Business Construct

Rezidential: 2 mil. mp de cons tructii in stand-by

Rezidential: 2 mil. mp de cons tructii in stand-by

Cartierul Tineretului va fi realizat in parteneriat public-privat, iar intregul proiect se va finaliza in cinci ani

26.11.2008, 21:00 24

Unul dintre primele proiecte imobiliare mari anuntate la Cluj in acest an este Cartierul Tineretului, proiect in valoare de 510 milioane de euro. Reprezentantii companiei Polus Real Estate, membra al grupului TriGranit si dezvoltatorul acestui proiect, anuntau la inceputul anului ca vor realiza in 2008 o parte din lucrarile de viabilizare a locatiei si vor demara constructia primelor blocuri.

In prezent reprezentantii dezvoltatorului imobiliar au declarat ca lucrarile de constructie a primelor imobile din Cartierul Tineretului vor incepe in primavara anului viitor, in momentul de fata derulandu-se etapele de pregatire pentru activitatile de constructie.
"Am semnat un contract de asociere cu firma E.ON Gaz Distributie pentru extinderea conductei de distributie de gaz care va alimenta viitorul cartier. Etapele de pregatire pentru demararea activitatilor de constructie, estimate sa inceapa in primavara anului viitor, sunt in curs de desfasurare atat prin stabilirea si planificarea detaliilor de executie la cladirile din prima faza a proiectului, cat si prin demersurile de racordare la sistemele de servicii utilitare pentru viitorul cartier", a declarat Margareta Beta, PR manager al Cartierului Tineretului.
Cartierul Tineretului va fi realizat in parteneriat public-privat, iar intregul proiect se va finaliza in cinci ani. La finalul proiectului noul cartier va include aproximativ 6.000 de locuinte. Proiectul va fi construit in partea de nord a orasului Cluj, pe un teren aflat in proprietatea primariei Cluj-Napoca. Potrivit reprezentantilor Polus Real Estate in Cartierul Tineretului vor locui peste 16.000 de oameni.
Complexul va avea o suprafata de 203 hectare, din care Consiliul Local Cluj va beneficia de un numar de 384 de locuinte sociale, care vor fi predate gratuit, dar si de un numar de 180 de locuinte care vor reveni municipalitatii, cu titlu de participare la profit. Potrivit reprezentantilor Polus Real Estate, primele locuinte care vor fi construite vor fi cele sociale.
"In general crizele financiare afecteaza mai mult sau mai putin orice sector de activitate. Luandu-se in considerare actualele conditii internationale ale pietei, exista o precautie mai mare din partea tuturor institutiilor bancare atat la nivel national, cat si global, precautie ce presupune proceduri mai elaborate decat acum cativa ani pentru dezvoltatori si clientii de apartamente. Consideram ca aceasta criza financiara nu va afecta in mod fundamental activitatea dezvoltatorilor imobiliari", spune Beta.
Cartierul Tineretului este primul proiect rezidential dezvoltat in parteneriat de catre compania TriGranit pe piata romaneasca si cel de-al doilea de pe piata clujeana dupa ce compania a finalizat anul trecut Polus Center Cluj. Pe langa unitatile locative, noul cartier va include si spatii verzi, gradinite, centre comerciale, dotari hoteliere, un centru de business, precum si un centru de servicii.
Reprezentantii Polus Real Estate au declarat ca prima etapa a lucrarilor se va finaliza in anul 2009, moment in care vor fi predate cu titlu gratuit catre Primaria si Consiliul Local Cluj cele 384 de locuinte sociale prevazute in proiect.
Complexul imobiliar a fost impartit in mini-cartiere care vor fi construite pe rand. In prima faza, se va realiza ansamblul numit Microraion 1, care va fi format din sase blocuri de locuinte, cu subsol parter si 7 etaje, care vor avea destinatia de locuinte sociale si opt blocuri de locuinte cu demisol, parter si trei etaje dispuse in trepte.
TriGranit Holding, concern din care face parte si Polus Real Estate, a mai initiat pe piata clujeana proiectul Polus Center, care a fost finalizat anul trecut in urma unei investitii de aproximativ 140 de milioane de euro.
In anul 2006, TriGranit Holding a vandut complexul comercial Polus Center fondului austriac deinvestitii Immoeast, valoarea tranzactiei fiind de 210 milioane de euro.
TriGranit este o companie integrata de investitii, dezvoltare si management imobiliar, cu operatiuni in 11 tari din Europa Centrala si de Est si cu un portofoliu de investitii planificate de peste 8,5 miliarde de euro. Potrivit reprezentantilor TriGranit, bugetul de investitii al companiei pentru piata din Romania este de peste un miliard de euro. In prezent concernul deruleaza investitii de aproximativ 2 miliarde de euro in Europa.
 
Amanare la Feleacul. Oamenii de afaceri clujeni Octavian si Calin Buzoianu, proprietarii singurului hotel de cinci stele din Cluj, au anuntat la inceputul anului 2008 ca intentioneaza sa demareze in acest an un proiect imobiliar pe una dintre locatiile fabricii de dulciuri Feleacul.
Proiectul Resident Park va avea o suprafata totala construita de aproximativ 100.000 de metri patrati. Segmentul rezidential va avea o suprafata de 39.000 de metri patrati, birourile o suprafata de 9.000 de metri patrati si spatiile comerciale 12.000 de metri patrati, valoarea investitiei fiind de 35 milioane de euro. Fratii Buzoianu intentionau sa demareze lucrarile de constructie inca de anul trecut, insa etapa de autorizare a durat mai mult decat au estimat initial oamenii de afaceri clujeni.
"Am obtinut autorizatiile de constructie, am indepartat fundatiile de pe amplasamentul fostei fabrici, insa in prezent proiectul a fost oprit din cauza crizei financiare care a pus stapanire si pe piata imobiliara. Cu toate ca intentionam sa demaram lucrarile de constructie in acest an, deocamdata asteptam sa vedem cum vor evolua lucrurile pe aceasta piata, fiindca in prezent oamenii sunt destul de reticienti in achizitia de apartamente", a declarat Calin Buzoianu, unul dintre proprietarii companiei Feleacul.
Lucrarile de demolare a imobilelor existente pe vechiul aplasament al fabricii Feleacul au fost demarate anul trecut, iar finantarea proiectului va fi asigurata atat din credite bancare, cat si din resurse proprii.
"Nu cred ca vom intampina probleme cu finantarea acestui proiect, insa asteptam anul 2009 cand consideram ca aceasta criza financiara va disparea, iar piata imobiliara locala isi va reveni. Exista in continuare un deficit de locuinte pe piata, iar cererea pentru apartamente va creste incepand de anul viitor", spune Buzoianu.
Proiectul imobiliar Resident Park va include un sector rezidential, unul de birouri si un altul de spatii comerciale, aici urmand sa fie construite apartamente cu una, doua si trei camere, in total 660 de unitati locative.
"In prezent nu stiu care vor fi preturile de vanzare a apartamentelor in aceasta faza a proiectului, insa vom urma trendul pietei si speram sa finalizam aceasta investitie in aproximativ trei ani de zile", a afirmat Buzoianu. 
In paralel cu demararea constructiei proiectului imobiliar va fi realizata si relocarea facilitatilor de productie. Procesul de mutare va costa aproximativ 3 milioane de euro si, initial, fratii Buzoianu au optat pentru localitatea Jucu, ca destinatie a viitoarei fabrici Feleacul.
Brandurile si utilajele Feleacul vor intra in portofoliul companiei Amylon din Sibiu, urmand ca facilitatile de productie sa fie mutate in aceeasi localitate, decizia de relocare a fabricii fiind generata de faptul ca modernizarea acesteia ar fi costat mai mult decat mutarea intr-o alta locatie.
Fratii Buzoianu au achizitionat pachetul majoritar de actiuni al fabricii de dulciuri Feleacul in anul 2002, perioada in care compania era in pragul falimentului. In acea perioada Octavian Buzoianu era consilier local si "director corporate affairs" la Compania de Bere Romania, detinatoarea fabricii Ursus. In 2006, pe una dintre locatiile fabricii Feleacul au fost finalizate lucrarile la hotelul de cinci stele Opera Plaza. Investitia, care initial era estimata la 3 milioane de euro, a depasit in final 4,5 milioane de euro.
 
Scala Residence, in 2011. Conducerea STK Properties, companie de investitii imobiliare detinuta de fondul de investitii STK Emergent, a anuntat ca demararea lucrarilor de constructie a ansamblului Scala Residence va fi amanata pentru anul viitor.
"Remarcam in prezent o oarecare retinere a cumparatorilor de apartamente, speriati de criza financiara. Credem ca termenul de finalizare a proiectului Scala Residence estimat pentru finele anului 2010 va fi prelungit pana in anul 2011", a declarat Marius Muresan, director general adjunct STK Financial, firma care administreaza fondul inchis de investitii STK Emergent.
Ansamblul Scala Residence va cuprinde aproximativ 400 de apartamente, iar potrivit reprezentantilor STK Financial valoarea investitiei se va ridica la aproximativ 60 de milioane de euro.
Ansamblul rezidential se va intinde pe o suprafata de 43.500 de metri patrati, va avea 500 de locuri de parcare, un centru SPA, teren de sport, o gradinita si spatii comerciale.
"Vom incerca amenajarea unei sosele circulare, care va deveni publica si vom ceda unele spatii comunitatii pentru a se putea realiza largirea strazii la patru benzi de circulatie", a spus Muresan. Pe langa apartamente, proiectul Scala Residence mai prevede si constructia unor spatii pentru birouri, sali de conferinte si a unui restaurant.
Conducerea societatii clujene STK Financial, administratorul fondului inchis de investitii STK Emergent, a anuntat la inceputul anului 2008 ca intentioneaza ca in urmatorii doi ani de zile sa deruleze proiecte imobiliare in valoare de aproximativ 150 de milioane de euro in Cluj-Napoca. Investitiile vor fi realizate prin intermediul STK Properties, unul dintre activele STK Emergent, doua din cele trei proiecte rezidentiale anuntate la Cluj fiind deocamdata in faza de achizitionare a terenurilor.
Potrivit investitorilor imobiliari, in continuare la nivelul Clujului este nevoie de spatii locative, iar cererea se mentine la un nivel ridicat. Spatiul locativ se situeaza in prezent la 14 metri patrati pe locuitor, ceea ce este cu mult sub media europeana.
"In Romania exista in general o nevoie structurala de spatii de locuit, astfel ca suprafata utila pe cap de locuitor in tara noastra nu depaseste 14 metri patrati fata de Europa de Est unde aceasta este de 26 metri patrati pe locuitor", a mentionat directorul general adjunct STK Financial STK Financial.
Compania STK Emergent intentioneaza sa listeze anul viitor pe bursa si STK Properties, firma care se ocupa de ridicarea ansamblului Scala Residence din cartierul Buna Ziua.
STK Emergent a derulat, in perioada 19 februarie - 10 martie, o oferta publica initiala in valoare de aproximativ 13,8 milioane de euro (50 de milioane de lei) in vederea listarii la Bursa de Valori Bucuresti. Fondul a scos la vanzare 177.877 de titluri, la pretul de 281 de lei/actiune.
 
Ansambluri amanate
  • Cartierul Tineretului, proiect dezvoltat de Polus Real Estate, urma sa atraga o investitie de 510 milioane de euro si se intinde pe o suprafata de 203 hectare;
  • Resident Park, anuntat de oamenii de afaceri clujeni Octavian si Calin Buzoianu, va atrage o investitie de cica 35 mil. euro si va avea o suprafata de 100.000 mp;
  • Scala Residence, dezvoltat de STK Properties, va atrage o investitie de aproximativ 60 mil. euro, fiind intins pe o suprafata de 43.500 mp.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO