Business Internaţional

Laureatul premiului Nobel pentru economie Paul Krugman: În Europa, inflaţia nu este problema, ci soluţia

Laureatul premiului Nobel pentru economie Paul Krugman: În Europa, inflaţia nu este problema, ci soluţia

Autor: Iulian Anghel

31.01.2012, 10:46 2293

Paul Krugman, laureat al premieului Nobel pentru economie şi cronicar la New York Times, critică într-un interviu publicat de Le Monde rigiditatea Germaniei şi afirmă că, din punctul de vedere al americanilor, vechea budată: "Europa, ce număr de telefon are?" este încă de actualitate.

"Personal sunt foarte preocupat de ceea ce se întâmplă. A devenit foarte greu de înţeles cum funcţionează, cum găseşte mijloace de ajustare Europa. Ea este o reală sursă de îngrijorare pentru economia lumii."

Potrivit economistului american, niciun summit european nu a ştiut să aducă răspunsuri adecvate, nicio decizie politică nu a ştiut să trateze problema crizei în integralitatea sa: "Criza rămâne înţelească doar ca o chestiune de derivă bugetară. Dar nu e cazul. Dezechilibrele există, dar există, de asemenea, un ecart de competitivitate şi de flux de capitaluri. Singurul element pozitiv a venit de la Mario Draghi preşedintele BCR care, indirect, s-a implicat pe piaţa datoriilor suverane. Dar asta nu tratează decât urgenţa fără să aducă rezultate fundamentale."

Potrivit lui Krugman, BCE ar trebuie să acţioneze precum Rezerva federală americană (Fed): "Dacă punem deoparte blocajele politice, da, Europa are nevoie de o politică monetară foarte agresivă. Chiar mai multă agresivitate decât Statele Unite. Nu există alt mijloc de a face ajustările necesare. BCE ar trebuie să cumpere mai multă datorie a statelor, dar şi să favorizeze mai mult expansiunea monetară."

Nu s-ar traduce acest lucru în inflaţie?

Ba da, răspunde Krugman, dar adaugă: "Inflaţia nu este problema, este soluţia." Şi explică mai departe: "Pentru restaurarea competitivităţii în Europa, ar trebui ca, sa zicem, de aici în cinci ani, salariile să scadă în ţările mai puţin competitive cu 20% prin raport cu Germania. Cu un pic de inflaţie această ajutare (pentru câştigul de competitivitate - n.n.) este mai uşor de realizat (adică să laşi preţurile să urce fără să majorezi salariile)."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO