Afaceri de la zero

Cupa Romaniei "Tuborg", competitia KO-urilor, revine in prim plan

06.09.2000, 00:00 Autor: Alexandru Dida


Astazi va debuta o noua editie a Cupei Romaniei - "Tuborg" la fotbal. Pe 16 stadioane din tara se vor disputa meciurile "16"-ilor celei mai populare competitii interne, una care nu o data a oferit surprize de proportii motiv pentru care a si fost catalogata drept competitia KO-urilor.

Tragerea la sorti a perechilor efectuata vinerea trecuta de catre directorul general sportiv al FC Brasov Ilie Dumitrescu - "E mai nou printre noi si nu poate fi acuzat de parti pris-uri" a fost justificarea celorlalti - nu a fost lipsita de emotii.

Dupa ce urnele si bilele au fost verificate - "sa nu fie calde", vorba sugubatului Gino Iorgulescu, presedintele Nationalului" -, s-a purces la tragerea perechilor, in prima urna fiind introduse echipele din esaloanele inferioare care vor avea si calitatea de gazda, care au fost extrase primele, in cealalta fiind repartizate divionarele A.

Ceremonialul extragerilor nu a fost lipsit de rumoare atunci cand sortii au hotarat prima pereche Metrom - Astra, cunoscut fiind faptul ca reprezentantul ploiestenilor, Dan Dorobet, a cochetat inainte vreme cu gruparea brasoveana.

Nici cealalta reprezentanta a Ploiestiului, Petrolul, nu a scapat de ironia asistentei, atunci cand din caciula, in dreptul numelui ei a aparut nevinovata divizionara C Victoria Someseni. "Da' au bulan, nu gluma, gazarii astia. Nu e an in care sa pice si ei nasol!", au opinat cei aflati prin preajma.

Atunci cand din urna urmau sa fie extrase numele unor foste divizionare A precum Jiul, CSM Resita, Extensiv ori FC Baia Mare, majoritatea conducatorilor actualelor echipe de A isi exprimau dorinta de a le evita. "Doar n-o fi dracul atat de negru sa ni le scoata tocmai noua in cale".

Pana la urma "ghinionul" le-a lovit in ordine pe Rapid, Ceahlaul, Dinamo si Gaz Metan, partidele de la Petrosani, Craiova si Baia Mare recomandandu-se drept adevarate derbiuri ale "16" -ilor.

Dinamo, detinatoarea Cupei, va juca la Craiova cu Extensivul lui Cartu cu gandul la amicalul de sambata de la Florenta, cu AC Fiorentina, programat peste noapte sub motivatia ca echipa lui Fatih Terim doreste sa-l transfere pe Marius Niculae, internationalul de tineret care a fost urmarit special de antrenorul turc in partida cu Lituania.

La Petrosani, Rapidul va incerca sa-si treaca in cont, in fata Jiului, prima victorie dupa o suita de partide deceptionante. De altfel, atat generalul Iordanescu cat si conducerea administrativa a feroviarilor priveste cu multa circumspectie acest joc, motiv pentru care Rapidul a deplasat in Valea Jiului intregul lot avut la dispozitie.

Specialista si recordmena trofeelor, Steaua, a sosit la Gherla pentru jocul cu "micuta" Olimpia cu un efectiv din randul caruia lipsesc Mitrita, Lincar, Bordeanu, nerefacuti total, Tudor, invoit dupa casatorie si internationalii Belodedici si Vladoiu, menajati dupa jocul nationalei contra Lituaniei.

Iata tabloul complet al "16"-imilor Cupei Romaniei - "Tuborg": Metrom Brasov - Astra Ploiesti, Victoria Someseni - Petrolul Ploiesti, FCM Dunarea Galati - Foresta Falticeni, Extensiv Craiova - Dinamo Bucuresti, FC SFantu Gheorghe - FCM Bacau, FC Baia Mare - Gaz Metan Medias, CSM Resita - Ceahlaul Piatra Neamt, Sportul Studentesc Bucuresti - FC Brasov, Dacia Unirea Braila - Rocar Bucuresti, AS Curtea de Arges - Universitatea Craiova, Jiul Petrosani - Rapid Bucuresti, Municipal Medgidia - FC National Bucuresti, Olimpia Gherla - Steaua Bucuresti, Oltchim Rm. Valcea - FC Arges - Dacia Pitesti, Metalul Filipesti - Otelul Galati.


O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania