Auto

Continental: Inginerii români proiectează la Timişoara maşini care se vor conduce singure

Continental: Inginerii români proiectează la Timişoara maşini care se vor conduce singure

Autor: Bogdan Alecu

21.11.2012, 00:07 3455

Peste 2.000 de tehnicieni lucrează în cadrul centrului tehnologic de cercetare şi dezvoltare al producătorului de componente auto Continental din Timişoara, unde coordonează unele dintre cele mai avansate proiecte tehnologice din industrie. Acestea vor conduce la crearea automobilului "autonom", care se va conduce singur, fără intervenţia şoferului.

"Următorul pas în automotive îl reprezintă o mai mare interdependenţă şi o mai mare colaborare între sisteme. Partea care se dezvoltă cel mai mult acum este condusul parţial automat. Avem deja sisteme care permit avertizarea în momentul în care este părăsită banda fără semnalizare sau tempomat adaptiv care păstrează distanţa faţă de maşina din faţă. Toate aceste sisteme au rolul de a ne pregăti pentru următorul pas: automobilul care se poate conduce singur", a spus Helmut Matschi, membru în consiliul de adminis­traţie al Continental AG Germania, responsabil pentru componentele de interior.

Continental a investit 20 mil. euro în extinderea centrului din vestul ţării şi mai caută 400 de ingineri pe care să-i angajeze în perioada următoare.

Extinderea centrului Continental vine la aproape doi ani de când şi francezii de la Renault au deschis un centru de teste la Titu şi au extins centrul Renault Technologie Roumanie cu investiţii de peste 400 mil. euro. Diferenţa dintre cele două proiecte este reprezentantă de faptul că RTR se con­cen­trează pe proiectarea de automobile în special pe platforma low-cost a Logan, în timp ce Continental dezvoltă la Timişoara com­ponente de înaltă tehnologie care ajung pe maşini precum Mercedes-Benz SLS (care costă peste 200.000 de euro) sau Bentley.

"În România lucrăm la componente pentru automobile hibrid. Producem ele­mente electronice pentru transmisii care nu mai sunt realizate din plastic, ci din cera­mică, pentru a rezista mai bine tem­pera­turilor înalte. Producem noile gene­raţii ale head-up display sau chei bi-direc­ţionale care permit inclusiv verifica­rea presiunii în roţi de la distanţă. Producem senzori şi ca­me­re care permit oprirea maşinii în cazul în care se detectează un pieton. Producem acest sistem atât pentru Volvo, cât şi pentru Volkswagen. Mai dezvoltăm pedala de acceleraţie cu force-feedback care încă nu este pe piaţă. Din software se poate controla ca pedala să fie mai tare în modul eco sau dacă detectează un accident imi­nent", a spus Christian von Albrichsfeld, di­rec­tor general al Continen­tal Automotive România şi manager pen­tru cercetare şi dezvoltare pe România.

Continental a investit în România în total peste 575 de milioane de euro, cea mai nouă investiţie fiind cea de 20 de milioane de euro în centrul de cercetare şi dezvoltare.

De ce investesc nemţii în România?

"Pentru că produsele noastre trăiesc din ino­vaţii. Iar acesta este motivul pentru care in­vestim atât de mult în cercetare. Pe de-o par­te aici sunt dezvoltate aplicaţii software, iar pe de alta cercetare cu privire la ce va intra în producţie în următorii cinci-zece ani", a spus Matschi. El afirmă că referitor la "strategia Continental cu pri­vire la inte­rior avem deja toate ele­mentele în centrul de la Timişoara. Vom investi mult atât în cer­cetare şi dezvoltare cât şi în producţia din Ro­mânia, atât la Sibiu cât şi Timişoara", a spus membrul în consiliul de administraţie al Continental AG.

Continental va angaja până la finalul anului peste 1.000 de oameni, iar în total grupul german va încheia 2012 cu peste 11.500 de salariaţi.

"Noi avem în România nu doar pro­duc­ţie, ci şi un foarte mare departa­ment de cer­cetare şi dezvoltare, creat aici tocmai da­­to­rită inginerilor bine pregătiţi. Noi sun­tem prezenţi în oraşele unde sunt uni­­ver­si­tăţi politehnice foarte bune, precum Timi­şoa­ra, Iaşi sau Sibiu. Desigur, noi cola­borăm mult cu universităţile. Spre exem­plu, am investit peste jumătate de milion de euro în Universitatea Politehnică din Timi­şoara în diferite laboratoare pen­tru ca stu­den­ţii să poată practica în condiţii mai bune", a spus Christian von Albrichsfeld.

În afară de investiţia în noul centru R&D, Continental a mai alocat la Timişoa­ra alte şase milioane de euro pentru extin­derea fabricii de componente electronice.

Printre proiectele Continental Româ­nia se numără sistemele multimedia şi navigaţie de la grupul Volkswagen - atât computerul de bord MMI (MultiMedia Interface) al Audi, cât şi cele de pe mo­delele Volks­wagen şi chiar Bentley.

"Dezvoltarea componentelor prezenta­te este realizată în România. Spre exem­plu, pentru sistemele de navigaţie dezvol­tarea software este realizată în România, iar partea hardware este devoltată în Ger­mania. În partea de software este însă cea mai multă muncă deoarece pentru fiecare ţară în parte există software personalizat, in­clusiv în funcţie de limbă", a spus Christian von Albrichsfeld.

Continental mai produce în România indicatoare de bord, display-uri secundare şi unităţi de control pentru caroserie (sisteme care includ închiderea centra­lizată şi siste­mul de recunoaştere a chipului din cheia de con­tact), frâne electronice de parcare, uni­tăţile de control pentru airbaguri. Compo­nen­tele sunt livrate către cel puţin 15 grupuri auto la nivel mondial.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO