Business Hi-Tech

Batranul video a murit, traiasca DVD playerul!

14.04.2004, 00:00 59

Va mai aduceti aminte cand ne strangeam pe la vecini sau acasa pe la prieteni, la video? Ei bine, in anii '80 era un adevarat lux sa ai un videoplayer acasa si total ilegal sa vizionezi si altceva in afara celor cateva ore de doctrina politica de la televizor.


Istoria se repeta, de data aceasta numai prin prisma tehnologiei caci, alaturi de multitudinea de programe TV la care avem acces, DVD playerul si mai nou, recorderul, tinde sa ia locul, in pas grabit, aparatului video prafuit.


De ce grabit? In primul rand pentru ca DVD-urile sunt un dusman de moarte al casetelor VHS. Redau o imagine mult mai clara decat casetele (conditia esentiala: filmarea sa fie de calitate) iar timpul si vizionarea repetata nu lasa urma atat de evidente. Cu alte cuvinte, nu ajungi sa vezi inregistrarea cu "impuritati" dupa numai cateva treceri prin player. In plus, pe DVD-uri sunetul inregistrarii are o calitate net superioara celui "tras" pe VHS. De asemenea, pe un DVD incap cel putin 4,7 GB de date inclusiv muzica in format digital. Stiti ce inseamna 4,7 GB de muzica in format MP3-uri? Succesul garantat al unei petreceri fara a fi nevoie sa schimbi discul.


Pe masura ce noile discuri inlocuiesc casetele VHS, utilizatorii inlocuiesc echipamentul video de acasa cu un DVD player nou-nout de la magazin.


Chiar si romanii au inceput sa priveasca cu mai multa prietenie catre tehnologia DVD. Marturie stau cifrele pe care ni le-au pus la dispozitie retelele de retail si unii producatori de astfel de aparate. Nici o firma de consultanta sau specializata in realizarea de studii de piata nu s-a gandit pana acum sa ia in calcul si aceasta piata in puternica dezvoltare.




De la simplu la multiplu de 2 sau chiar 5


Potrivit lantului de magazine Flanco, in 2003 s-au comercializat la nivel national DVD playere si recordere de 5 milioane de euro, de cinci ori mai mult decat in 2002. "Am vandut anul trecut aproximativ 6.000 de unitati pentru citirea si scrierea DVD-urilor. In 2002 vandusem numai 1.500 de unitati", isi aminteste Victor Popescu, manager responsabil cu produsele audio-video si TV in cadrul companiei Flanco.


Producatorul de echipamente electronice si electrocasnice LG, apreciaza, de asemenea, ca anul trecut, piata de unitati DVD a fost de aproximativ 4,5 milioane de dolari.


Calculele Sony, unul dintre cei mai mari furnizori mondiali de unitati DVD, arata ca piata romaneasca a fost anul trecut de 3,1 milioane euro, la care trebuie insa adaugate taxele de import, TVA si adaosul comercial al retailistilor.


In cateva cuvinte, s-ar putea rezuma ca anul trecut s-au cumparat unitati DVD de cel putin patru milioane de euro. Avand in vedere ca pretul a scazut permanent de la aparitia pe piata a acestor aparate, pentru urmatorii ani, si producatorii si vanzatorii se asteapta la o crestere substantiala a incasarilor pe acest segment.

Flanco se detaseaza de departe in plutonul de optimisti apreciind ca in acest an piata ar urma sa ajunga la 15 milioane euro. "In 2004 speram sa vindem 15.000 de unitati DVD", apreciaza Victor Popescu.


Printre cei mai pesimisti sunt tot cei de la Sony care vad o crestere de numai 400.000 de euro la cele 3,1 milioane euro. Adica, per total, incasarile din vanzarea de unitati DVD va ajunge in 2004 la numai 3,5 milioane euro fara taxe. "Piata va creste cu 15% in 2004 (in valoare) si cu 10% in 2005", afirma reprezentantii Sony care se asteapta totodata ca numarul unitatilor vandute sa depaseasca in acest an peste 8.000, desi in 2003 ajunsese la 5.500 si la 1.062 in 2002.


Nici la LG optimismul nu este a ordinea zilei, producatorul sud-coreean apreciind ca piata DVD va ajunge in acest an la 5,5 milioane de dolari.


Panasonic Romania s-a abtinut sa ofere cifre, dar pentru companie, anul 2003 a insemnat triplarea vanzarilor de DVD-uri (playere, recordere si combi - unitati VHS plus DVD), comparativ cu anul precedent. "Pentru 2004 ne asteptam la dublarea vanzarilor de unitati DVD iar pentru urmatorii 2-3 ani, o crestere constanta a cererii", adauga Panasonic Romania.




Intai invatam sa citim si apoi sa scriem


Ca si in epoca aparatelor video, mai intai isi fac loc pe piata playerele, adica unitatile care stiu sa redea continutul inregistrat pe DVD-uri. Vanzarile de recordere, aparatele cu care poti sa-ti "arzi" pe DVD talk-show-ul sau serialul preferat, sunt inca in fasa.


Spre exemplu, in magazinele Altex s-au vandut anul trecut aproximativ 3.000 de DVD playere si numai zece (sic!) DVD recordere. In primele trei luni din 2004, compania a vandut 2.000 de DVD playere si in medie, cate un recorder pe saptamana (numai la magazinul Media Galaxy).


La Sony, numai 5% din numarul total al unitatilor DVD vandute anul trecut l-au reprezentat cele de tip recorder, restul revenind playerelor.


LG a inceput anul trecut sa vanda DVD playere in Romania iar in 2004 spera ca recorderele sa reprezinte 15% din vanzarile totale la acest tip de produse electronice.


Printre marcile preferate de romani, este cea autohtona E-Boda (Rosal Electronics) si LG, in cazul DVD playerelor, Panasonic si Sony in cazul unitatilor pentru inregistrare pe DVD-uri.




Preturile, in continua scadere


Cine cumpara unitati DVD? Aici trebuie facuta, clar o separare intre cei care achizitioneaza playere si cei care opteaza pentru recordere.


Iar totul pleaca de la noutatea tehnologica, respectiv de la pret. Cu cat o tehnologie e mai noua cu atat e mai scumpa.


"Un DVD recorder costa acum in jur de 1.500 de euro la retail si este inca mult mai scump decat playerul dar pretul lui va scadea in urmatorii 2-3 ani", spune Dan Ostahie, presedintele grupului Altex. In reteaua de magazine a companiei, spre exemplu, pretul mediu al unui player este de 5,5 milioane lei.


La Flanco preturile se invart cam prin aceleasi intervale: un player la 5 milioane iar un DVD recorder la 35 milioane.


Privind preturile, e clar ca mai multi romani isi permit sa cumpere playere si mai putini recordere. Exact ca pe vremea aparatelor video.


Totusi ... "Profilul utilizatorului de DVD playere este in continua schimbare. Astfel, o data cu scaderea preturilor DVD playerelor, acestea au devenit tot mai accesibile, indiferent de venituri. Cerintele utilizatorilor se indreapta catre aparatele care redau multi-format (DVD-RAM, DVD-R, DVD-video, DVD-Audio, Video-CD, MP3, CD-R, CD-RW, WMA, JPEG)", spun reprezentantii Panasonic Romania.


LG Romania apreciaza ca preturile au intrat intr-un declin accentuat cam de prin septembrie 2003.


"Pe piata exista diferente mari de pret in acest moment date de zona de provenienta a produsului (europeana sau asiatica), care se reflecta in taxele de import", adauga oficialii de la LG. Numai taxa vamala este de 42,5% in cazul in care produsele nu provin din Uniunea Europeana, spun vanzatorii. De asemenea, DVD playerul este accizat, in plus, cu 15% la import fiind considerat produs de lux (sic!).


