ZF 24 de ani

Cătălin Iorgulescu, VicePreşedinte ABSL, despre anul 2012

19.11.2022, 23:42

ABSL (Asociaţia Business Services România) sărbătoreşte 10 ani activitate în România în 2022. ABSL România a fost înfiinţată în 2012 cu rolul de a susţine expansiunea sectorului de business service şi a-l transforma într-un vector important al creşterii economice a României. Din 2012, asociaţia facilitează colaborarea în cadrul sectorului, realizarea de studii, promovarea acestei industrii, a oportunităţilor pe care România le oferă şi conlucrarea cu autorităţile în vederea dezvoltării viitoare.

Cel mai important lucru este că în industria serviciilor de business companiile au ales să coopereze, nu să concureze. ABSL este astăzi vocea acestui sector, reuşind să catalizeze membrii, să îi susţină şi să reprezinte un reper de bune practici. Mi-aş fi dorit ca, împreună cu colegii mei, să fi pus mai devreme bazele ABSL în România. Anii dificili şi situaţiile de criză ne-au demonstrat că atunci când conlucrăm pentru rezolvarea problemelor suntem mai puternici. Anii grei sunt cei mai buni pentru că fără crize economice şi adrenalină curba evoluţiei este mai lentă. Pandemia este cel mai bun exemplu. Companiile din industrie şi-au unit forţele pentru a rezolva în timp record probleme precum telemunca, siguranţa angajaţilor sau întoarcerea la birou, diferite aspecte legate de HR etc.

Află aici cele mai importante informatii despre Gala ZF 2022