Economia verde

ZF Economia verde. Bogdan Purcherea, Envipco, producător de automate pentru colectarea recipientelor de băuturi: Ne aşteptăm la vânzări de 20-30 mil. euro pe an

25.05.2022, 00:06 Autor: Alina-Elena Vasiliu

„Există aparate mici care colectează câteva sute de ambalaje, dar şi aparate mai mari care pot colecta câteva mii. Cele mai mici costă 15.000-25.000 de euro, iar unul mare ajunge la câteva sute de mii de euro.“

Envipco România, subsidiara locală a unui grup american, se aşteaptă la vânzări de peste 20 de milioane de euro anual din comercializarea de automate pentru colectarea recipientelor de băuturi. Recent, grupul a investit într-o fabrică ce asamblează astfel de maşini, pregătindu-se în acest mod pentru momentul în care va fi implementat în România Sistemul Garanţie-Returnare (SGR).

„Fabrica, incluzând tot ce presupune funcţionarea ei, a implicat o investiţie de 3-3,5 milioane de euro, iar până la sfârşitul anului vrem să ne mărim capacitatea de producţie şi să ne extindem cu încă 3.000 de metri pătraţi. Se vor mai adăuga 2-3 mil. euro, aşa că ne aşteptăm să încheiem cu o investiţie de 5-6 mil. euro şi să fie totul gata la începutul anului viitor. Ne aşteptăm la vânzări de 20-30 mil. euro pe an“, a spus Bogdan Purcherea, managing director pentru Envipco România, la emisiunea online ZF Economia verde.

Pentru fabrica Envipco lucrea­ză în prezent 42 de oameni, cu posibili­tatea ca, pe măsura proceselor de extindere, numărullor să ajungă la 70 la sfârşitul acestui an şi la 100 la finalul anului viitor.

„Fabrica Envipco se află la ieşirea din Sebeş, pe autostrada A1. E o fabrică pe care am ridicat-o de la zero. Două au fost motivele pentru care am ales această poziţionare: grupul cumpăra deja subansamble de la furnizori din această zonă, ceea ce facilitează componenta logistică, iar poziţionarea în reţeaua de autostrăzi ne permite accesul uşor către vestul Europei.“

Envipco avea deja activitate de producţie în România, cumpărând de pe piaţa locală componente folosite în asamblarea automatelor de colectare (Reverse Vending Machines). Astfel, noua fabrică a fost construită de la zero în România, deoarece existau competenţe pentru a produce aceste automate pentru colectarea ambalajelor de unică folosinţă. Fabrica se adresează atât Europei, cât şi pieţei locale.

„Grupul are sediul în Olanda, dar originile sunt în Statele Unite ale Americii, unde se află cea mai mare fabrică. În România, am reprodus modelul unităţii din SUA.

Noi doar asamblăm, nu producem nimic. Toate componentele sunt însă produse în România. Avem furnizori din centrul ţării, dar şi din zona Covasna-Harghita.“

În contextul în care România se pregăteşte pentru implementarea Sistemului Garanţie-Returnare, Envipco livrează echipamente de colectare pentru magazine, atât mici, cât şi lanţuri mari de supermarketuri şi hipermarketuri.

„Acestea sunt locurile care trebuie să organizeze sistemele de colectare a ambalajelor de către cetăţeni. Magazinele au început să se pregătească, este un întreg sistem care trebuie integrat. Noi ne vom ocupa şi de instalarea automatelor.“

Cum vor funcţiona automatele Envipco pentru colectare? Cetăţenii vor introduce ambalajele într-o fantă a automatului, aparatul va citi codul de bare de pe etichetă, iar când au fost introduse toate recipientele şi s-a încheiat sesiunea de colectare, va genera un voucher cu valoarea aferentă numărului de recipiente introduse. Cu acel voucher, cetăţeanul va merge la casă, pentru a-şi recupera banii, fie scăzând valoarea din coşul de cumpărături, fie primind banii cash. În ceea ce priveşte capacitatea automatelor, aceasta variază de la un echipament la altul.

„Există aparate mici, care colectează câteva sute de ambalaje, dar şi aparate mai mari, care pot colecta câteva mii. Cele mai mici costă 15-25.000 de euro, iar unul mare ajunge la câteva sute de mii de euro“, a mai spus Bogdan Purcherea.

SGR presupune un sistem prin care oamenii vor achita o garanţie de 0,5 lei în momentul cumpărării unei băuturi de la un comerciant. După consumarea băuturii, consumatorii vor putea să restituie ambalajul în punctele de colectare amplasate de comercianţi în unităţile de vânzare. În schimbul ambalajului, ei vor primi garanţia plătită la cumpărare.

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea

Raiffeisen Bank