Peste toate acestea, in 2004 trebuie sa "ne asteptam la o scadere generala pe piata a preturilor in euro cu 20-25% care, compensata cu inflatia determina totusi o scadere in lei a preturilor. Pentru recordere, preturile vor scadea cu 10%-15%", spune Lucian Radulescu, business coordinator la Sony Overseas SA.




Pirateria, cu cele rele si cele bune(!?)


Ca si la alte produse, piata romaneasca este sensibila la pret. Categoric. "Apoi la dotarile aparatului si mai putin la calitatea imaginii sau sunetului redate de acesta. Citirea MP3-urilor este o functie critica iar a imaginilor JPEG este de preferat de catre un consumator roman", afirma Lucian Radulescu.


Avand in vedere aceasta caracteristica, a sensibilitatii la pret, am putea spune ca piata unitatilor DVD nu se dezvolta in ritmul potentalului teoretic, aparatele fiind inca suficient de scumpe pentru multi dintre consumatorii romani. Acest "neajuns" este insa compensat de piraterie. Nu la playere, ci la discuri. Cum preturile DVD-urilor originale raman mult prea mari pentru puterea de cumparare din Romania, atunci si oportunitatea pentru pirati e mai mare.


Nu e deloc greu sa gasesti copii ilegale la 150-200 de mii de lei bucata in timp ce, spre exemplu, in magazine, un DVD cu "Lord of the Rings - The Two Towers" costa intre 800.000 si aproape un milion de lei. Calitatea este de multe ori aceeasi.


Dezvoltarea fenomenului de piraterie, in cele din urma, conduce catre adoptarea pe scara mai larga a tehnologiei DVD. Macar in faza ei incipienta.




100 de milioane de playere vandute in 2004


Au debutat pe piata mondiala in 1997 iar de atunci, DVD playerele au cunoscut un succes fulminant. La inceput in Vest, iar acum si pe pietele emergente. Factori favorizanti: scaderea preturilor la componetele pe baza carora sunt fabricate aparatele si incorporarea playerelor de DVD-uri in diverse echipamente de consum (televizoare, aparate video).


Potrivit unui raport publicat de compania de cercetare IDC in toamna anului trecut, tendinta de crestere a vanzarilor de unitati DVD va continua cel putin pana in 2007 iar motorul acestei evolutii va fi recorderul. Pretul la aparatele care scriu DVD-uri va scadea si el astfel incat am putea ajunge, peste trei ani, sa cumparam recordere cu 126 de dolari, in medie.


Cea mai importanta crestere se va inregistra in 2006 la recordere dar in 2007 vanzarile globale de unitati DVD vor cunoaste primul an de declin pe masura ce piata ajunge la saturatie.


Pana atunci insa, cel putin la DVD recordere, se va inregistra o medie anuala de crestere de 126%.


O alta companie specializata in statistici, In-Stat/MDR apreciaza ca numai in 2003, s-au vandut cu 200% mai multe unitati pentru inscriptionarea DVD-urilor raportat la 2002. In 2007 este foarte posibil sa se comercializeze peste 50 de milioane de recordere.


"Ne mai asteptam ca unitatile DVD pentru masini si playerele DVD portabile sa se vanda intr-un numar cu 30% mai mare in fiecare din urmatorii cinci ani. In timp ce europenii, nord-americanii si japonezii vor trece la DVD recordere, pe piete precum China, consumatorii vor continuasa achizitioneze playere", spun analistii de la In-Stat/MDR.


Potrivit acestora, in 2003 s-au comercializat in intreaga lume 98 milioane de playere DVD, urmand ca in 2004 sa se ajunga la un numar de 100 de milioane. Piata acestui tip de unitati DVD va incepe sa scada prin 2005.
iuliana.cerchez@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO