Business Internaţional

British Airways se aliaza cu un fond de investitii pentru Iberia

23.05.2007, 17:39 18

British Airways, a treia mare companie de transport aerian la nivel european, s-a alaturat grupului de investitori privati de la TPG (Texas Pacific Group) si Vista Capital pentru a face o oferta de preluare a companiei Iberia Lineas Aereas de Espana in scopul protejarii operatiunilor comune cu transportatorul britanic.
Compania britanica de transport aerian British Airways a incetat orice alte investitii in transportatorul aerian si nu va face o oferta independenta pentru Iberia, scrie Bloomberg.
Cotatia actiunilor Iberia a crescut cu 42% in acest an, ridicand valoarea companiei la 3,74 miliarde de euro pe fondul zvonurilor de preluare. Cursele catre America Latina fac din compania spaniola cea mai atractiva tinta pentru companiile de transport aerian si grupurile de investitori privati precum TPG cu sediul in Fort Worth, Texas. British Airways, cel mai mare actionar al Iberia, administreaza la comun cu transportatorul spaniol rute intre Marea Britanie si Spania.
"A securiza influenta britanica asupra companiei Iberia fara a investi bani este destul de greu. BA are de gand sa isi pastreze rutele comune cu Iberia", spune Chris Avery, analist la banca J.P. Morgan.
In afara de compania Vista, partenerii spanioli care vor face parte din consortiu sunt Inversiones Ibersuizas, companie cu sediul la Madrid, si Quercus Equity, fond de investitii private care detine o participatie de 20% din Clickair, companie de transport aerian low-cost din Barcelona.
British Airways detine 10% din actiunile Iberia. Astfel, compania britanica ar putea impiedica o oferta de preluare ostila intereselor sale. Cel putin 51 de procente din capitalul social al companiei Iberia trebuie sa ramana sub control spaniol pentru ca transportatorul iberic sa poata indeplini acordurile de aviatie semnate cu tarile din America Latina.
Oficialii BA au declarat in aprilie ca evalueaza modul in care "sa foloseasca" actiunile detinute la Iberia si ca studiaza o gama de optiuni, printre care si o investitie alaturi de fonduri de investitii. Conducerea BA a respins insa ideea de a face o oferta independenta pentru compania spaniola.
TPG, cunoscut inainte drept Texas Pacific Group, a anuntat pe 30 martie ca ia in calcul o oferta in valoare de 3,4 mld. euro pentru Iberia, intr-o perioada in care operatorii transatlantici se pregatesc sa ofere mai mult acces la rute. Un nou acord, numit "Open skies", intre SUA si UE a crescut interesul pentru consolidarea industriei.
David Bonderman, unul din fondatorii TPG, a cumparat Continental Airlines in 1993, pana atunci operatorul din Houston nu adusese profit timp de 15 ani. Dupa doi ani, Continental a inceput sa revina pe profit si in 1998 Bonderman a vandut pachetul sau de actiuni pentru aproximativ 520 mil. euro.
TPG s-a aliat de asemenea si cu MatlinPatterson Global Advisers si Mediobanca pentru cumpararea Alitalia, compania aeriana din Italia.
Trei grupuri vor primi in aceasta saptamana inregistrarile contabile ale companiei si vor prezenta ofertele pana la sfarsitul lunii iunie. Alte investitii ale TPG includ actiuni la America West Aerlines, Ryanair Holdings si Tiger Airways.
Compania a cumparat actiunile in 1999, dupa ce guvernul spaniol a decis vanzarea a 40% din Iberia unui grup de investitori, printre care si American Airlines.
Cele doua companii au platit 273 mil. euro pentru actiuni, iar British Airways a cumparat 1% al American in noiembrie. Iberia detine o flota de 225 de avioane si printre rutele sale se afla si Buenos Aires, Rio de Janeiro si Miami.
Compania a anuntat un profit de 12,2 mil. euro pentru primul trimestru, in comparatie cu pierderea de 45 mil. euro din anul trecut, datorata cresterii numarului de rute cu o distanta lunga.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO