A ghidat Germania prin marea criză financiară şi a făcut din ţara sa o putere economică mondială şi stâlpul de rezistenţă al Uniunii Europene, însă acum plăteşte preţul refuzului de a închide graniţele pentru refugiaţii din Orientul Mijlociu şi pe cel al promovării unui model economic frustrant pentru alegători. Odată cu plecarea cancelarului german Angela Merkel de la şefia partidului său în 2021 şi cu sfârşitul mandatului acesteia se termină o eră. Europa şi lumea întreagă se întreabă ce va urma.
Unii spun că vin vremuri grele, în care va domni incertitudinea. Analişti şi diplomaţi avertizează asupra unei posibile paralizii a UE, în contextul ascensiunii populiştilor. Alţii spun că acest sfârşit va reprezenta un nou început, oportunitatea impulsionării reformelor zonei euro.
Propaganda rusă, prin canalul de televiziune RT, salută mascat anunţul retragerii lui Merkel de la şefia creştin-democraţilor scriind că pieţele aplaudă plecarea cancelarului. Euro abia dacă s-a mişcat după anunţ, iar bursele au crescut, într-adevăr, însă, spun traderii, pentru că pieţele anticipează că schimbarea de la conducerea Germaniei va aduce cheltuieli mai mari de la buget, adică sfârşitul austerităţii.
The Guardian, o publicaţie britanică pro-UE, notează că Merkel a fost un pionier al valorilor civilizaţiei şi că democraţiile liberale au nevoie de mai multe figuri ca ea.
Bloomberg scrie că, cu Jair Bolsonaro câştigând puterea în Brazilia, apusul erei Merkel este un semn că lumea se înclină spre dreapta, alegătorii cerând guvernelor lor să-l imite pe Donald Trump şi să pună interesele naţionale pe primul loc.
În 13 ani de mandate, Merkel a devenit cel mai puternic lider european. Cu anunţul retragerii ei, se reduc şansele ca UE să poată construi în următoarele luni consens în probleme precum migraţia şi reformarea zonei euro, spun dimplomaţi şi analişti europeni.
„Nimeni din Europa n-o va mai asculta. S-a scos singură rapid din joc“, a explicat pentru AFP Sebastian Maillard, directrorul think tank-ului Jacques Delors. Maillard face referinţă şi la decizia cancelarului german de a nu urmări, după încheierea actualului mandat, o poziţie în vreo instituţie UE.
„Este o lovitură grea pentru Europa“, a mai spus Maillard. Julian Rappolt, analist la European Policy Center, prezice că puţine decizii majore vor fi luate înainte de noile alegeri pentru Parlamentul European din mai.
„Există riscul unei paralizii la nivel european“, spune el. Aceasta în condiţiile în care, deşi punctul de maxim al fluxului de refugiaţi a fost în 2015, criza politică din UE este încă gravă. Încă nu s-a ajuns la un consens în ceea ce priveşte împărţirea responsabilităţii pentru refugiaţii care intră în UE. Mulţi critici spun că politica uşilor deschise a lui Merkel pentru refugiaţii sirieni a exacerbat diviziunile politice din UE.
Încă nu se ştie cine-i va urma lui Merkel la conducerea Uniunii Creştin-Democrate. Dacă noul şef va fi Annegret Kramp-Karrenbauer, actualul secretar general al CDU şi moştenitorul ideologic al cancelarului, sunt şanse mari ca Merkel să poată rămâne la conducerea guvernului până în 2021. Dacă nu, „vine sfârşitul“, a avertizat Karrenbauer.
„Europa trece printr-o criză internă serioasă“, notează un oficial al unui stat membru al UE. „Este o criză de leadership în Europa. Cei mai mulţi dintre lideri au probleme.“
Probleme sunt şi în economia germană. În cei 13 ani de mandat, Merkel a văzut rata şomajului coborând de la cote astronomice la cel mai redus nivel din istorie. Economia a depăşit cea mai mare criză de după Marea Depresiune, evoluează mai bine decât concurenţii mari europeni, iar Germania a devenit o forţă a comerţului mondial. Însă dependenţa de exporturi face ca Germania să fie vulnerabilă la factori externi, cum ar fi încetinirea din China şi protecţionismul american.
Merkel a promovat un model economic bazat pe surplus comercial masiv şi forţă de muncă ieftină în comparaţie cu cea din alte state occidentale. După 25 de ani de la reunificare, economia este încă în dezechilibru, cu dezvoltare mai mare în vest şi cu estul fost comunist rămas în urmă. Apoi, există o problemă frustrantă pentru populaţie pe piaţa imobiliară: locuinţele sunt puţine şi s-au scumpit. Spaţiile disponibile nu ajung la nivelul cererii, iar chiriile au crescut. În Berlin, Merkel a ţinut luna trecută un summit pe tema locuinţelor pentru a discuta despre modurile în care poate fi rezolvată penuria de spaţii de locuit şi în care pot fi ajutaţi chiriaşii germani.
Una din concluziile întâlnirii este că Germania are nevoie de 1,5 milioane de apartamente noi în următorii patru ani. Criza de locuinţe se simte cel mai acut în oraşele mari, înfloritoare, cum sunt München, Berlin, Frankfurt şi Köln, notează Financial Times, care a atras atenţia în urmă cu câteva zile că penuria de spaţii de locuit o face vulnerabilă pe Merkel.
„Nu mai este doar o problemă a gospodăriilor cu venituri mici. Problema a atins în mijlocul societăţii: chiar şi profesorii şi avocaţii se chinuie să găsească locuinţe pe care să şi le poată permite“, spune Mike Josef, şeful planificării urbane în consiliul local din Frankfurt. El estimează că oraşul, a cărui popularţie a crescut cu peste 100.000 de locuitori în ultimul deceniu, are un deficit de locuinţe de 40.000 de unităţi. Opoziţia susţine că una din cauzele problemei este că statul federal a privatizat şi vândut 60.000 de apartamente din portofoliul public şi trei sferturi din companiile de investiţii în locuinţe.
„Merkel a devenit cancelarul Germaniei la momentul oportun, la timp să se bucure de unele din fructele reformelor ale căror seminţe au fost cultivate de predecesorii săi, însă acest lucru nu caracterizează tocmai corect conducerea ei“, spune Katharina Utermoehl, economist la Allianz. „S-a făcut prea puţin pentru rezolvarea unor probleme presante precum productivitatea redusă şi îmbătrânirea populaţiei.“
