Business Hi-Tech

IBM nu renunta la piata de soft pentru e-mail

20.08.2007, 19:22 16

International Business Machines (IBM), al doilea mare producator de software din lume, a lansat saptamana trecuta o versiune noua a suitei de aplicatii Lotus Notes, in incercarea de a combate pierderea clientilor serviciilor de e-mail catre Microsoft, scrie Bloomberg.
Lotus Notes 8, o agenda electronica ce poate gestiona e-mail-uri, intrari in calendar si contacte, este disponibila la un pret de 101 $ (75,1 euro) per utilizator, in timp ce versiunea pentru servere costa 1.431 $ (1.064,7 euro) per procesor, au anuntat oficialii IBM.
Software-ul permite utilizatorilor sa combine functionalitatile diverselor aplicatii, precum cele de mesagerie instantanee, cartografiere si networking social. Aceste noi caracteristici ar putea ajuta IBM sa-si pastreze clientii pe piata serviciilor de e-mail pentru corporatii, care a generat 2,47 mld. $ (1,96 mld. euro) anul trecut, potrivit analistului Matt Cain de la firma de cercetare Gartner. "Lotus Notes 8 este o aplicatie de care marile companii vor fi interesate", a declarat Cain.
IBM a pierdut pozitia de lider pe aceasta piata in 2003, cand aplicatia Outlook de la Microsoft a devenit cel mai bine vandut program, conform unui studiu al firmei de cercetare IDC (International Data Corporation).
Lotus Notes ramane cel mai popular software IBM in ceea ce priveste numarul de licente instalate, au declarat reprezentantii companiei. Mark Levitt, analist la IDC, este de parere cu principalul obiectiv al IBM este sa pastreze loialitatea clientilor sai.
Inginerii de la IBM au dezvoltat noua aplicatie timp de doi ani si au testat-o cu 30.000 de companii din toata lumea, a precizat Mike Rhodin, director general al Lotus Software, adaugand ca, spre deosebire de Microsoft Outlook, Lotus Notes poate rula pe mai multe sisteme de operare.
Pe de alta parte, IBM a auntat ca va colabora cu rivalul Sun Microsystems pe segmentul de tehnologii pentru servere "o miscare ce ar putea intensifica presiunile asupra competitorului comun Hewlett-Packard (HP).
Oficialii IBM au precizat ca vor distribui sistemul de operare Solaris al companiei Sun pe anumite computere servere Blade pe care le comercializeaza. Sistemele Blade sunt servere compacte, care pot fi asezate vertical, asemenea cartilor.
Jonathan Schwartz, directorul executiv Sun, a declarat ca realatia dintre cele doua companii este similara unei schimbari tectonice pe piata. Detaliile financiare ale acordului nu au fost dezvaluite.
Pe piata serverelor Blade, Sun se situeaza in urma HP si IBM. Potrivit IDC, HP si IBM au avut fiecare o cota de piata de 29%, in timp ce Sun se afla la egalitate cu Dell, cu o cota de 11% din piata.
Solaris este una dintre multe distributii ale familiei de sisteme de operare UNIX, cunoscuta in principal pentru stabilitate si securitate. Instalarea Solaris pe platformele IBM inseamna ca utilizatorii serverelor Sun vor putea face trecerea pe echipamente IBM fara a fi nevoiti sa rescrie aplicatii.
Acest lucru va fi posibil initial pe seria de servere "x" produsa de IBM, care permite de asemenea rularea sistemelor de operare Microsoft Windows si distributiilor de Linux. Insa IBM spera sa ofere cat mai curand Solaris pe serverele "mainframe", care au adus cele mai multe profituri pentru companie.
Titlurile IBM s-au apreciat cu 1,1% vineri, pe bursa din New York, inchizand la 110,9 $ (82,5 euro). De la inceputul anului, pretul actiunilor companiei a crescut cu 14%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO