Afaceri de la zero

Afaceri de la Zero. Valentina Fabian a lucrat 11 ani în afara ţării şi a decis să se întoarcă în România, unde dezvoltă propriul brand de cosmetice. Dezvoltarea brandului Pure Stem Cosmetics a necesitat până acum investiţii de 25.000 de euro

12.07.2022, 00:07 Autor: Mădălina Dediu Panaete

Pentru Valentina Fabian întoarcerea după 11 ani acasă, în România, a venit la pachet cu o schimbare radicală, trecând de la munca în corporaţie, cea care a transformat-o pe Valentina într-o „corporatistă convinsă”, la antreprenoriat, la munca pentru a crea propriul produs. A vrut iniţial să ajute o prietenă să găsească un brand de cosmetice şi a ajuns chiar ea să cumpere brandul Pure Stem Cosmetics, un nume care aştepta omul potrivit care să-l ducă în casele clienţilor.

„Acum un an şi jumătate făceam consultanţă pentru o prietenă care voia să-şi facă propria gamă de produse cosmetice. Am ajuns la Damian Răileanu, cel care conduce laboratorul de cosmetice, ne-am creat o relaţie profesională foarte frumoasă şi el mi-a spus că are un brand de produse cosmetice pe care nu-l mai foloseşte. La o discuţie la cafea i-am zis: îmi dai mie brandul tău? Şi a zis da”, povesteşte Valentina Fabrian, care a lucrat 11 ani în cinci ţări în domeniul telecomunicaţiilor. Anul trecut în iunie avea deja un brand care avea în componenţă patru produse şi a început munca de rebranding astfel încât Pure Stem Cosmetics să ajungă în cât mai multe magazine. „Pure Stem vine de la faptul că noi folosim ca ingredient principal Buddleja davidii, celule vegetale extrase din liliac de vară, recunoscute pentru capacitatea lor de a proteja şi reface pielea”. În laboratorul unde sunt fabricate produsele Pure Stem Cosmetics lucrează 2-3 persoane, iar producţiile sunt mici, de 500-1.000 de bucăţi, astfel încât laboratorul să poată îmbunătăţi constant produsul. „Ritualul nostru include produse de bază – o apă micelară, lapte demachiant, cremă de zi şi cremă de noapte – însă avem în proiect extinderea gamei de produse”. Momentan produsele sunt disponibile online, pe site-ul propriu, dar antreprenoarea încearcă să ducă cosmeticele şi pe rafturile farmaciilor sau ale magazinelor de profil. 

„În noiembrie anul trecut am lansat brandul. Planul este să ne cunoască oamenii cât mai mult, să încerce produsele noastre şi să cumpere şi a doua oară produsul. Noi am lansat şi o gamă de variantă de miniproduse astfel încât clientul să vadă dacă i se potriveşte produsul”, a explicat Valentina Fabian.

Ingredientul principal al produselor - Buddleja davidii- este adus din Franţa, dar celelalte ingrediente şi ambalajele şi etichetele Pure Stem Cosmetics sunt făcute în România. Valentina spune că încearcă să folosească cât mai multe materii prime româneşti.

„Cred că investiţia într-un business este ca atunci când îţi costruieşti o casă, începi cu un buget şi trebuie să-l dublezi. Aşa a fost şi investiţia iniţială în firmă pentru că după ce am preluat brandul a trebuit să trecem printr-un proces de rebranding complet, de la culori , simboluri folosite, cutii, etichete etc. Până acum am investit 25.000 de euro”. Cât despre piaţa de cosmetice, antreprenoarea spune că este una atipică şi în formare, dar că tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani preferă produsele româneşti. În plus, la un târg al industriei de profil a cunoscut mai mulţi producători români şi urmează să se promoveze împreună în afara ţării.

„Speranţa mea este ca în 5 ani să avem o gamă de 10 produse complementare care să ajute clienţii şi să ajungem şi în afara ţării. Vrem să fie un brand iubit. Loc pe piaţă este întotdeauna. (...) Eu cred că produsele româneşti au fost întotdeauna bune, trebuie să le arătăm şi străinilor”.

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

♦ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

♦ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

♦ Proiect editorial susţinut de Vodafone Business

 

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania