Auto

ALD Automotive recrutează un executiv de la BRD

ALD Automotive recrutează un executiv de la BRD

Autor: Bogdan Alecu

29.01.2015, 12:48 1194

Începând cu luna ianuarie a acestui an, ALD Automotive, una dintre companiile de top în domeniul leasingului operaţional din România, efectuează o schimbare în echipa de management şi îl numeşte pe Cătălin Olteanu in funcţia de Director Comercial.

Cătălin Olteanu, 34 de ani, a preluat noua funcţie începând cu 8 ianuarie 2015, după ce ocupase în trecut poziţia de Director Comercial Adjunct la BRD Finance IFN S.A – Groupé Société Générale. Cătălin Olteanu are 7 ani de activitate în cadrul grupului Société Générale, după mai mult de 4 ani petrecuţi în departamentele de Marketing şi Vânzări ale unor companii importante de pe piaţă: GE Money, Citibank şi Raiffeisen Leasing.

Experienţa în domeniu şi abilităţile sale sunt esenţiale pentru noile prerogative în structura ALD Automotive. Printre acestea se numără dezvoltarea activităţilor de vânzare a serviciilor companiei, iniţierea şi implementarea proiectelor de colaborare în cadrul grupului, previzionarea vânzărilor, managementul bugetului şi al resurselor. Identificarea noilor oportunităţi în piaţă şi dezvoltarea unor noi produse sunt alte activităţi care îi vor reveni noului Director Comercial ALD Automotive.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO