Mediafax.biz Exclusiv

Cofetăriile lui George Copos, venituri în scădere cu 15%

Autor: Mirabela Tiron

16.11.2010, 16:04 33

"În cursul perioadei analizate s-a observat ocreştere a cererii pentru produsele din categoria coşului zilnic,adică produsele de panificaţie şi de patiserie. În schimb, cerereapentru produsele de cofetărie, considerate un răsfăţ, s-a diminuat,mai ales pe perioada verii, când au concurat cu fructele", adeclarat Carmen Friptu, directorul general al companiei AnaPan.

Ana Pan a finalizat anul trecut cu o cifră deafaceri în scădere cu 15% faţă de 2008, până la 5,5 milioane deeuro, nivel puţin sub cel aferent anului 2005, potrivit datelor dela Ministerul de Finanţe.

Omul de afaceri George Copos a deschis primacofetărie în 1990 în Bucureşti, sub numele de AnaCo.

Investiţia s-a ridicat la 20.000 de dolari,bani obţinuţi printr-un credit bancar pentru care Copos a pusgaranţie casa, maşina şi alte bunuri de uz casnic, potrivitdeclaraţiilor anterioare ale omului deafaceri.

În prezent, Ana Pan operează 25 de cofetăriiîn toată ţara, din care 19 sunt magazine proprii, iar restul înfranciză. Dintre acestea, 21 de magazine sunt în Bucureşti, iarrestul în Otopeni, Chitila, Corbeanca şiPiteşti.

Unul dintre principalele obiective aledirectorului general al lanţului de cofetării este ca în 2011reţeaua Ana Pan să ajungă la 30 de magazine. Societatea Ana Panplănuieşte să investească aproape un milion de euro până în 2013 înextinderea capacităţii de producţie, a celei de depozitare şidistribuţie, dar şi în deschiderea de noimagazine.

"În acest moment se lucrează la bugetul pentruanul viitor. Anticipăm o uşoară scădere a cererii de produse înprimul trimestru, urmat de o creştere pe perioada sărbătorilor dePaşte, din nou o diminuare a cererii de produse pe parcursul verii,după care sperăm la o revenire a cererii pe un trend ascendent", asusţinut directorul general al lanţului decofetării.

Pe lângă lanţul de cofetării, omul de afaceriGeorge Copos mai deţine şapte hoteluri din care două hoteluri decinci stele în Capitală. De asemenea, el mai are în proprietate ofabrică de motoare electrice (dryere), Ana Imep, şi alteafaceri.

Angajaţii Ana Imep s-au aflat o săptămână îngrevă în încercarea de a obţine majorări salariale. La începutulacestei săptămâni greva de la Ana Imep din Piteşti a încetat dupăce angajaţii au acceptat ultima ofertă a patronatului, de majorarea salariilor cu 120 de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO