Business Internaţional

Statutul dolarului, pus in pericol de cresterea pretului petrolului

23.05.2008, 21:27 16

Majorarea pretului barilului de petrol ar putea declansa o criza in domeniul energetic care ar conduce in cele din urma la aparitia unui nou sistem financiar global bazat pe mai multe monede dominante, dupa ce mult timp acest statut a fost detinut doar de dolarul american, releva un studiu realizat de Rice University, citat de Bloomberg.
Cresterea inflatiei, alimentata in mare parte de tarile producatoare de petrol, va forta guvernele occidentale sa-si inaspreasca politicile monetare, subminand economiile bazate pe exporturi ale Chinei si Indiei, se arata in studiul lansat de Institute for Public Policy din cadrul universitatii. Acest lucru ar afecta cererea de energie, punand capat finantarii ieftine pe plan mondial, alimentate de asa-numitii petrodolari, si afectand mai departe economia globala.
"Credem ca pietele de energie ar putea juca un rol major in declansarea unei crize financiare care ar putea transforma radical sistemul financiar global", scriu autorii studiului. Dolarul american "si-ar putea pierde statutul de moneda dominanta", mai arata acestia.
Dolarul a inregistrat cea mai pronuntata scadere dintr-o luna pe 21 mai pe fondul cresterii preturilor la petrol, investitorii reorientandu-se catre marfuri ca masura de protectie. Indicele dolarului, care urmareste evolutia monedei americane in raport cu monedele a sase parteneri comerciali, a scazut pana la 72,49, de la 73,045, declinul inregistrat in ultimul an fiind de 12%.
China, India si tarile producatoare de petrol din Orientul Mijlociu sunt interesate sa coopereze cu guvernele occidentale in vederea crearii unui sistem financiar bazat pe o serie de monede care ar oferi stabilitate, se arata in studiul redactat de Mahmoud Amin El-Gamal din cadrul Rice University si Amy Myers Jaffe din cadrul Baker Institute.
Guvernele din intreaga lume au rezerve valutare exprimate in dolari, iar "o tranzitie ordonata ar permite tarilor respective sa-si diversifice detinerile in timp", se mai arata in studiu. Nivelul ridicat al pretului petrolului si efectele acestei situatii asupra Occidentului vor reduce in cele din urma exporturile din China si India.
O criza bancara in China "ar implica pachete masive de finantare cu costuri cu mult peste 1.000 de miliarde de dolari si vanzari masive de active exprimate in dolari, ceea ce ar adanci criza", arata studiul citat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO