Afaceri de la zero

Afaceri de la Zero. De la argint reciclat, la bijuterii cu forme organice şi neaşteptate. Ana Dincă, fondatoarea atelierului MAD: Încurajez pe toată lumea să poarte o bijuterie cu mesaj, la orice vârstă

12.04.2024, 00:06 Autor: Roxana Petrescu

Ana Dincă este arhitectă, iar în ultimul an de facultate a decis să lanseze un proiect personal, atelierul de bijuterii MAD, care transpune în inele sau cercei pasiunea ei pentru forme organice neaşteptate, dar şi crezul în nevoia de sustenabilitate la nivelul industriei de bijuterii. Piesele MAD sunt realizate toate manual, numai din argint reciclat, nicio piesă nu seamănă cu alta, cum de altfel orice destinatar este la rândul său unic. „Bijuteriile MAD au apărut acum doi ani, dar în spate sunt 4-5 ani de lucru în bijuterie. Am început să fac bijuterie în facultate, ca o formă de escapism, dar au fost nişte ani de încercări pentru că atunci când începi un meşteşug, îţi ia ceva timp să concretizezi o direcţie”, a spus Ana Dincă, fondatoarea brandului de bijuterii MAD, în cadrul emisiunii Afaceri de la Zero. Primul „atelier” MAD a fost balconul şi ocazional curtea părinţilor, dar odată ce pasiunea pentru acest proiect a prins contur, Ana a dublat-o şi cu pregătirea potrivită. „Am făcut Şcoala de Bijuterie timp de cinci luni. În Bucureşti, există mai multe şcoli de bijuterie private, dar eu am mers pe o variantă mai clasică şi cred că a contat asta în formarea mea. Nu a fost un curs de două săptămâni, ci o şcoală intensivă de mers în fiecare zi. Am trecut prin foarte multe tehnici. Să fii şcolar în partea asta de bijuterie este foarte interesant pentru că este un fel de învăţare foarte practic.” Odată terminată şcoala, a început munca propriu-zisă. Fiind însă studentă, Ana spune că nu dispunea de fonduri mari pentru a-şi lansa proiectul, aşa că pentru primele piese MAD a apelat la o soluţie de urgenţă pentru materia primă, argintul, propriile bijuterii pe care nu le mai purta.

„Le-am topit şi am început să fac din ele diverse forme. Scopul era să îmi fac mâna la topituri, la diverse tehnici.” Dar nu doar nevoia a împins-o către această tehnică, ci şi crezul că sustenabilitatea trebuie să devină o trăsătură a modului în care sunt realizate bijuteriile.

„Cred că asta este caracteristica definitorie a bijuteriilor mele. Sunt bijuterii unicat, nimic nu este înseriat, tot ce apare la MAD este rezultatul unui proces de topire directă, imprevizibilă, care duce la piese cu forme organice şi neaşteptate. Nu am niciun fel de piesă înseriată.”

Şi dacă foloseşte argint din altă parte, Ana spune că se asigură că este reciclat. Odată cu creşterea numărului de bijuterii realizate, Ana s-a implicat într-un program de colectare, participanţii primind reduceri la piesele MAD.

„O parte de colectare mai serioasă face parte din planurile de viitor”, spune Ana. În portofoliul MAD se găsesc mai ales inele şi cercei, dar recent şi-au făcut loc şi coliere sau pandantive. Şi odată cu creşterea portofoliului, MAD s-a mutat din balconul părinţilor într-un atelier adevărat, la Manasia Hub, centru cultural, acolo unde împarte atelierul cu alte două amice.

Ca investiţii, Ana Dincă spune că în total sumele se ridică undeva la 10.000 de lei până acum. „Încerc să ţin la minimum investiţia tocmai pentru că nu ştiu exact unde merge ca tehnică. Încerc să mă descurc cu nişte mijloace relativ modeste, nu ştiu dacă este bună sau nu strategia mea, dar eu vreau să o iau pas cu pas şi în funcţie de direcţia în care merge ca şi tehnică să îmi achiziţionez aparatura de care am nevoie.”

Acum, bijuteriile Anei pot fi cumpărate de la ALTRNTV Shop din Bucureşti şi de la Rafia Studio din Constanţa. Online, MAD poate fi găsit în social media, pe Instagram, acolo unde tot Ana se ocupă de contul cu o amprentă vizuală aparte. Dacă în general fotografia de bijuterie pune piesele în ipostaze milimetric aranjate, în cazul MAD fotografiile arată uneori mâini mature, în ipostaze aproape domestice. Una dintre mâinile pe care se odihneşte un inel este chiar mâna mamei ei.

„Sunt pasionată de fotografie încă din liceu, tot ce se vede pe pagina de Instagram a brandului e făcut de mine. De cele mai multe ori, fac fotografiile ca impuls. Bijuteriile sunt fotografiate în multe situaţii domestice. Poza cu mâna mamei mele este făcută chiar în momentul în care punea varza. Practic, eu încurajez pe toată lumea să poarte o bijuterie cu mesaj, la orice vârstă.”

Iar din experienţa ei de antreprenoare de până acum, Ana ar avea câteva sfaturi pentru oricine se gândeşte să-şi urmeze o pasiune.

„E o provocare să ţii echilibrul între venituri şi cheltuieli. Mai departe, nu cred că merge foarte uşor să go with the flow, ai nevoie de un plan. Pentru mine, de exemplu, 2023 a fost un an intens şi cu multe provocări, a fost o calibrare la stoc pentru că nu făceam faţă cererii. Am învăţat cum să comunic faptul că sunt singură în atelier, că piesele se fac încet, dar cumva cred că am ajuns la oamenii potriviţi.”


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

⇔ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

⇔ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania