Cei 50 de ani scursi de la momentul semnarii Tratatului au insemnat, dimpotriva, tot atatia ani de pace in Europa - vorbim despre Europa de Vest, nucleul Uniunii -, situatie niciodata intalnita pana acum. Prosperitatea indelungata si continua a vestului Europei este si ea neintalnita in istorie, in ciuda unor dificultati economice pe care UE le are in prezent.
"Pentru a intelege Europa trebuie sa fii ori geniu, ori francez" afirma, in anii '90, fostul secretar de stat american Madelaine Albright. Iar despre Jean Monnet se pot afirma ambele lucruri: a fost si geniu, si francez. Pentru ca Europa unita este in buna masura rezultatul unei viziuni de geniu.
Aventura incepe in anul innegurat 1950. Trecusera cinci ani de la cel mai devastator razboi din istoria omenirii, iar Europa nu-si revenea, in ciuda ajutorului american, reprezentat de Planul Marshall - un vast program de ajutor pentru Europa inceput in 1947.
Incepuse Razboiul Rece, Cortina de Fier cazuse peste Europa, Germania era impartita. Perspectivele unui al treilea razboi mondial - in care sa fie implicata Uniunea Sovietica si SUA si odata cu ele intreaga Europa si lume - pareau foarte reale.
Intr-o astfel de atmosfera de incertitudine, in primavara lui 1950, Robert Schuman, ministrul francez de externe, primeste din partea omologilor sai din Statele Unite si Marea Britanie misiunea de a pune la punct un plan care sa integreze Germania Federala (ramasa de partea buna a Cortinei) in ansamblul tarilor democratice, plan care sa pacifice Franta si Germania, dar si sa o impiedice pe aceasta din urma sa aiba posibilitatea de a incepe un nou razboi. Dar cum sa faci asta de vreme ce eternii rivali, Franta si Germania, erau departe de a se fi impacat? Cum sa impaci cele doua tari pentru ca apoi sa-i determini si pe altii sa se alature unui plan comun?
Schuman ii incredinteaza unui ilustru necunoscut pentru public, dar cu o cariera internationala vasta, misiunea de a face un plan. Numele sau: Jean Monnet.
El ajunge la concluzia ca lucrurile nu pot fi facute dintr-odata. Nu poti sa impaci dusmanii dintr-odata - sa realizeze o constructie suprastatala impusa din afara fara sa intampini o rezistenta acerba din partea statelor nationale, a Germaniei mai ales. In aceeasi vreme nici nu poti lasa Germania de capul ei intrucat va reprezenta un continuu pericol pentru pace. Trebuie, spunea Monnet, gasita o colaborare pe domenii precise.
In cel mai mare secret, Monnet face un plan de cateva pagini, in luna aprilie. El este acceptat fara rezerve, la 9 mai 1950, de Robert Schuman, care il prezinta guvernului sau.
Un emisar francez i-l inmaneaza in aceeasi zi cancelarului german Konard Adenauer (primul cancelar de dupa razboi) care il accepta si el imediat. In dupa-amiaza aceleiasi zile, planul era facut public sub denumirea de Declaratia Schuman. Esenta acestui plan este urmatoarea: plasarea productiei franco-germane de carbune si otel sub o autoritate comuna, independenta, in cadrul unei organizatii care sa fie deschisa si altor state.
Un an mai tarziu de la Declaratia Schuman lua nastere, la Paris, Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului la care participau sase state: Franta, Germania, Italia, Olanda, Belgia si Luxemburg.
In 1957, la 25 mai, la Roma aceleasi tari pun bazele Comunitatii Economice Europene care largeste aria cooperarii supranationale si marcheaza debutul pietei comune europene, (dar si a unei uniunii politice).
O piata care este astazi unul dintre cele mai extinse spatii de cooperare comuna si de securitate din lume - peste 500 milioane de consumatori - si cuprinde in aceasta asociere voluntara 27 de tari.
Tratatul de la Roma stabilea si impartirea puterii in sanul Comunitatii, intre Consiliu (sefii de state si de guverne), Comsia Europena si Parlamentul European. Peste trei zile Uniunea Europeana, realizata pe scheletul Comunitatii Economice Europene, marcheaza 50 de ani de existenta.
Constructia unei piete interne unice este unul dintre castigurile majore ale Europei chiar daca ea nu a fost dintotdeauna o preocupare dominanta a oamenilor politici.
Piata unica a inceput, timid, sa fie construita in 1951 pe baza Tratatului carbunelui si otelului care organiza in comun resursele de carbune si otel ale Germaniei, Frantei, Italiei, Belgiei, Luxemburgului si Olandei. Acest tratat raspundea si enormelor nevoi de reconstructie de dupa razboi. Impartirea acestor doua resurse - extrem de importante pentru fostii beligeranti - a dat insa o noua dimensiune acestui tratat: a facut imposibil un nou razboi. Iar de atunci a trecut mai bine de jumatate de secol. Cativa ani mai tarziu, la 25 martie 1957, cele doua tratate semnate la Roma (de constituire a Comunitatii Economice si Tratatul Euratom) au marcat debutul constructiei unei zone de liber-schimb europene, "Piata Comuna".
In 1968 Comunitatea Economica Europeana a suprimat toate cotele si drepturile vamale in interiorul granitelor membrilor sai si a instituit un tarif vamal comun pentru granitele externe. Insa o problema a ramas: ansamblul de obstacole nationale nontarifare. In fiecare stat membru, reglementarile, procedurile, dispozitiile de toate felurile au franat circulatia marfurilor, dar si a serviciilor, capitalurilor, persoanelor - adica libertatile fundamentale pe care se bazeaza Uniunea.
In intreg deceniul sapte al secolului trecut, lucrurile s-au miscat greu. In anii '80, doua evenimente au marcat un progres evident. Mai intai, in 1985 a fost adoptata Cartea Alba a Comisiei Europene - condusa atunci de Jacques Delors - privind integrarea pietei interne care isi fixa ca obiectiv suprimarea tuturor obstacolelor in fata interconectarii economiilor tarilor membre.
Apoi, Actul unic european semnat in 1986 (intrat in vigoare in 1997) prevedea extinderea competentelor Comunitatii Economice intr-o serie de politici noi (cercetare, mediu, politici sociale) si stabilirea progresiva, pana la finele lui 1992, a unei piete unice in adevaratul sens al cuvantului.
Din 1985 pana in 1992 aproape 300 de directive de eliminare a barierelor nontarifare au fost adoptate. La 1 ianuarie 1993 piata unica devenea realitate. Insa evenimentul nu a suscitat interes din partea opiniei publice, ceea ce il face pe Jacques Delors sa exclame: "Nimeni nu s-a indragostit de piata unica".
De la debutul pietei unice, Comisia estimeaza ca au fost create peste 2,5 mil. de locuri de munca, datorita acestor deschideri, iar bogatia suplimentara rezultata este de 800 de miliarde de euro. Piata unica a condus la scaderea preturilor, la cresterea competitivitatii intreprinderilor, dar si la protejarea lor fata de fenomenul de dumping, piraterie si contrafaceri.
Insa piata unica cere noi sacrificii. Progresele sunt franate in domeniile in care statele au principalele competente sau in cele in care deciziile se iau cu unanimitate, de pilda fiscalitatea directa. Sectoare sensibile precum transporturile feroviare, energia sau serviciile postale se deschid cu dificultate concurentei.
Un exemplul de rezistenta este directiva Bolkestein asupra liberalizarii totale a pietei serviciilor. Directiva a provocat in urma cu doi ani protestele sindicatelor care se temeau de muncitorii din noile state. Ea a fost in parte vinovata de respingerea, in 2005, in Franta si Olanda a Constitutiei Europei, care viza o mai buna functionare a Uniunii, intr-o Europa ex-tinsa la 27 de state si care nu pare ca se va opri aici. Pentru ca aprofundarea constructiei a fost insotita de extinderea pe orizontala a Uniunii.
Cinci valuri de extindere au insotit constructia europeana pe verticala si niciunul dintre noile state nu s-a plans. Integrarea a adus prosperitate unor tari inapoiate precum Spania, Portugalia, Irlanda sau Grecia. A reparat nedreptare istorica a razboiului si a dat sperante Estului fost comunist. Insa cetatenii vechilor state membre au inceput sa se teama. La 50 de ani de la fondarea Europei unite euroscepticismul este in crestere. Ecomomiile principalelor state cresc prea putin, lucru care nelinisteste cetatenii care se tem si de concurenta nouvenitilor. Succesul viitor al Uniunii depinde de modul in care liderii Europei vor sti sa rezolve aceasta principala ingrijorare - situatia economica.
Oamenii care au gandit si au construit Europa unita
Exista oameni fara de care Uniunea Europeana n-ar fi putut sarbatori in aceste zile 50 de ani de existenta. Vizionari sau doar incapatanati, uneori foarte diferiti, ei au vazut dincolo de viitorul imediat. Au pus bazele unei Europe ai carei beneficiari suntm astazi. Au remodelat institutiile pe parcurs si, prin deciziile lor, au adus prosperitate si pace Europei. Nu avut intotdeauna viziuni comune asupra procesului unificarii si extinderii Europei. Dar din disputele lor s-a nascut progresul. Unii nu au fost nici prieteni - dar a trebuit sa tina unii seama de cuvantul altora. Din ideile si filosofia lor aparand interesul national al tarii lor sau renuntand la o parte a acestuia a rezultat ceea ce avem astazi.
Robert Schuman
Ministrul francez de externe Robert Schuman este cel care la 9 mai 1950 a lansat Declaratia care ii poarta numele si care anunta crearea unei comunitati a carbunelui si otelului, alaturi de Germania, si cerea si altor state sa se alature acestei constructii. Planul devine realitate in 1951, cand sase state intemeiaza Comunitatea carbunelui si a otelului care avea sa devina in 1957 Comunitatea Economica Europeana, Uniunea Europeana de astazi. A fost unul dintre cei mai mari partizani ai unei Europe unite.
Konard Adenauer
Konard Adenauer a fost primul cancelar german de dupa al doilea razboi mondial. Impreuna cu Robert Schuman, a pus bazele Europei unite, creand parteneriatul franco-german care avea sa devina motorul economic al Europei. Cand Schuman i-a prezentat planul sau - cel al unei comuniuni franco-germane in domeniul carbunelui si otelului - nu a stat pe ganduri si l-a acceptat fara rezerve. A fost unul dintre marii partizani si aparatori ai unei Europe unite si pacificatoare.
Jean Monnet
Este autorul Planului Schuman, care punea bazele Comunitatii carbunelui si a otelului. Necunoscut la acea vreme publicului, dar cu o bogata cariera diplomatica, el si-a dat seama ca nu este destul sa propui unificarea Europei, ci este nevoie de pasi mici si de colaborari concrete. Planul sau privind crearea Comunitatii carbunelui si otelului a fost imbratisat fara rezerve de ministrul francez de externe Robert Schuman si de cancelarul Konard Adenauer. Din aceasta colaborare a luat nastere Europa Unita.
Winston Churchill
Premierul britanic, castigator al razboiului, a stiut sa se foloseasca de aceasta pozitie pentru a-si impune ideile despre Europa. Intr-un discurs pronuntat in 1946 vorbea despre "viitoarele State-Unite ale Europei, avand ambitia de a reconstrui familia europeana si de a-i furniza o structura care sa-i permita sa traiasca si sa creasca in pace, in securitate si in libertate". Nu s-a alaturat insa Comunitatii Europene pentru ca nu credea in structuri suprastatale. Marea Britanie a aderat la uniune abia in 1973.
Charles de Gaulle
Generalul francez, devenit presedinte al Frantei dupa al doilea razboi mondial, este unul dintre primii care au gandit o Europa unita, fara a aduce insa atingere suveranitatii nationale a statelor membre. De aceea a respins initial - se afla in acea vreme in opozitie - caracterul suprastatal al Comunitatii carbunelui si a otelului. A respins de asemenea ideea crearii unei armate europene, s-a opus Aliantei Nord Atlantice (NATO), tocmai pentru ca nu dorea crearea unor sisteme suprastatale in Europa. Totusi a fost un mare partizan al ideii europene.
Francois Mitterand
Francois Mitterend a cautat atata vreme cat a fost presedinte al Frantei, timp de 14 ani, sa intareasca legaturile intre europeni. Foarte atasat extinderii Comunitatii Economice Europene spre Sud, a sustinut intens candidatura Spaniei si a Portugaliei la comunitate care erau in acea vreme tari sarace. In accord cu cancelarul german Helmutk Kohl, a relansat politica externa si de securitate comuna (PESC) si a consolidat relatiile franco-germane. S-a opus insa aderarii Marii Britanii la Comunitatea Europeana pe considerentul ca atasamentul Londrei fata de valorile europene nu este real.
Helmuth Kohl
Artizan al reunificarii germane, Helmuth Khol, ajuns cancelar in 1982, a asociat destinul german cu cel european, intarind impreuna cu presedintele francez Francois Mitterand fara precedent relatiile dintre cele doua tari. Credea ca amicitia franco-germana este cheia de bolta a constructiei europene. A sustinut renuntarea la marca germana si trecerea la moneda unica. Impreuna cu Jacques Delors, presedinte al Comisiei, si cu presedintele Mitterand, a pus la cale "Actul unic", cel care avea sa conduca la piata unica europeana.
Jacques Delors
Presedinte al Comisiei Europene intre 1985 si 1994, este artizanul uniunii economice si monetare, care avea sa conduca la moneda unica europeana. Este, de asemenea, artizanul politicii regionale a Uniuni. Sub mandatul sau a fost adoptat Actul unic care prevede transformarea Comunitatii intr-o piata unica. A fost impreuna cu Mitterand si Kohl o tripleta formidabila. A fost sceptic fata de extinderea Comunitatii crezand ca aceasta va slabi institutiile pe care voia sa le consolideze pe verticala.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
