Auto

Dumagas a trecut prin doi ani de reorganizare a businessului. „Acum nu mai avem alternativă decât să creştem“

Mircea Vlah, CEO al Dumagas: Sunt legi protecţioniste care împiedică libera concurenţă pe piaţa europeană. Sunt legi date în defavoarea transportatorilor din estul Europei.

Mircea Vlah, CEO al Dumagas: Sunt legi protecţioniste care împiedică libera concurenţă pe piaţa europeană. Sunt legi date în defavoarea transportatorilor din estul Europei.

Autor: Mădălina Panaete

31.05.2016, 00:08 1061

Compania de transport şi logistică Dumagas, cu afaceri de 191 de milioane de lei anul trecut şi care este deţinută de fondul de investiţii Bancroft, este în căutare de noi clienţi în Europa de Est şi Turcia.

Mircea Vlah, CEO al companiei de transport şi logistică Dumagas, esti­mează pentru acest an un profit mai mare, iar în 3-4 ani aşteptările companiei sunt de dublare a EBITDA, indicator care s-a situat la 3,8 milioane de euro în 2015.

„Nu avem alternativă decât să creştem. Vom continua să creştem în zona de transport internaţional, de distribuţie şi depozitare la temperatură controlată, dar şi pe cele două linii de business specializate. Practic acum se încheie cei doi ani de reorganizare şi restructurare“, a declarat managerul într-un interviu acordat ZF. El conduce businessul Dumagas de aproape doi ani, iar anterior a mai lucrat şi în cadrul DHL, Danzas sau BRD.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO