ZF 24

Compania de Factoring deschide birouri la Arad si Suceava

22.07.2007, 13:01 18

Compania de Factoring va deschide, maine, doua birouri de vanzari, la Arad si Suceava, care se vor adauga celor existente deja la Bucuresti si Cluj-Napoca.
Locatiile noilor birouri au fost alese luandu-se in considerare mai multe criterii: numarul de intreprinderi nou infiintate in aceste regiuni, cifra de afaceri pe regiuni de dezvoltare, recomandarile venite din partea Bancii Transilvania, se arata intr-un comunicat al companiei.
Compania previzioneaza ca 30% din clientii noi atrasi in 2007 vor veni prin birourile de la Arad si Suceava.
De asemenea, se asteapta ca deschiderea acestora sa influenteze pozitiv evolutia cifrei de afaceri a Companiei de Facoring si a ritmului de crestere in acest an cu 30%.
"Estimam ca volumul total de factoring din Romania va creste cu 50% in 2007. Numarul companiilor de tip start-up si IMM (clienti traditionali pentru factoring) este in continua crestere, asa cum este si numarul companiilor care inregistreaza o cifra de afaceri din ce in ce mai dinamica. Pentru aceste companii, factoringul poate fi cea mai usoara si mai utila forma de finantare", afirma Valentin Chirca, directorul general al Companiei de Factoring. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO