Auto

Costescu: Vom avea legătură feroviară, în acest an, între Gara de Nord şi Otopeni şi metrou din 2021

Costescu: Vom avea legătură feroviară, în acest an,...

Autor: Alexandru Moise

20.04.2016, 19:11 1086

Ministrul Transporturilor a făcut aceste afirmaţii, miercuri, după şedinţa Guvernului, după ce a fost întrebat de mass-media dacă Bucureştiul va fi legat de Aeroportul Otopeni printr-o linie de metrou astfel încât România să îndeplinească cerinţele necesare găzduirii unor meciuri ale Campionatului European de fotbal, în 2020, iar el a negat această posibilitate.

"Aşa cum arată programarea pentru Metrou de anul aceasta, el va fi gata în 2021", a spus Dan Costescu.

În acest context, ministrul a anunţat că a fost găsită o altă variantă, respectiv o cale feroviară care va lega Gara de Nord de zona în care este situat Aeroportul Otopeni.

"După analizările şi reformularea acestui proiect, în calea ferată s-a găsit o variantă pentru a lansa o legătură feroviară cu aeroportul. Cu suma de 220 de milioane se vor face reparaţiile, pe costurile Companiei de Infrastructură, pentru ieşirea din Bucureşti şi se va repara podul de la Mogoşoaia, nu se va mai ocoli până la Chitila şi se va merge direct la aeroport. Asta înseamnă că, din aproape 30 de kilometri, vom avea de făcut doar 22 până la aeroport fără să facem nicio investiţie, fără costuri foarte mari", a spus Costescu.

Potrivit ministrului, după repararea căii de rulare, legătura va funcţiona zilnic, iar distanţa va fi parcursă în 23 de minute, şi nu în 48 de minute cât se face în prezent.

"La data campionatului există varianta de 48 de trenuri pe zi, deci va putea prelua orice vârf de călători venit dinspre aeroport către Gara de Nord", a spus ministrul.

Întrebat de jurnalişti dacă UEFA va accepta această variantă de transport, ministrul a subliniat că aceasta are alte atribuţii.

"Forurile europene stabilesc dimensiunea mingii, a porţii, a terenului. Cu ce ne deplasăm noi, suporterii, acolo e problema noastră(...) Glumim că suntem suporteri, dar cu toată seriozitatea, ei pun restricţia la numărul de călători pe oră/sens", a afirmat Dan Costescu.

Jurnaliştii l-au mai întrebat pe ministrul dacă nu este departe staţia de oprire a trenurilor în raport cu Aeroportul Otopeni, dar acesta a precizat că este o distanţă de 1,5 kilometri care va fi acoperită cu autobuze care vor fi puse la dispoziţia călătorilor de CFR, serviciu regăsit în costul biletului de tren.

Ministrul nu a exclus varianta ca până în 2020 calea ferată să se poată extinde până în staţia comună cu metroul şi le-a sugerat jurnaliştilor să facă "o excursie comună" ca să vadă gara liniei feroviare care, în opinia sa, deşi se află la 1,5 km distanţă de aeroport şi autobuzele vor lăsa călătorii la un sens giratoriu, este staţie pentru Aeroportul Otopeni.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO