www.zf.ro - Ultima actualizare 07:18
- ZF e-learning
- Conferinte ZF
- Anuare ZF
- Anuare BM
- Fonduri mutuale
- Abonare
- Contacte ZF
- Publicitate
- Login
Dacia investeşte aproape 40 mil. euro într-un nou centru de piese de schimb
1 sep 2010
Group Renault România a inaugurat la 20 km de Piteşti, în
localitatea Oarja un nou centru de piese de schimb, cu o suprafaţă
totală de 65.000 mp, în care sunt gestionate componente pentru
mărcile Renault, Nissan şi Dacia, atât pentru piaţa locală cât şi
export.
Valoarea investiţiei se ridică la aproximativ 40 mil. euro,
potrivit declaraţiilor anterioare ale lui Francois Fourmont, care
s-a retras de la conducerea Automobile Dacia la finele anului
trecut. Oficialii Renault nu au confirmat această cifră, subliniind
că efectiv investiţia în echipamente se ridică la 3,5 mil. euro,
iar restul reprezină investiţia imobiliară realizată împreună cu
parteneri.
Centrul va asigura alimentarea cu piese de schimb de origine a reţelei comerciale Dacia, Renault şi Nissan din România, precum şi aprovizionarea reţelelor comerciale Dacia din alte 33 de ţări. Activitatea de export reprezintă aproximativ 40% din cifra de afaceri totală a centrului.
"Noul centru de distribuţie a pieselor de schimb şi a accesoriilor de la Oarja vine să consolideze rolul major pe care România îl joacă în cadrul Grupului Renault. El va contribui la ameliorarea serviciilor post-vânzare ale Grupului Renault, asigurând disponibilitatea şi livrarea în cel mai scurt timp a pieselor de schimb de origine", a declarat Jacques Daniel, Director Post Vânzare Grup Renault.
În cazul unei comenzi de urgenţă, centrul este capabil să asigure în mai puţin de 36 de ore aprovizionarea cu piese din stoc pentru orice client din reţeaua Dacia, Renault şi Nissan din România.

