Auto

Casa de expediţii DGH Log&Sped şi-a crescut afacerile cu 54% cu clienţi din FMCG, construcţii sau agricultură

Dragoş Ghiţă, directorul general al companiei DGH Log and Sped

În piaţă au fost volume de transport mai mari atât datorită creşterii consumului la nivel de gospodărie, cât şi datorită sectorului de construcţii.

Dragoş Ghiţă, directorul general al companiei DGH Log and Sped În piaţă au fost volume de transport mai mari atât datorită creşterii consumului la nivel de gospodărie, cât şi datorită sectorului de construcţii.

Autor: Mirabela Tiron

29.04.2016, 00:05 474
Casa de expediţii DGH Log&Sped, care transportă cu camioane închiriate marfă pe rutele interne pentru clienţi companii multinaţionale din industria bunurilor de larg consum (FMCG), construcţii sau agricultură, a finalizat primele trei luni din acest an cu afaceri de 2,9 mil. euro, în creştere cu 54% faţă de perioada similară a anului trecut.
 
„Creşterea vine din atragerea de clienţi noi, dar şi din creşterea volumelor clienţilor existenţi din agricultură, construcţii sau FMCG. Am atras mai mulţi clienţi, dintre care trei strategici, de portofoliu (al căror nume nu a fost făcut public - n. red.)“, a declarat pentru ZF Dragoş Ghiţă, directorul general al companiei DGH Log and Sped, activă pe piaţă din 2010 şi controlată de Nicoleta Mirea.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO