Profesii

Peste 4.000 de oameni se calca in picioare sa lucreze pe santierul autostrazii Transilvania

Peste 4.000 de oameni se calca in picioare sa lucreze pe santierul autostrazii Transilvania

Initial va fi nevoie doar de 600 de oameni, dar reprezentantii Bechtel spun ca, o data cu extinderea pe mai multe tronsoane, santierul va ajunge la 1.000 de angajati

24.07.2006, 18:54 21

Compania americana Bechtel a organizat, in colaborare cu Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca Cluj, o bursa a locurilor de munca pentru autostrada Transilvania, la care s-au prezentat peste 4.000 de persoane.
Candidatii veniti sa se inscrie pe listele de munca pentru santierul autostrazii au venit din mai multe judete din zona decat au estimat initial organizatorii.
"Am platit autocare si microbuze pentru a aduce la aceasta bursa oameni din intreg judetul. Doar noi am adus peste 2.300 de persoane. Insa, dupa cererile de angajare depuse am vazut ca s-au prezentat oameni din Hundeoara, Alba si Bihor, care, practic, au venit singuri", a declarat directorul de comunicare al companiei Bechtel, Bogdan Zgarcitu.
Organizatorii au pregatit 5.500 de cereri de angajare, insa doar in primele doua ore de la deschiderea bursei fusesera depuse aproximativ 3.300 de cereri.
Reprezentantii companiei americane spun ca initial va fi nevoie numai de 600 de oameni, dar ca, odata cu extinderea santierelor pe mai multe tronsoane, se va ajunge la 1.000 de angajati.
"In urmatorii doi ani, vom ajunge la 4.000 de angajati, iar noi ne pregatim acum o baza de date pentru a avea de unde sa facem o selectie. Candidatii vor fi alesi dupa nivelul de pregatire, calificare, experienta. Vom organiza si cursuri de calificare in viitor", a mai declarat Bogdan Zgarcitu.
Iovian Ognean, liderul de sindicat al angajatilor Bechtel, spune ca in momentul in care se va lucra pe toate tronsoanele, numarul de angajati ar putea depasi 5.000 de persoane, iar cererile pentru locurile de munca la Bechtel sunt foarte mari.
In ceea ce priveste salariile, oficialii Bechtel afirma ca acestea pot depasi 2.000 de lei, in functie de pregatirea profesionala a angajatilor.
In plus se vor acorda sporuri de vechime, de santier si pentru ore suplimentare. Muncitorii vor beneficia si de bonuri de masa, de transport de acasa la santier si inapoi, dar si de locuri de cazare la punctul de lucru Savadisla.
Bechtel a scos la concurs posturi ca tehnicieni topografi, masinisti, macaragii, fochisti, functionari administrativi sau muncitori necalificati, iar organizatorii spun ca salariile vor fi cele negociate cu sindicatul, insa vor fi negociate direct si cu candidatii.
De curand lucrarile la autostrada au fost reluate, iar reprezentantii Guvernului au insistat ca proiectul autostrada Transilvania este o prioritate nationala, primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu cerand reprezentantilor Bechtel sa urgenteze lucrarile pe tronsonul Cluj-Bors.
La randul sau, ministrul transporturilor, Radu Berceanu, a declarat ca spera ca Bechtel sa recupereze intarzierile inregistrate la lucrarile de constructie a autostrazii Transilvania.

5.000 de angajati pentru 415 km de autostrada
Autostrada Transilvania este cel mai amplu proiect de infrastructura derulat pana in prezent in Romania si va avea o lungime de 415 km. Proiectul construirii autostrazii a inceput in 2004, in baza unui contract in valoare de 2,2 mld. euro, insa lucrarile au fost intrerupte la jumatatea lui 2005, cand noua administratie de la Bucuresti a inceput reanalizarea contractelor acordate de guvernarea precedenta. Lucrarile au fost reluate abia luna aceasta, pe sectiunea 2b, Cluj-Napoca Vest-Campia Turzii, dupa ce partile au incheiat un nou acord.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO