Burse - Fonduri mutuale

SSIF Broker: Albalact are potenţial de creştere datorită pieţei şi investiţiilor puternice

SSIF Broker: Albalact are potenţial de creştere datorită pieţei şi investiţiilor puternice

Autor: Roxana Petrescu

26.08.2012, 00:07 555

Compania Albalact (ALBZ), al treilea cel mai mare jucător din piaţa locală a lactatelor, controlat de familia Ciurtin, are perspective de creştere pe termen mediu atât pe fondul investiţiilor derulate în ultimii şapte ani, dar şi datorită faptului că în continuare consumul de lactate din România este redus comparativ cu alte state europene. Astfel analiştii de la SSIF Broker recomandă achiziţia acţiunilor companiei, considerate în acest moment subevaluate.

Ultimul preţ la care s-au tranzacţionat acţiunile Albalact, companie care deţine o cotă de piaţă de 10% în industria lactatelor din România, a fost de 0,138 lei/titlu. La această cotaţie, capitalizarea bursieră a companiei este de 90 mil. lei. "Compania este subevaluată con­form analizei fundamentale. Com­peti­ţia dură pe o piaţă a lactatelor destul de fragmentată ar putea indica un potenţial ridicat pentru preluări pe termen mediu, iar Albalact ar putea deveni astfel o ţintă. Compania a investit agresiv în ultimii şapte ani şi va culege roadele acestei politici în perioada următoare. Perspectivele pe termen mediu în ceea ce priveşte evoluţia pieţei de lactate sunt susţinute de diferenţele din România şi datele înregistrate la nivel european", arată un raport realizat de către Andrei Rădulescu, senior investment analyst în cadrul firmei de intermediere SSIF Broker.

Pe piaţa locală de profil compania controlată de antreprenori români se bate cu giganţi internaţionali precum Danone, Hochland sau Müller Dairy România.

Analiza SSIF Broker arată că din punctul de vedere al indicatorului PER (Price to Earnings Ratio), Albalact este o companie subevaluată comparativ cu alte firme care activează în industria de profil. Pentru investitorii pe termen lung, care încearcă să descopere companiile subevaluate, indicatorul PER reprezintă un indiciu important privind cât de atractivă este o companie. Indicatorul PER se calculează împărţind preţul acţiunii la profitul net pe acţiune. Ce semnificaţie are PER-ul? Este numărul de ani în care investitorul îşi recuperează investiţia din profiturile companiei. Dacă în timp ce media industriei arată un PER de 17,1, pentru Albalact acest indicator are o valoare de 12,7, recomandarea analiştilor de la SSIF Broker fiind aceea de a achiziţiona titlurile producătorilui de lactate. Mai mult, deşi perspectivele pe termen scurt nu sunt dintre cele mai bune pentru industria de profil, pe termen lung evoluţia pieţei ar putea fi bună mai ales ţinând cont de faptul că în România consumul de lactate a rămas mult în urma mediei europene.

"Perspectivele pe termen scurt pentru piaţa locală a lactatelor sunt în mare parte nefavorabile ţinând cont de faptul că veniturile populaţiei vor fi afectate de condiţiile dure de pe piaţa muncii şi de deprecierea leului. Seceta va duce la creşteri importante de preţuri pentru alte produse alimentare (carne, legume etc.), ceea ce va avea un impact negativ şi asupra bugetului direcţionat spre achiziţia de lactate. Perspectivele pe termen mediu sunt însă susţinute de diferenţa de consum per capita dintre România şi Uniunea Europeană", se mai arată în raportul realizat de SSIF Broker.

Şi în ceea ce priveşte analiza indicatorului P/BV (preţ pe Bursă raportat la valoarea activului net pe acţiune), titlurile Albalact sunt subevaluate astfel că au un potenţial de creştere mai ridicat comparativ cu alte firme de profil. Calculele SSIF Broker arată un indicator P/BV egal cu 1 în cazul Albalact în timp ce media altor 6 companii de profil analizate este 2,1.

Potrivit celor mai recente date furnizate de jucătorii de profil, piaţa lactatelor proaspete a înregistrat anul trecut, în valoare, o creştere de 4%, în volume lucrurile păstrându-se la acelaşi nivel ca şi în 2010. Astfel, valoarea pieţei a fost de 266 de milioane de euro, sumă care include şi vânzările de pe segmentul de smântână. Pe termen lung însă, toate companiile de profil se aşteaptă la creşteri semnificative mai ales în contextul în care consumul de lactate per capita este încă foarte redus în România. Astfel, dacă un bulgar consumă anual 19 kilograme de iaurt, un polonez 13 kilograme, un ungur 11 kilograme şi un francez 35 de kilograme de iaurt, un român consumă numai 5 kilograme de iaurt. În acest context, recomandarea SSIF Broker pentru investitori este aceea de a cumpăra titlurile Albalact, chiar dacă pe termen scurt există o serie de riscuri, mai ales macroeconomice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO