Ziarul de Duminică

Festivalul Internaţional de Film Comedy Cluj/ de Ziarul de duminică

GALERIE FOTO

GALERIE FOTO

Autor: Ziarul de Duminica

10.10.2013, 23:51 29

10 filme intră în cursa competiţiei de lungmetraj pentru trofeele celei de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj, care se va desfăşura între 11şi 20 octombrie, la Cluj-Napoca. Trecând printr-o gamă largă de subgenuri ale comediei, cele 10 titluri provin din ţări precum: Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Olanda, Finlanda, Germania, Italia, Franţa, India.

Producţia care deschide competiţia, dar şi festivalul este cea a regizoarei Nicole Holofcener – „Am spus destul” („Enough Said” – foto 1), o comedie romantică incisivă şi intuitivă, care explorează cu umor bătaia de cap care de multe ori vine odată cu implicarea într-o nouă relaţie. Cu James Gandolfini şi Julia Louis-Dreyfus în rolurile principale, filmul promite o competiţie al cărui standard este mai ridicat ca oricând.  

Marea Britanie este şi ea reprezentată de nume importante ale cinematografiei mondiale. „Cântec pentru Marion” – foto 2 (r. Paul Andrew Williams) este o producţie comedy-drama ce analizează singurătatea şi alinarea ei, dragostea fără vârstă, dar şi relaţiile complicate dintre părinţi şi copii. Toate acestea sunt însă învelite într-o poveste înduioşătoare cu final fericit. Filmul îi are în roluri principale pe Terence Stamp (actor nominalizat la Oscar) şi câştigătoarea premiului Oscar, Vanessa Redgrave.

A doua producţie britanică intrată în lupta pentru unul dintre premiile festivalului este „Quartet”, filmul de debut în regie al actorului Dustin Hoffman.  Comedia semnat de Hoffman pune în scenă viaţa unei case pentru muzicieni retraşi din activitate şi conflictele care apar într-o astfel de comunitate odată cu revenirea unui personaj contestat. Dintre actorii ce aduc la viaţă personajele filmului îi amintim pe Maggie Smith (câştigătoare a două premii Oscar) şi Tom Courtenay (dublu nominalizat al premiilor Oscar).

Câştigătorul marelui premiu al juriului pentru regie la Festivalul de la Cannes în 2012, Matteo Garrone completează lista filmelor din competiţie cu producţia care i-a adus premiul: „Reality”. Având în vizor viaţa unui pescar din Napoli care se pierde în iluzia unui show-ului de televiziune Big Brother, producţia analizează subtil efectele reality show-urilor asupra percepţiei realităţii şi a mentalităţii oamenilor.  În rolurile principale se regăsesc Aniello Arena şi Paola Minaccioni, doi celebri actori ai Italiei.

„Road North” (r. Mika Kaurismäki) reprezintă Finlanda în competiţia de lungmetraj. Road movie-ul prezintă povestea reîntâlnirii dintre tată şi fiu după o absenţă de 35 de ani şi călătoria lor spre nord. Ceea ce începe ca şi o ciocnire comică şi ciudată de personalităţi, sfârşeşte cu o revelaţie emoţională, pe măsură ce cei doi bărbaţi se ajută inadvertent pentru a se împăca cu propriile eşecuri. O comedie dramatică ce îi are în roluri principale pe Vesa-Matti Loiri şi Samuli Edelmann, va încerca să cucerească juriul şi publicul la cea de a 5-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj.

Germanul Oliver Ziegenbalg reuşeşte să evite clişeele legate de ideea migrării în Germania după căderea zidului şi prezintă în „Russendisko” şocul cultural şi problemele imigranţilor evrei din Rusia. Actorii Matthias Schweighöfer, Friedrich Mücke şi Christian Friedel dau cu succes viaţă personajelor acestei comedii cu muzică, dragoste, afaceri cu bere şi peripeţii prin Berlinul anilor 90. Cu o nominalizare pentru cel mai bun film german al anului, producţia plină de viaţă va fi printre preferatele publicului la această ediţie.

După ce a câştigat în 2013 Premiul publicului atât la festivalul de la Moscova, cât şi la Rotterdam, „Matterhorn” (foto 3) vine la Cluj pentru a prezenta clujenilor trăsăturile cinematografiei şi ale umorului olandez. Regizorul Diederik Ebbinge spune povestea unui bătrân singuratic, Fred (Ton Kas), ce îşi trăieşte viaţa sub o serie de tabieturi fixe şi o credinţă puternică în Dumnezeu, dar a cărui ordine îi este dată peste cap odată cu întâlnirea unui vagabond cu un talent deosebit. Filmul este o tragicomedie a cărei poveste şi stil orientat spre absurd a cucerit până acum publicul festivalurilor.

Lungmetrajul de debut al regizoarei şi scenaristei Gauri Shinde, „English Vinglish” a devenit într-un timp scurt un film apreciat de publicul din India, dar şi din restul ţărilor în care a fost prezentat. Comedia pune în prim plan problemele sociale care apar pentru că Shashi nu ştie limba engleză, dar şi aventurile prin care trece în încercarea de a o învăţa tocmai în Statele Unite ale Americii şi marchează revenirea în industria cinematografică a uneia dintre cele mai mari actriţe ale Indiei, Sridevi.

Franţa este reprezentată în acest an în competiţie de două producţii unice. „Paulette” (r. Jérôme Enrico) o pune pe câştigătoarea premiului Cesar pentru întreaga activitate (2003) - Bernadette Lafont în rolul unei bătrâne singure, care în lipsa banilor intră într-o afacere surprinzătoare pentru vârsta ei – dealer de canabis. Talentul ei culinar şi înclinaţia spre afaceri devin doi factori extrem de favorabili în viaţa celui mai nou dealer de droguri din Paris.

Intrând în sfera comediei romantice, „Populaire” este cea de-a doua producţie franceză ce completează cursa pentru premiile celei de-a cincea ediţie a festivalului. Atunci când o secretară recent angajată (Déborah François) se dovedeşte a fi extrem de talentată la redactat-viteză, şeful ei (Romain Duris)decide să o înscrie în competiţia mondială dedicată acestui sport. Aventura lor sportivă, dar şi relaţia ce se înfiripă între cei doi fac din „Populaire” (foto 4) un film unic, o comedie ce are cu siguranţă şanse la premiul publicului, aşa cum a făcut-o şi în alte festivaluri.

Juriul acestei ediţii a Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj va fi prezidat de Maja Bogojević, fondatorul şi redactorul şef al primei reviste de film din Muntelegru - Camera Lucida, decan şi lector al Universităţii Donja Gorica din Muntenegru, dar şi fondator şi preşedinte al secţiunii din Muntenegru al asociaţiei FIPRESCI. Alături de ea, cei care vor decide câştigătorii acestui an sunt:

Dan Burlac, unul dintre cei mai de succes producători din România,  având în palmares filme româneşti printre care „A fost sau n-a fost”  (r. Corneliu Porumboiu) şi „ 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (r. Cristian Mungiu), dar şi „Story of my Death” (unde Elefant Film, al cărui preşedinte este Dan Burlac, a fost co-producător) care a obţinut marele premiu Leopardul de Aur la Festivalul de Film de la Locarno din acest an.

Simone Fenoil este directorul departamentului de Proiecte Europene la Scuola Holden, o instituţie educaţională  din Italia ce se axează pe scriitură şi artele spectacolului. De-a lungul carierei sale Simone Fenoil a fondat şi condus L.A.R.S. o societate de producţie audio-vizuală, a condus Reţeaua Europeană de Asociaţii Cinematografice şi s-a implicat în organizarea Festivalului Internaţional de Film de la Alba (Italia).

Ksenia Koltsova a lucrat timp de 10 ani pentru festivaluri internaţionale de film din Rusia coordonând proiecte de colaborare cu alte instituţii de acelaşi gen din Europa. În 2006 a început colaborarea cu Festivalul Internaţional pentru familie şi copii „Faithful Heart”, iar din 2012 este directoarea Festivalului de Film pentru Tineri „Colours of Life” din Elabuga (Rusia), al cărui scop este să creeze şi să dezvolte relaţii interculturale între tineri atât pe plan naţional cât şi internaţional.

Oscar Alonso este persoana responsabilă de festivaluri şi subvenţii la agenţia de distribuţie internaţională Latido Films, cel mai mare distribuitor european de filme spaniole şi sud-americane. Anul trecut Oscar Alonso a reprezintat la Comedy Cluj filmul „Chinese Take-Away”, câştigătorul trofeului pentru cel mai bun lungmetraj (2012). Anul acesta expertiza lui ca distribuitor de film va pune la încercare cele zece filme din competiţie. 

Din lista evenimentelor speciale, în acest an clujenii vor avea din nou ocazia de a participa la spectacole de scenă. În prim plan în această ediţie – “D’ale carnavalului” în regia lui Silviu Purcărete, spectacol ce aduce pe scenă lumea carnavalului şi a bâlciului într-un vârtej de situaţii comice construite în jurul unor complicaţii amoroase. Spectacolul va avea loc miercuri, 16 octombrie, începând cu ora 19:00 pe scena Casei de Cultură a Studenţilor. 

Oana şi Amza Pellea vor fi distinşi la cea de-a 5-a ediţie cu Premiul de Excelenţă al Festivalului Internaţional de Film „Comedy Cluj”. Premiul acordat post-mortem lui Amza Pelea vine drept recunoaştere pentru întreaga activitate şi sprijinul pe care marele actor l-a adus de-a lungul carierei sale la construcţia comediei româneşti, iar cel oferit Oanei Pellea este un semn de mulţumire pentru curajul de a-i urma pe scenă tatălui ei şi pentru munca depusă de-a lungul vieţii artistice pentru ca teatrul şi filmul românesc să fie recunoscute şi apreciate internaţional. Premiile îi vor fi acordate Oanei Pellea în cadrul evenimentului de vineri, 18 octombrie, ce va începe de la ora 19:00, la Cinema Victoria. Decernarea Premiului de Excelenţă va fi precedată de proiecţia filmului „I really hate my job” (r. Oliver Parker) în care Oana Pellea joacă alături de nume sonore ale filmului internaţional: Shirley Henderson, Neve Campbell şi Danny Huston.  Pentru a sărbători activitatea marelui actor Amza Pellea, la cinematograful Florin Piersic, pe 13 octombrie, începând cu ora 12:30 va fi proiectat filmul „Nea Mărin Miliardar”.

Cea de-a 5-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film „Comedy Cluj” va cuprinde peste 120 de filme din 35 de ţări.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO