Companii

O afacere care nu ramane niciodata cu ochii in soare

28.09.2007, 14:52 57

Piata autohtona a sistemelor de energie alternativa, evaluata in statisticile europene "la zero", are un potential urias, generat de costurile si de ineficienta sistemeler energetice clasice. Pe fondul unui trend ecologist, specialistii din domeniu estimeaza ca aceasta industrie va creste rapid in urmatorii cinci ani.
"Am decis deschiderea unei afaceri in domeniul energiei fotovoltaice, constrans de necesitatea alimentarii cu energie electrica a unor consumatori izolati, care aveau nevoie de back-up energetic", spune Robert Preda, director general al fimei Teledinamic Automatizari, infiintata la Cluj in 1995. Compania are ca obiect de activitate instalarea de sisteme antiefractie, retele de calculatoare (cablare structurata), dar si tot ce inseamna curenti slabi, instalatii electrice de joasa tensiune.
In 2006 Teledinamic Automatizari a realizat o cifra de afaceri de aproape 1 milion de euro (peste 3 milioane de lei), iar pentru anul in curs reprezentantii companiei estimeaza o crestere de 4% a cifrei de afaceri si a profitului, comparativ cu anul anterior.
"In urmatorii ani, estimam o crestere accentuata a instalarilor de echipamente de producere si stocare a energiei electrice obtinute din energia solara. Din studiul de piata pentru anul viitor, valoarea instalatiilor realizate de compania noastra se va ridica la aproximativ 150.000 de euro", a declarat directorul general al companiei Teledinamic Automatizari.
"Piata romaneasca are un potential foarte mare, datorita pozitionarii geografice, dar mai ales problemelor si costurilor care apar in bransarea clasica la reteaua de alimentare cu energie electrica. Nu trebuie exclusa nici nevoia de autonomie care se manifesta la persoanele fizice sau juridice", a mai declarat Robert Preda. Printre obiectivele vizate ca avand nevoie de suport energetic sunt luate in considerare casele, releele de comunicatii, panourile publicitare si unitatile bancare rurale.
Anul acesta, in total, pe toate profilurile de activitate, compania a totalizat 86 de clienti persoane juridice si 3 persoane fizice. Pe domeniul energiei fotovoltaice, care este promovat de jumatate de an, compania a atras clienti din domeniul bancar, precum si persoane fizice. Profilul clientului care a apelat la acest tip de energie il reprezinta familii care apartin clasei de mijloc, mai ales din zona Transilvaniei.
"Interesul pentru aceste sisteme este ridicat, dar suferim de o lipsa legislativa care sa incurajeze instalarea acestor sisteme, cum ar fi subventiile, reducerile la impozit sau alte programe de profil", crede directorul general al Teledinamic Automatizari. "Cererile cele mai mari sunt pentru echipamente de conversie a enegiei solare - in proportie de 60%, pentru enegia eoliana 30%, iar pentru cea hidro 10%", afirma Preda.
Pentru un imobil cu o suprafata de aproximativ 200 mp, cu un consum de 2,5 KWh/zi, costul estimat pentru instalarea unor sisteme de energie alternativa este de aproape 18.000 euro. "In acest caz, este asigurata o cvasiautonomie", exemplifica Robert Preda. Pentru un consum de 2,5 KWh/6 ore, valoarea sistemului scade la aproximativ 8.000 de euro.
Potrivit reprezentantului companiei care ofera acest tip de sisteme, un consumator casnic are varianta de a incepe cu o investitie de circa 6.000 de euro, pentru achizitionarea echipamentelor de baza, cu care se obtine o putere de 650W.
Ulterior, sistemul este scalabil, iar prin extensia suprafetei de captare (a panourilor solare) se poate ajunge la puterea dorita. Pentru o companie cu o putere instalata de aproximativ 10 KW, costurile ajung la peste 40.000 de euro.
"Deocamdata, in statisticile Uniunii Europene, Romania figureaza cu 0% putere fotovoltaica instalata. Practic, instalarile sunt in regim privat si nesemnificative in raport cu necesitatile. Nici nu exista un program national in acest domeniu", a afirmat Robert Preda.
Directorul general al Teledinamic Automatizari considera ca piata romaneasca in domeniu are un potential ridicat. "Dezvoltarea pietei este favorizata de impunerile comunitare si de cererea consumatorilor privati, unde costurile de instalare a retelei de alimentare cu energie electrica conventionala sunt ridicate", a declarat Preda.
Weiss Solar, companie cu sediul central in Alba Iulia, a fost infiintata anul trecut si comercializeaza sisteme de energie alternativa, pe fondul dezvoltarii trendului ecologic la nivel national.
Potrivit managerului general Rudolf Weiss, dezvoltarea unei afaceri in domeniul energiei alternative a parut o oportunitate de afaceri pe piata romaneasca.
"Sectorul energiei alternative va cunoaste o crestere exploziva in urmatorii 5 ani, tocmai datorita trendului ecologic, care isi face aparitia tot mai mult si in Romania. Acest trend, combinat cu ineficienta energetica existenta in prezent si cu deschiderea intelectuala si perceptiva a generatiei actuale, nu poate determina decat o dezvoltare sanatoasa a acestui domeniu", crede Rudolf Weiss. "Cadrul legislativ in domeniul energiei alternative este inca neclar definit, existand carente importante la acest nivel", a afirmat acesta. Pentru anul in curs, reprezentantii companiei estimeaza ca cifra de afaceri realizata se va ridica la 1,5 milioane de euro.
Compania ofera solutii energetice folosind surse alternative - solara, eoliana, geotermala si are parteneri autorizati, la nivel national, iar produsele oferite sunt de origine germana. Printre clientii Weiss Solar se numara clienti corporativi, hoteluri, pensiuni, dar si persoane fizice.
"Lipsa de informatii este probabil cel mai mare impediment in perceperea corecta a solutiilor solare pe piata romaneasca. O prioritate pentru noi este si scolarizarea partenerilor autorizati", a declarat managerul general Rudolf Weiss.
Pentru incalzirea unei case, o instalatie solara, pentru achizitionarea careia e necesara o investitie de circa 12.000 de euro, este suficienta. Instalatia solara asigura apa calda menajera si incalzirea unei suprafete de aproximativ 200 mp pentru maximum 7 persoane.
In cazul unei firme, costurile de instalare a unui sistem de energie alternativa pot ajunge la 150.000 de euro. De exemplu, pentru o hala de productie de 300 mp si birouri pe o suprafata de 500 mp, s-a oferit solutia de a apela la sursa primara de energie, o pompa de caldura cu sonde geotermale, aportul solar constand in instalarea unor colectori solari pe o suprafata de 25 mp. In acest fel, incalzirea cladirii s-a realizat prin pardoseala si printr-un sistem de climatizare cu recuperare de energie.
Weiss Solar are o retea de 10 parteneri autorizati in toata tara si isi propune sa devina lider pe piata romaneasca de energie alternativa in urmatorii 5 ani. Pe viitor, compania urmareste sa deschida un punct de productie in Romania si implicarea in dezvoltarea conceptului de cartier ecologic.

Rezumat

Piata romaneasca are un potential foarte mare, datorita pozitionarii geografice, dar mai ales problemelor si costurilor care apar in bransarea clasica.
Pentru un imobil cu o suprafata de aproximativ 200 mp,
cu un consum de 2,5 KWh/zi, costul estimat pentru instalarea unor sisteme de energie alternativa este de aproape 18.000 euro.
Lipsa de informatii este probabil cel mai mare impediment in perceperea corecta a solutiilor solare
pe piata romaneasca.
In cazul unei firme, costurile de instalare a unui sistem de energie alternativa pot ajunge la 150.000 de euro.
Cadrul legislativ in domeniul energiei alternative este inca neclar definit

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO