Dacia anunţă un nou model pentru 2018. Va fi un SUV cu şapte locuri?

14 sep 2017 Autor: Bogdan Alecu

„Nu vom renunţa la piaţa mo­delelor cu şapte locuri, iar după ce ciclul de viaţă al lui Lodgy va ajunge la sfârşit, vom avea un nou model în ofertă.“

Trendul SUV-urilor compacte cu şapte locuri este luat în calcul şi de către Grupul Renault când vine vorba de lansarea unor noi modele. Mai mult, francezii iau în calcul eliminarea unui model actual care nu se mai înscrie în trendul european.

„Nu vom renunţa la piaţa mo­delelor cu şapte locuri, iar după ce ciclul de viaţă al lui Lodgy va ajunge la sfârşit, vom avea un nou model în ofertă. Nu va mai păstra acelaşi desgin deoarece segmentul monovolumelor scade, iar acelaşi lucru îl vedem şi la Renault Scenic şi vom merge către SUV-uri“, explică Marc Suss, directorul gamei global access în cadrul Grupului Renault.

Primele zvonuri cu privire la eliminarea lui Lodgy au apărut în urmă cu unu-doi ani în condiţiile în care chiar Dacia a “încălcat” strategia brandului – dacă înainte Logan MCV era şi maşină de familie cu cinci şi şapte locuri, dar şi utilitară, acest model a fost înlocuit de trei maşini distincte – Lodgy, Logan MCV şi Dokker - în două versiuni, de marfă şi persoane. Cea mai la în­demână soluţie ar fi proiectarea unui Duster mai mare care să permită suplimentarea numărului locurilor, cu o a doua banchetă după modelul Nissan Qashqai plus 2 din vechea generaţie sau noul Volkswagen Tiguan Allspace, prezentat ieri în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt.

Până la lansarea unui nou model, Dacia a prezentat în cadrul Salonului auto de la Frankfurt noua Dacia Dus­ter, singurul model Dacia care va fi fabricat exclusiv în România, la Mioveni. Dacia este cel mai mare construc­tor auto din România, dar şi cea mai mare companie locală după cifra de afaceri din 2016.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 14.09.2017

 
Cuvinte cheie:
dacia
, SUV
, auto
, lodgy
, renault
, automobile
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide