Bănci și Asigurări

Sporul natural al populaţiei a fost negativ în octombrie

Sporul natural al populaţiei a fost negativ în octombrie
13.12.2016, 00:00 253

Natalitatea a scăzut în octombrie 2016, înregistrându-se naşterea a peste 17.000 de copii, cu peste 1.100 mai puţini decât în septembrie 2016, în contextul în care numărul deceselor a crescut, potrivit informaţiilor publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În luna octombrie 2016 s-a înregistrat naşterea a 17.212 copii, cu 1.120 mai puţini decât în luna septembrie 2016. Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna octombrie 2016 a fost de 21.863, cu 2.874 mai multe decât în luna septembrie 2016.

Sporul natural a fost negativ în luna octombrie 2016, de 4.651 de persoane. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna octombrie 2016 a fost de 100, în scădere cu unul faţă de luna septembrie 2016, indică INS. Numărul căsătoriilor a scăzut, iar numărul divorţurilor a crescut în luna octombrie 2016 faţă de luna septembrie 2016.

Astfel, în octombrie, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 13.413 căsătorii, cu 4.647 mai puţine decât în septembrie 2016. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive, conform legii, a fost de 2.520, cu 80 mai multe decât în luna septembrie 2016. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO