Companii

Petrom anunţă dividende, fără să precizeze valoarea exactă. Investiţii de 1 miliard de euro anul acesta

Petrom anunţă dividende, fără să precizeze valoarea exactă. Investiţii de 1 miliard de euro anul acesta

Autor: Monica Juganaru

21.02.2013, 10:25 1840

Propunerile vor fi supuse aprobării Consiliului de Supraveghere şi Adunării Generale a Acţionarilor, arată Petrom în raportul privind rezultatele de anul trecut, fără să precizeze valoarea vizată a dividendelor.

În anul precedent, compania a realizat investiţii de 4,93 miliarde lei (1,1 miliarde euro), cea mai mare pondere, de 76%, respective 3,75 miliarde lei, fiind alocată segmentului de explorare şi producţie. Fondurile au fost direcţionate către forajul sondelor de dezvoltare, lucrări de reparaţii capitale, operaţiuni de adâncime, instalaţii de suprafaţă şi proiectelor de redezvoltare a zăcămintelor.

Pentru 2011, compania a distribuit dividende de 1,76 miliarde lei (circa 400 milioane de euro), dintr-un profit de 3,76 miliarde lei.

Petrom a înregistrat în 2012 un profit record, de 3,95 miliarde lei (885,5 milioane euro), în creştere cu 5%, iar vânzările au urcat cu 16%, la un nou maxim, de 26,258 miliarde lei (5,892 miliarde euro).

Compania este controlată de grupul OMV, care deţine 51,01% din acţiuni, în timp ce statul român are prin Ministerul Economiei 20,64% din titluri. În acţionariat se mai regăseşte Fondul Proprietatea, cu o participaţie de 20,11%, BERD cu 2,03%, iar restul titlurilor sunt listate la bursă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO