Auto

Ford prezintă noul Puma facelift asamblat la Craiova, la uzina Ford Otosan, şi anunţă versiunea electrică

Autor: Bogdan Alecu

07.02.2024, 09:12 2581

Ford a prezentat astăzi noua Puma – o evoluÅ£ie high-tech a celei mai bine vândute maÅŸini din Marea Britanie ÅŸi cel mai bine vândut Ford la nivel european din ultimii ani,  fabricat exclusiv în fabrica Ford Otosan din Craiova.

Interiorul noului Ford Puma este unul complet nou, şoferul având la dispoziţie două ecrane de mari dimensiuni, în timp ce butoanele fizice au fost reduse la minimum. Clienţii pot utiliza conectivitatea 5G fie pentru a utiliza date despre trafic în timp real, fie pentru actualizări de sistem sau conexiunea cu aplicaţia Ford Pass. De asemenea, dincolo de Sync 4, sistemul de infotainment care poate primi updateuri over the air, şi alte module ale maşinii pot fi updatate fără vizite la service.

Tehnologiile sofisticate de nouă generaţie permit conducerea mai naturală cu tempomatul activat, acesta fiind capabil să încetinească înainte de intersecţii şi viraje, iar noile faruri Dynamic Matrix LED ajutând şoferii să vadă mai bine pe timp de noapte.

Gama de motorizări este acum compusă numai din versiuni ale motorului 1.0 EcoBoost, inclusiv în versiune de 170 CP pentru versiunea de top ST.

De asemenea, Ford anunţă astăzi că Puma Gen-E, complet electrică, va fi prezentată în cursul acestui an – fiind prima Puma care permite conducerea cu emisii zero.

Tehnologie care simplifică utilizarea de zi cu zi

Două ecrane de dimensiuni generoase păstrează ridicat nivelul de informaţie pentru şoferi şi permit controlul facil asupra tuturor sistemelor. Instrumentarul de bord digital de 12,8 inchi poate fi personalizat pentru a afişa informaţiile pe care fiecare şofer le consideră utile, în timp ce ecranul tactil central de înaltă rezoluţie, de 12,0 inchi, facilitează vizualizarea şi controlul hărţilor, sistemului multimedia şi a funcţiilor precum climatizarea şi încălzirea scaunelor.

Noul sistem multimedia SYNC 4 are o putere de calcul de două ori mai mare decât versiunea anterioară şi se adaptează pentru a facilita accesul la funcţiile utilizate cel mai mult de şoferi. Recunoaşterea vocală înţelege limbajul natural, iar telefoanele inteligente pot fi conectate wireless cu uşurinţă folosind Apple CarPlay şi Android Auto 7, dar şi reîncărcate wireless. În plus, vine cu limba română.

Sistemul audio B&O este disponibil opţional şi dispune de 10 difuzoare, printre care un Soundbar pe bord.8 Confortul şi funcţionalitatea sunt îmbunătăţite de o nouă cotieră glisantă şi un volan cu un design sportiv, cu două spiţe, cu partea de jos teşită, similar unei maşini de curse.

Tempomatul adaptiv inteligent, cu funcţiile Stop & Go şi Lane Centring accelerează şi frânează lin şi poate utiliza Predictive Speed Assist pentru a regla viteza de croazieră în viraje, sensuri giratorii şi la intrarea sau ieşirea de pe autostrăzi. În oraş, un sistem de camere video la 360 de grade poate afişa o vedere panoramică, pentru a simplifica manevrele de parcare.

Noile faruri Dynamic Matrix LED utilizează Predictive Dynamic Bending Light pentru a  monitoriza drumul din faţă ÅŸi pentru a lumina virajele.

Clienţii pot alege dintre modelele Titanium, ST-Line şi ST-Line X, fiecare cu stilul exterior personalizat. Noul Ford Puma propune un nou design pentru bara de protecţie faţă, grilă şi jantele din aliaj. Şase culori – inclusiv noul Cactus Grey – şi luminile LED care proiectează din oglindă logo-ul Puma pe sol 8 vor întoarce, de asemenea, numeroase priviri. Momentan nu mai sunt anunţate versiuni Vignale.

Proiectat şi construit în Europa, Puma este fabricat la uzina Ford Otosan din Craiova, România.


 

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO