Companii

Şeful Fa­bryo-Atlas Paints: Piaţa de lacuri şi vopsele va creşte cu 3% în acest an, de la 130 mil.euro

Şeful Fa­bryo-Atlas Paints: Piaţa de lacuri şi...

Autor: Andreea Neferu

12.10.2014, 09:00 356

Piaţa locală de lacuri şi vopsele decora­tive va creşte în acest an cu circa 3% în valoare şi 5-10% în volum, este de părere Dragoş Militaru, directorul general al grupului Fa­bryo-Atlas Paints.

El evaluează acest sector la circa 130 milioane euro, respectiv 110.000 tone în volum, aceste cifre ex­clu­zând însă importurile

Acest domeniu a fost extrem de ac­tiv în ultimii ani în materie de tran­zacţii, por­nind de la fuziunea Fabryo-Atlas Paints, până la tranzacţia prin care un fond al com­paniei Axxess Capital a preluat con­trolul asupra pro­ducătorului Deutek de la Advent Inter­national şi până la preluarea ope­ra­ţiu­nilor brandului german de vopsele Düfa în România şi Bulgaria de către pro­du­cătorul de materiale de construcţii AdePlast.

„Am primit solicitări să preluăm jucă­tori locali, mai mici. Deocamdată însă nu ne interesează achiziţiile.“ , a spus Militaru.

Fabryo-Atlas Paints deţine o platformă in­dustrială în Popeşti-Leordeni, unde pro­duce vopsele, mortare şi adezivi, precum şi o unitate de produse termoizolatoare în Tunari, judeţul Ilfov. Grupul a demarat la înce­putul acestui an construcţia unei fabrici de mortare pe platforma industrială din Popeşti-Leordeni, urmând ca în noiembrie să pornească producţia în această unitate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO