rulaj de 137.000 de euro (467.000 de lei), reprezentand al treilea rulaj de pe RASDAQ. Compania a raportat un profit net de 385.000 de lei (116.000 de euro) in primele sase luni ale anului, de aproape doua ori mai redus decat in perioada similara a anului trecut. Cifra de afaceri obtinuta de societate pentru prima parte a acestui an este de 23,6 mil. lei (7,15 mil. euro), in crestere cu 2,5% fata de primul semestru al anului trecut. RASDAQ-C, principalul indice al pietei, a pierdut ieri 0,44 puncte, ajungand la un nivel de 5.255,39 puncte.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO