Ziarul de Duminică

Ce nu spune omul la nervi!

25.01.2008, 17:25 34

Pamfletele sunt fara valoare intrucat cuprind nu idei, ci imprecatii, reclamatii si lamentatii, expresii ale unei gandiri rudimentare si exaltate.

Corneliu Florea sta in Canada si de acolo, de la mii de kilometri distanta, urmareste atent ce se intampla in Romania. Totul i se pare gresit si il scoate din sarite. Seamana cu o soacra nemultumita de modul cum gateste nora ei.
Pamfletele scrise in ultimii ani in Canada le-a adunat intr-o carte, Polemos, publicata bineinteles in Romania (Bistrita, Ed. Aletheia, 2007). Cele mai multe dintre enervarile lui Corneliu Florea sunt provocate de Horia-Roman Patapievici, care si el a scris, la nervi, cateva fraze insultatoare la adresa romanilor, pe vremea cand acestia il tot votau, fara discernamant, pe Ion Iliescu. Bineinteles ca Horia-Roman Patapievici a gresit, fie si numai prin faptul ca a recurs la generalizari, dar el are o opera filosofica de mare anvergura, in timp ce Corneliu Florea n-a produs decat aceste texte fara valoare.
Ele sunt fara valoare intrucat cuprind nu idei, ci imprecatii, reclamatii si lamentatii, expresii ale unei gandiri rudimentare si exaltate:
"Ura patapieviciana fata de romani, pe care ii numeste '23 de milioane de omuleti patibulari', nu ne va schimba istoria, nu ne va imbunatati cultura si nici imaginea in lume. Din contra, ne face un mare rau international. Poate asta urmareste, poate asta e pus sa faca...".
Sa il acuzi pe unul dintre cei mai inteligenti romani, care contribuie la gloria tarii lui prin insusi faptul ca scrie in limba romana, ca "ne face un mare rau" si ca "poate asta e pus sa faca", este o exagerare deliranta, de genul "fandacsiei" la care ajung coana Efimita si conu' Leonida in toiul noptii, crezand ca aud zgomotele unor lupte de strada.
In timp ce il condamna vehement pe Horia-Roman Patapievici pentru cuvintele severe scrise la adresa romanilor, Corneliu Florea isi rezerva dreptul de a jigni el insusi diverse categorii de romani, manifestand predilectie pentru intelectualii de elita:
"Marea majoritate a scriitorimii romane isi pune capacitatea intelectuala in slujba unui cosmopolitism de prost-gust si a unui euroatlantism dubios"; "L-au parasit pentru moment pe Ilici Iliescu si orbeste au luat in brate alt fost comunist, pe inconstientul Emil Constantinescu" etc.
Si mai grav este ca aceste false idei sunt formulate intr-o limba romana precara. Daca ne-am exprima in stilul autorului, am ajunge si noi repede la acuzatii grave: prin cartea sa plina de agramatisme, Corneliu Florea... ne face un mare rau si ne intrebam daca nu cumva... chiar asta este pus sa faca. Noi insa ne pastram umorul si intelegem ca, in felul lui, autorul ne vrea binele.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO