Business Hi-Tech

Muncim cu drag si spor, dar numai trei zile pe saptamana

25.03.2005, 00:00 31

Majoritatea angajatilor considera ca lucreaza eficient, in medie, numai trei zile pe saptamana, releva un studiu recent al companiei Microsoft pentru care au fost chestionate peste 38.000 de persoane din 200 de tari.


Obiective neclare, lipsa unei comunicari de echipa eficiente si sedintele care nu duc la concluzii concrete sunt printre cele mai des invocate motive care ii fac pe angajati sa spuna ca activitatea lor este neproductiva pana la o treime din timpul de lucru saptamanal.


Cei chestionati au spus de asemenea ca, pe masura ce sunt nevoiti sa petreaca mai mult timp la serviciu si simt nevoia sa echilibreze mai bine viata profesionala cu cea personala, se bazeaza tot mai mult pe noile tehnologii pentru a-si optimiza productivitatea pe ambele planuri.


Larry Baker, un cercetator american specializat in studierea productivitatii muncii, spune ca "in mai bine de trei decenii in care am privit asupra acestui domeniu am inteles ca cele mai importante calitati sunt capacitatea de a comunica corect la toate nivelurile, de a pune in comun documentele importante si de a administra volumul in crestere al informatiei".


Studiul, numit "Microsoft Office Personal Productivity Challenge", a clasat nivelul individual de productivitate al angajatilor in functie de raspunsurile acestora la un numar de 18 intrebari despre practicile lor obisnuite de munca. Scorul de productivitate obtinut de femei a fost, in medie, 72%, in timp ce barbatii au obtinut 71%.


Numarul mediu de ore pe care oamenii le petrec saptamanal lucrand este 45. Dintre acestea, 17 sunt considerate ore neproductive, a aratat studiul. Mai mult de jumatate dintre participanti, 55%, au spus ca fac o legatura directa intre nivelul de productivitate si software-ul pe care il folosesc. Oamenii petrec la sedinte in medie 5,6 ore pe saptamana. 69% dintre ei au spus ca au senzatia ca sedintele nu sunt productive.


Numai 34% au spus ca reusesc sa fie mai eficienti si sa castige mai mult timp liber folosind uneltele de planificare a activitatii care le sunt oferite la locul de munca. Totodata, 60% au spus ca nu considera ca au un raport echilibrat intre viata personala si munca, iar faptul ca se simt neproductivi la locul de munca accentueaza acest sentiment. Cei chestionati primesc, in medie, 42 de e-mailuri pe saptamana. Persoanele din Statele Unite au de citit 56 de e-mailuri pe saptamana.


Printre lucrurile despre care angajatii au spus ca au nevoie pentru a deveni mai productivi s-au numarat abilitatea de a gasi repede documentele electronice atunci cand au nevoie de ele si utilizarea unui filtru de spam pentru a administra e-mailul mai eficient.


"Este interesant cat de multi oameni din intreaga lume au fost dispusi sa vorbeasca despre problemele legate de productivitate pe care le au de infruntat la locul de munca", a spus Chris Capossela, vicepresedinte al diviziei Information Worker Product Management Group al Microsoft. Avand in vedere ca atat de multi oameni admit ca nu sunt eficienti, este evident ca exista o mare oportunitate pentru companiile producatoare de software de a ataca aceasta piata, sunt de parere specialistii.


Sondajul Microsoft a fost efectuat in 29 de limbi diferite, raspunsurile fiind colectate prin intermediul unor site-uri web locale intre septembrie 2004 si ianuarie 2005. Rezultatele au fost evaluate de ConStat Inc., o companie de cercetare independenta. Numarul total de persoane care au raspuns intrebarilor a fost de 38.112. mihai.musatoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO