Mediafax.biz Exclusiv

Pesimism american de la JP Morgan: Creştere economică de 1,2% anul acesta în loc de 2%

Pesimism american de la JP Morgan: Creştere economică de 1,2% anul acesta în loc de 2%

Autor: Claudia Medrega

21.08.2011, 20:09 256

Aceasta este cea mai puternică ajustare anunţată până acum pentru prognoza de PIB a României, avansul anticipat plasându-se sub estimarea oficială a FMI şi a autorităţilor române, de 1,5%.

Rămâne de văzut dacă Guvernul s-a hazardat şi în acest an cu un buget prea optimist, fundamentat pe o creştere economică supraevaluată.

Deşi veniturile bugetare şi încasările din TVA au crescut neîntrerupt de mai bine de un an, în ultimele luni ritmul a încetinit constant, iar perspectivele pentru a doua jumătate a anului sunt mai puţin optimiste, analiştii anticipând o temperare pe măsura disipării efectului de bază datorat majorării TVA.

Analiştii de la Londra ai gigantului american JP Morgan Chase consideră că avansul economiei României este semnificativ sub potenţial, care este estimat la 4%.

În februarie, când anunţaseră prognoza de 2% pentru PIB-ul României, analiştii JP Morgan aveau un ton general optimist, fără să ia în discuţie vreun risc semnificativ, dar amintind că economia României a "dezamăgit" anul trecut, când nu a reuşit să revină pe creştere, în contrast cu majoritatea celorlalte ţări din regiune.

În prima jumătate a acestui an economia a rămas în teritoriul pozitiv, însă creşterea a fost anemică. În al doilea trimestru s-a înregistrat o temperare a creşterii economice comparativ cu primele trei luni, PIB-ul fiind doar cu 0,2% mai mare faţă de T1 în condiţiile încetinirii ritmului de creştere al exporturilor şi implicit a industriei şi continuării trendului de contracţie a consumului privat.

Perspectivele legate de economie sunt echilibrate pentru a doua jumătate a anului: dacă anul agricol bun va avea o influenţă pozitivă, deteriorarea cererii externe, având în vedere impactul crizei datoriilor, poate afecta nefavorabil economia.

JP Morgan are o prognoză pesimistă şi pentru anul viitor, anticipând o creştere de 1%. În februarie banca anticipa o accelerare a creşterii PIB până la 4% în 2012, pentru ca ulterior estimarea să fie ajustată la 1,5%.

Performanţa economiei româneşti urmează să fie mai slabă decât cea anticipată pentru Cehia, Ungaria sau Polonia.

Autorităţile române rămân încă foarte optimiste în privinţa evoluţiei economiei anul viitor, anticipând o creştere de 3,5%- 4%.

În condiţiile în care economia va performa mai slab, va fi dificilă ajustarea deficitului bugetar, de la 4,4% din PIB în acest an la 3% din PIB, fără tăieri suplimentare de cheltuieli sau noi majorări de taxe. Guvernul mizează pe o creştere a ponderii veniturilor în PIB spre 34% în anii următori.

Ce ajustări au alte bănci pentru PIB

Şi banca americană Citi a anunţat că se gândeşte să modifice prognoza de creştere economică pentru România, de la 2% la 1,6%, în condiţiile absenţei îmbunătăţirii cererii interne şi a îngrijorărilor legate de perspectivele economiei mondiale, ce pot influenţa nefavorabil exporturile.

O estimare pesimistă are şi Barclays Capital, divizia de investiţii a uneia din cele mai mari bănci din lume după active, care anticipează un plus al economiei româneşti de doar 1% în acest an.

Ce se întâmplă cu inflaţia şi dobânda-cheie

JP Morgan vede o perspectivă bună în privinţa inflaţiei, operând revizuiri în jos ale prognozelor, creşterea preţurilor de consum urmând să fie în ţintă în 2012.

În acest condiţii, analiştii băncii anticipează o diminuare a dobânzii de politică monetară de la 6,25% la 5,25 pe parcursul anului viitor, având în vedere şi creşterea economică care va fi mult sub potenţial.

Prima ajustare a dobânzii-cheie, de 0,5%, este anticipată chiar pentru primul trimestru din 2012.

Pe lângă reducerea dobânzii-cheie în 2012, moneda slabă va ajuta la relaxarea condiţiilor monetare, deşi impactul va fi parţial compensat de efectele negative în bilanţuri, având în vedere că cea mai mare parte a datoriei private este în valută.

În primăvară analiştii băncii amerciane de investiţii JP Morgan anticipau o majorare a dobânzii-cheie în acest an.

Cum vede JP Morgan regiunea

În cazul Cehiei, Ungariei şi Poloniei, ajustările operate de analiştii JP Morgan în privinţa prognozelor de creştere economică sunt mai puţin drastice decât pentru România.

Pentru Polonia, estimarea de PIB pentru 2011 a fost diminuată de la 4% la 3,8%, iar în cazul Cehiei, creşterea economică este văzută acum de JP Morgan la 2%, faţă de 2,1% anterior.

Ungaria ar urma să aibă un avans al PIB de 1,6% în acest an, prognoza anterioară fiind de 2%.

Anul viitor Cehia ar urma să-şi menţină ritmul de creştere economică, în timp ce în Ungaria şi Polonia avansul PIB ar urma să decelereze la 1,3% şi respectiv 3%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO