Scriind aici despre Iasi, mi-am propus sa trec cumva in revista o serie de lucruri pe care orasul ce-si pastreaza inca renumele devenit cliseu de oras al culturii le are, cu care s-ar putea mandri sau, dimpotriva, de care s-ar putea lipsi fara nicio paguba. Astazi insa voi scrie despre ceva ce Iasiul nu are sau, mai exact, nu mai are, in ciuda unei traditii care poate fi asociata renumelui orasului. Anume, cum o arata si titlul, despre cenaclurile literare.
Cred, datorita experientei proprii in acest sens, ca un scriitor se formeaza nu neaparat respectand reteta livrata de Hollywood, adica scriind mii de pagini, fiind respins de edituri, rescriind cu migala, transformandu-si esecurile in experienta si, intr-un final fericit, dand marea lovitura. Reteta, daca e sa vorbim in termenii astia, e mai simpla si imi permit s-o livrez la randu-mi, ori de cate ori am ocazia, scriitorilor aflati la primele experiente literare: participarea activa in cenacluri. In ultima vreme insa, cand ma trezesc vorbind cu patos despre valoarea cenaclurilor si recomandandu-le conlocutorilor asemenea experiente, n-am altceva de facut decat sa dau din umeri in momentul in care mi se spune: "OK, vreau sa particip, dar zi-mi unde".
Casa Pogor, locul primului cenaclu literar la care am participat, in 1994, e un spatiu pe care-l pot recomanda acum, eventual, gurmanzilor - caci in sala in care dezbateam cu ceva vreme in urma de zor, in momentul de fata e un restaurant. In Casa Dosoftei, alt loc cu renume (si) de cenaclu, in care in perioada 1996-2000 se tinea exceptionalul Salon de Literatura coordonat de scriitorul Serban Alexandru, acum pot fi vizitate doar exponatele de muzeu. In fiecare an, se incearca resuscitarea ideii de Salon, dar pana in momentul asta, din pacate, nu s-a reusit. Pana si cenaclul itinerant organizat de Club 8 la mijlocul anilor '90, care-si avea "sediul" in functie de dorintele si de posibilitatile participantilor, s-a diluat undeva in drumul dintre Centrul Cultural Francez si Restaurantul Traian, doua dintre multele sale locatii.
In acelasi an 1994 deja pomenit, eram la randu-mi activ intr-o grupare literara a studentilor de la Litere, intitulata OuTopos si coordonata atunci de poetul Codrin Dinu Vasiliu si de prozatorul Florin Lazarescu. Ii mai amintesc, printre fondatorii sau participantii la actiunile OuToposului, pe criticul si poetul Serban Axinte, pe criticii Doris Mironescu si Bogdan Cretu sau, din nou, pe mentorul gruparii, prozatorul Serban Alexandru, care ulterior a organizat Salonul de Literatura, mai sus amintit, de la Casa Dosoftei, impreuna cu membrii acestui grup. Din efervescenta asta a aparut si o revista, iar mai apoi o mica editura, unde, printre altii, am debutat eu si Florin Lazarescu si unde au publicat scriitori precum Dan Lungu, O. Nimigean sau Michael Astner.
I-am amintit pe ultimii trei scriitori si pentru posibilitatea pe care mi-o ofera acum sa revin la deja celebrul Club 8, din care ei faceau parte, alaturi de poetii Radu Andriescu, Constantin Acosmei, Gabriel H. Decuble, de prozatorul Radu Parpauta, de criticul Codrin Liviu Cutitaru s.a.m.d. Infiintat si coordonat de prozatorul Dan Lungu, Club 8 a adus, la randu-i, "pe piata" nume importante - si, pe langa cei deja pomeniti, n-as vrea
sa-l uit aici, ca exemplu, pe poetul Dan Sociu, venit din Botosani si integrat ulterior in Club, la fel cum n-as putea sa nu-l amintesc pe prozatorul si eseistul Radu Pavel Gheo, prieten comun al ambelor grupari literare amintite. Iar ca sa inchei rotund schita mea de istorie literara (foarte) recenta, e obligatoriu sa merg catre anul 2000, in care mai toti cei pomeniti, cu variate contributii, pot fi regasiti in paginile resuscitatei reviste Timpul, coordonata de scriitorul Liviu Antonesei si de criticul Gabriela Gavril (care intre timp a debutat editorial si in calitate de prozatoare, anul acesta aparandu-i romanul Fiecare cu Budapesta lui, la Editura Polirom).
N-am scris cele de mai sus manat neaparat de vreo nostalgie, chiar daca ea se va fi simtit, probabil, printre randuri. Am vrut sa pun insa cateva tuse pe un tablou care, dupa anul 2000, nu s-a repetat. Toate numele amintite, fiecare in parte spunand deja destule lucruri celor care sunt interesati de literatura, exista, in opinia mea, si datorita experientelor cenacliere. Sigur, nu stiu cat de mult au insemnat aceste experiente pentru fiecare dintre cei amintiti si pentru multi altii care au luat parte la ele. Dar mi-e greu sa nu remarc faptul ca, in ultimii sapte ani, de cand au disparut cenaclurile de anvergura din oras, n-au mai aparut multe alte nume care sa sustina ideea unei noi "scene" literare iesene cu potential real. Iar daca ma insel si voi fi apostrofat pentru asta de alti tineri scriitori valorosi din Iasi, pe care eu nu-i cunosc, as putea sa concluzionez ca de vina e, pana la urma, tot lipsa unor spatii publice unde ei sa-si faca mai usor cunoscute creatiile. Si nu-mi ramane decat sa sper ca, in timp, aceasta stare de fapt se va schimba.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
