Dupa "Unchiul Vanea" de Cehov si dupa o perioada de doi ani in care a montat in Statele Unite, Yuri Kordonsky, laureat al Premiului UNITER 2002 pentru cea mai buna regie, s-a intors la Teatrul "Bulandra", pentru a realiza, cu aproape aceiasi actori, un nou spectacol: "Casatoria" de Gogol. Cum reinstaureaza regizorul si echipa sa increderea si onestitatea, dupa o despartire de doi ani? Sau poate n-a fost vorba de o despartire...
- Cu cateva exceptii, distributia spectacolului "Unchiul Vanea" se regaseste in noua productie de la Teatrul "Bulandra", "Casatoria" de Gogol. De ce lucrati cu aceiasi actori?
- Pentru ca mi-au placut si am invatat foarte multe de la ei. Este mai usor sa lucrezi cu oameni pe care ii cunosti deja, pentru ca impartasesti acelasi vocabular de baza. Nu trebuie sa mai treci prin procesul initial de stabilire a unui limbaj comun. Noul spectacol devine o continuare a muncii anterioare. Pretuiesc aceasta continuitate. Pe de alta parte, toti sunt perfecti in rolurile din "Casatoria". Din acest punct de vedere, nu a fost vorba de o alegere, ci de o evidenta.
- Ce s-a intamplat in urma cu doi ani de s-a creat o legatura asa de stransa?
- Singurul motiv a fost, probabil, faptul ca am lucrat mult si onest pentru spectacol. Nu ne gandeam sa facem o superproductie, sa impresionam lumea, sa castigam premii si sa devenim faimosi. Departe de noi aceste ganduri. A fost important sa citim piesa, sa intelegem ceva despre noi si despre personaje, sa ne deschidem unul catre celalalt. Discutam lucruri personale, intime, ceea ce creeaza o legatura stransa. Sau, poate, astrele ne-au fost favorabile...
- Ati pastrat legatura cu actorii in decursul ultimilor doi ani?
- Da, tot timpul. Prin telefon, fax, e-mail. Ne-am intalnit si la un festival, in Mexic, si am profitat de ocazie pentru a repeta din nou. De aceea, nu mi se pare ca acesti doi ani au fost o ruptura.
- Totusi, oamenii se mai schimba in doi ani. Prin ce difera atmosfera in timpul lucrului la acest spectacol in comparatie cu cel din 2001?
- Intr-adevar, unii actori tineri s-au maturizat. Altii nu au lucrat prea mult in acest interval si s-au aruncat asupra noului rol. Dar nu exista diferente majore, iar mie imi place asta. Ne-am regasit dupa doi ani si ne simtim ca si cand despartirea n-ar fi avut loc.
- Din cate stiu, ati regizat "Casatoria" lui Gogol si in Statele Unite. Ce ati resimtit ca diferit intre actorii romani si cei americani?
- Am avut noroc sa lucrez cu actori buni si in Statele Unite. Nu vreau sa ma transform intr-un guru al teatrului de o parte si de alta a oceanului, de aceea va spun doar impresia mea: diferenta decurge din modul de organizare a lucrului in teatrele independente fata de sistemul teatral de stat. In America, actorii lucreaza si pentru teatru, nu in teatru, in sensul ca isi castiga banii din alte surse decat teatrul. Unii sunt chelneri, altii - functionari. Vin la teatru seara, dupa orele de serviciu, si, cel mai adesea, nu sunt platiti pentru repetitii. Prin urmare, ca regizor in SUA, se intampla sa nu ai timpul necesar pentru a termina cu adevarat un spectacol. Pe de alta parte, faptul ca actorii fac si altceva poate fi un avantaj, pentru ca trec prin tot felul de experiente, invata din viata. Uneori, insa, ei sunt atat de obositi incat repetitiile devin dificile. In plus, actorii alearga de la un teatru la altul, se duc la auditii dintr-un loc intr-altul si este greu sa gasesti o companie ai carei actori sa stea impreuna pentru cel putin doua spectacole. Or, astfel nu se creeaza acea legatura stransa, evidenta pe scena. Distributia nu mai apare ca un ansamblu de profesionisti, ci ca o adunatura de oameni care sunt impreuna inainte de se imprastia care incotro.
- V-a izbit vreo diferenta majora intre Statele Unite si Europa in ceea ce priveste interesul oamenilor fata de teatrul clasic, respectiv cel contemporan?
- Textele contemporane prevaleaza asupra celor clasice in Statele Unite. Dar se monteaza atat de multe piese contemporane proaste... Unele se joaca din cauza intereselor politice sau a modei, intrucat dezbat subiecte "fierbinti" la un moment dat, precum rasismul sau razboiul/pacifismul. Cu alte cuvinte, astfel de montari nu se justifica prin calitatile artistice ale piesei, ci prin tema ei. Dar daca textul este prost, nici un subiect nu il poate salva.
- De ce optiunile dumneavoastra regizorale vizeaza preponderent teatrul clasic?
- Nu mi-am impus sa montez doar piese clasice. Imi lipsesc textele contemporane bune sau pur si simplu nu le pot gasi. Gogol ma entuziasmeaza mai tare decat orice text contemporan pe care il citesc. Poate e ceva in neregula cu mine pentru ca nu detectez valoarea unui text din zilele noastre... In opinia mea, un astfel de text se epuizeaza rapid: spune ceea ce are de spus intr-o singura ora. Cehov a avut nevoie de patru acte pentru ca avea ceva de spus. Dramaturgii de acum se apuca de scris pentru ca au o situatie "cool", epuizeaza subiectul intr-un act si asta-i tot: o poveste mica - nu neaparat din punctul de vedere al lungimii, ci al profunzimii si semnificatiei.
- Cum se impaca experienta dumneavoastra de actor cu activitatea de regizor?
- Cand regizez, am de fiecare data senzatia ca o parte din mine a ramas neimplicata in spectacol. Imi vine sa urc pe scena si sa joc.
- Si urcati pe scena, le aratati actorilor cum sa joace?
- Da, adesea, din pacate. Uneori ma infranez, iar in ultimul timp urc din ce in ce mai rar. Mi-am dat seama ca actorii copiaza ceea ce le arat fara sa se simta creatorii acelui gest sau acelei intonatii. De aceea, prefer sa le spun ceva foarte precis si sa-i las pe ei sa isi gaseasca propriile instrumente pentru a obtine efectul dorit. Oricum, scoala de actorie foarte buna pe care am urmat-o - a celebrului Lev Dodin - imi este de mare ajutor pentru ca imi ingaduie sa gasesc indicatia care functioneaza cel mai bine in cazul actorului respectiv. Daca n-as fi fost actor, as fi ramas tot timpul un outsider. Pe cand asa, sunt in interiorul fiecarui actor. De aceea, cand oamenii ma intreaba "Cum merg repetitiile?", spun intotdeauna "Nu stiu". Nu stiu, pentru ca nu sunt niciodata in afara spectacolului. Dimpotriva, sunt atat de implicat in fiecare secunda a lucrului la spectacol incat trebuie sa iau uneori distanta. Mi se pare greu sa ma distantez critic, sa privesc obiectiv munca mea si a actorilor.
- Nu va distantati nici dupa primele reprezentatii?
- Nu. In timpul repetitiilor, ma aflu initial pe scena, alaturi de actori. Apoi, ma mut in primul rand. La un moment dat, simt nevoia sa ma duc undeva, in spatele salii, in incercarea de a ma obiectiva. Iar in timpul reprezentatiilor sunt, in continuare, in interiorul spectacolului. Doar cand ceva este cu adevarat in neregula ma distantez, pentru ca vad greseala cu acuitatea cu care vezi o proba la microscop. Ma misc tot timpul intre "interior" si "exterior". Gradul de implicare depinde de piesa si de actori.
- Destui actori regizeaza spectacole in care interpreteaza si un rol, poate chiar rolul principal. Ati putea face acest lucru?
- Nu, tocmai din cauza faptului ca ma implic atat de mult regizand incat as da gres jucand. Cred ca unii oameni pot juca si regiza in acelasi timp, dar nu este cazul meu. Lectia pe care am invatat-o la scoala lui Dodin este ca nu iti poti controla niciodata partenerul cand esti pe scena. Nu ii poti spune "Ai jucat prost", "Ai rostit gresit replica"; ar insemna ca tu insuti nu joci, ci privesti din afara jocul altora.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
