Cum au reuşit VW, Daimler şi BMW să mintă şi să înşele de ani buni fără ca guvernul să reacţioneze: Oameni şi bani alcătuiesc ţesătura care leagă strâns politicul de industria auto, motorul maşinăriei de export a Germaniei

3 aug 2017 Autor: Bogdan Cojocaru

Imagine din 1998 cu Matthias Wissmann, pe atunci ministrul transporturilor din Germania, iar acum preşedintele VDA, puternica asociaţie naţională a producătorilor auto germani

Cancelarul german Angela Merkel a ales să-şi continue vacanţa în Tirolul de Sud în loc să participe la summitul de ieri de urgenţă de la Berlin în care miniştrii, guvernatori, executivii a şapte producători auto şi reprezentanţi ai uniunii sindicale IG Metall au încercat să găsească o cale de scăpare pentru industria auto germană din cel mai mare scandal cu care aceasta s-a confruntat vreodată.

Merkel a ales să stea departe, pentru că orice decizie sau vorbă pripită îi poate compromite cursa electorală sau poate vătăma o industrie care asigură în mod direct 800.000 de locuri de muncă şi indirect alte 500.000 în Germania.

Însă un fost coleg de-al său de cabinet, Matthias Wissmann, s-a dus la summit, dar ca reprezentant al VDA, puternica asociaţie naţională a producătorilor auto din Germania. Iar acest lucru spune totul despre ţesătura care leagă strâns politicul german şi producătorii auto, prinşi că au practicat frauda în masă, prinşi cu minciuni la nivelul cel mai înalt, într-un scandal care ar putea face ca sloganul „Made în Germany“ să nu mai fie asociat cu calitatea şi încrederea, ci cu înşelăciunea, după cum scrie cotidianul Frankfurter Rundschau.

Matthias Wissmann a fost membru al parlamentului timp de peste 30 de ani înainte de a deveni preşedintele VDA, poziţie pe care stă de un deceniu.

Legăturile puternice dintre politic şi industria auto sunt norma de decenii în Germania. Un alt coleg al Angelei Mergel, fostul său secretar de stat Eckart von Klaeden, este acum lobbyistul-şef pentru Daimler, notează Deutsche Welle. La fel a fost şi Martin Juger, fost purtător de cuvânt pentru Biroul Federal de Externe, iar acum reprezentant al ministerului de Interne al landului Baden-Württemberg. Thomas Steg, fost purtător de cuvânt al guvernului, este acum purtător de cuvânt pentru Volkswagen, producătorul auto de la care a pornit scandalul Dieselgate.

Michael Jansen a fost directorul de personal al lui Merkel înainte de a deveni lobbyist principal la Berlin pentru VW. Maximilian Schoberl, lobbyist principal pentru BMW, a fost purtător de cuvânt al CSU, partid aliat cu partidul lui Merkel. Joachim Koschnicke, managerul de campanie al partidului lui Merkel, a fost vicepreşedintele de politici publice al Opel. Landul Saxonia Inferioară are o participaţie de 20% la VW.

Cu mult înainte de a deveni ministru de externe, Sigmar Gabriel a fost premierul landului Saxonia Inferioară. Acest lucru i-a adus un loc în consiliul de supraveghere al VW în perioada 1999-2003, un post ocupat acum de actualul premier al landului, Stephan Weil. VW este în top 10 pe lista celor mai mari companii care fac lobby la Bruxelles, potrivit lobbyfacts.eu. În 2014, compania a raportat cheltuieli cu activităţile de lobby de 3,3 milioane de euro şi 43 de lobbyişti angajaţi la Bruxelles.

„Este clar că statul a fost în trecut mult prea apropiat de industria auto“, a spus ministrul mediului din Germania Barbara Hendricks.

Industria auto este legată de politic nu doar prin oameni, ci şi prin bani. Constructorii de maşini şi fabricanţii de componente sunt sponsori importanţi ai partidelor politice.

În aprilie, Daimler a trimis 100.000 de euro pentru partidul Angelei Merkel şi pentru principalul concurent al acestuia, SPD, formaţiune aflată de asemenea la guvernare. De mulţi ani aceasta sumă este ceva obişnuit.

Stefan Quandt şi Susanne Klatten, acţionari principali ai BMW, au donat fiecare câte 50.000 de euro pentru partidul lui Merkel şi pentru altă formaţiune, FDP. Winfried Kretschmann, membru al partidului Verzilor şi premierul landului Baden-W¸rttemberg, un centru al industriei auto germane, a primit 110.000 de euro de la S¸dwestmetall în 2016. S¸dwestmetall este o asociaţie patronală din industria electrică şi a metalului.

„Lobbyiştii pasează parlamentarilor sugestii despre interesele industriei, iar adesea politicienii ascultă şi ajută cu generozitate“, se arată într-un raport al Greenpeace.

Industria auto germană, şi în particular VW, cel mai mare producător auto, câştigă mult cu maşini cu performanţe ridicate în special în ţări străine. Piaţa internă şi cea a UE, unde se aud ecourile scandalului Dieselgate, contribuie doar cu o parte la veniturile totale. China şi India sunt pieţe importante pentru sute de mii de posibili noi şoferi. Autovehiculele cu emisii scăzute au primit răspunsuri mixte. Maşina cu motor de trei litri a VW de la începutul mileniului a avut vânzări slabe. Germania este departe de ţinta de a avea pe străzi un milion de maşini electrice până în 2020. Automobilele cu propulsie electrică sunt scumpe şi cu autonomie limitată. De când a izbucnit scandalul Dieselgate, un program guvernamental de subvenţii pentru maşini electrice de un miliarde de euro nu a reuşit să facă afacerea profitabilă.

„Concluziile anchetei parlamentului în privinţa emisiilor poluante dovedeşte din nou că guvernul federal pune interesele companiilor înaintea protecţiei mediului şi consumatorilor“ , a scris în iunie Christina Deckwirth pentru ONG-ul Lobbycontrol. „În cele din urmă, guvernul lasă un expert cu legături cu industria să glazureze cu zahăr scandalul.“

Reprezentanţii ONG-urilor şi ai asociaţiilor de mediu nu au fost invitaţi la summitul de ieri de la Berlin.

 

 

 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 03.08.2017

 
Cuvinte cheie:
germania
, industria auto
, politica
, vw
, bmw
, daimler
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide